Crucificarea

Căci cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.
1 Corinteni 1:18

Crucificarea

SĂMÂNȚA BUNĂ

În creștinătate este o tradiție ca, în această săptămână dinaintea Paștilor, oamenii să se gândească în mod deosebit la crucificarea Mântuitorului. Iată un lucru bun, dar el nu trebuie să rămână la nivel de tradiție, pe care o uităm cu repeziciune! Crucea Domnului Isus Hristos vorbește despre suferințele și moartea Salvatorului. Continue reading “Crucificarea”

Advertisements

Crucea. NU-I UITA PE CEI CARE TE-AU AJUTAT!

” …făcând pace prin sângele crucii Lui.”
Coloseni 1:20

Crucea 

Sămânța bună

Cu ocazia vizitei mele în Australia am putut să observ într-o noapte senină crucea sudului. Această constelație a emisferei sudice se recunoaște deosebit de bine. Continue reading “Crucea. NU-I UITA PE CEI CARE TE-AU AJUTAT!”

John MacArthur – Erezie în ce privește crucea, spusă la Clubul Neo-Calvinist

Erezia lui Dr. MacArthur în ce privește moartea și învierea Domnului Isus

de Paul Dan

Eram cu familia in biserica unde predica Dr. MacArthur la inceputul anului 2016. El predica la rând în Evanghelia lui Ioan și a ajuns la capitolul 17. Ne-a explicat cum Puritanii au cam cele mai valoroase scrieri in privința lucrării de mijlocire a Domnului Isus din Ioan 17. Nu sunt de acord cu aceasta fiindca o mare parte din Puritani fac filozofie teologica, devin speculativi si se intind la nesfarsit. In seria pe care Dr. MacArthur predica la subiectul mentionat, deodata a spus ca, chiar daca ne va surprinde, jertfa si invierea Domnului Isus sunt sub lucrarea Sa de mijlocire, ca importanta. Continue reading “John MacArthur – Erezie în ce privește crucea, spusă la Clubul Neo-Calvinist”

Biografia lui William Kelly – ”Există trei lucruri reale: crucea, ura din partea lumii și dragostea lui Dumnezeu”

kelly2William Kelly  (1821-1906)

Note biografice

     Născut la Millisle-Down, în mai 1821, William Kelly și-a făcut școala și studiile universitare în Downpatrick  și la Universitatea Dublin. Acolo a dobândit cunoștințe temeinice ale limbilor clasice, latina, greaca și ebraica. Curând a devenit duhovnic protestant. Cu puțin timp înainte de examenul de absolvire, Kelly avea să se întoarcă la Dumnezeu. Îi lipsea însă conștiența eliberării creștine adevărate.

     În timpul șederii sale pe insula Sark, când o doamnă credincioasă din Casa Acland i-a arătat mesajul din 1 Ioan 5.9-10: „Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare. Continue reading “Biografia lui William Kelly – ”Există trei lucruri reale: crucea, ura din partea lumii și dragostea lui Dumnezeu””

30 de pericole care amenință Biserica lui Hristos

amenintari

  1. Botez, fără naștere din nou…
  2. Nunți, fără haine albe…
  3. Credință, fără fapte…
  4. Biserici pline, dar vase goale…
  5. Pocăință, fără cruce…
  6. Luptă, fără armură…
  7. Daruri, fără roade…
  8. Cuvânt, fără Evanghelie…
  9. Slujire, fără lacrimi…
  10. Alergare, fără premiu!

Continue reading “30 de pericole care amenință Biserica lui Hristos”

Pacea și unitatea: Acestea vin după ce omul moare…!

Narcis Dragomir

Narcis Dragomir – «Dumnezeu a luat inițiativa să facă pace cu noi»

Nu este nimic în noi care să-L caute pe Dumnezeu. În fiecare zi, gândurile omului sunt îndreptate numai spre rău, să se depărteze de Dumnezeu. …Dar Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, El voia să facă pace cu noi. Și L-a trimis pe Domnul Isus Hristos: Continue reading “Pacea și unitatea: Acestea vin după ce omul moare…!”