Cei care suntem ortodocși scriem numele Mântuitorului “Iisus Hristos”, fiindcăcreștinismul nostru e de sorginte bizantină, iar în greaca Noului Testament găsim Ἰησοῦς Χριστός. Vocala η se pronunța mai degrabă [e] în greaca clasică, dar în perioada bizantină s-a închis la [i], așa încât Ἰη a devenit “Ii”, deci avem doi de ‘i’: Iisus. Firește, e un pedantism să pronunțăm doi de [i] în română, astfel încât se aude doar un fonem în prima silabă [i-‘sus].
În latină, η a fost transliterat ca “e”, iar “I” se scria uneori lung (“J”) la început de cuvânt, ceea ce a dat în diverse limbi occidentale “Jesus” (acel “j” a rămas [j] în unele vernaculare, precum germana, dar se pronunță [ʒ] în franceză, [dʒ] în engleză sau italiană, [x] în spaniolă).
Grecescul χ (chi), la origine [kʰ], a devenit [h] în greaca bizantină, deci avem Hristós. Latina a transliterat cuvântul grecesc, care înseamnă “Unsul lui Dumnezeu”, echivalând consoana χ cu digraful “ch”, deci “Christus”, pronunțat însă fără aspirație, [k]. Pe filiera latină avem în română “creștini”, nu “hreștini”, creștinism, nu “hreștinism” și Cristian/Cristiana, nu Hristian/Hristiana. Continue reading “Adrian Papahagi: Fiindcă unii mă întreabă, iată ce pot spune despre grafia numelui Mântuitorului” →
ARMONIA MAGAZINE - USA 