Papa, patriarhul și “merele de aur”

Papa Francisc este în vizită în România, eveniment televizat, pus pe prima pagină a ziarelor, primit de președintele țării, adulat pe străzi și primit în “palatul regal a maiestății sale Daniel”, patriarhul României.
Totul face parte dintr-un sistem bine regizat, un sistem al Vaticanului prin care papii sunt prezentați înaintea oamenilor ca niște regi, omul este pus în centru iar oamenii îi aduc slavă. Sistemul se potrivește ca o mănușă cu sistemul ortodox, care la fel face și cu “regele” Daniel. Continue reading “Papa, patriarhul și “merele de aur””

Advertisements

Încrederea în Dumnezeu

Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.
Matei 6:34

SĂMÂNȚA BUNĂ

Încrederea în Dumnezeu

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un editor de la ziarul „New York Times” nu putea să doarmă și nici să-și elibereze mintea de teamă, până nu și-a fixat în inimă cuvintele unui înflăcărat imn creștin: „Nu cer să văd cețosul viitor; un singur pas înainte mi-e de-ajuns”. Continue reading “Încrederea în Dumnezeu”

De ce sunt pe pămînt, care este sensul vieţii mele?

de Wilhelm Busch

Totul se învîrte în jurul acestei întrebări: De ce sunt în această lume? Care este sensul vieţii mele?

Un industriaş din Essen mă cheamă foarte agitat într-o zi la telefon: „Domnule pastor, veniţi!“ Mă duc  mediat la el. La sosire, mă întîmpină cu cuvintele: „Fiul meu s-a împuşcat cu un foc de revolver“. Îl cunoşteam pe băiat. Era student. Avea tot ce-i poftea inima. Era sănătos, bine clădit, chipeş, tînăr şi bogat. Poseda de mult propriul lui automobil. Şi nici nu fusese vreodată implicat într-o afacere dubioasă. Şi acest tînăr îşi trage un glonte în gură! Continue reading “De ce sunt pe pămînt, care este sensul vieţii mele?”

Cum să trăim când nu mai putem crede?

by Wilhelm Busch (1897-1966)

În urmă cu mai mulţi ani a trăit în Norvegia un profesor renumit, pe nume Hallesby.

Am mai apucat să-l cunosc. Un om minunat. Un adevărat norvegian, distins şi grav. Şi el a ţinut timp de o săptămână meditaţii biblice la radio. Pot să mi-l imaginez aievea cum stă în faţa microfonului când spune:

Se poate prea bine ca în seara aceasta să vă culcaţi liniştit în patul dumneavoastră şi să vă treziţi mâine dimineaţă în iad. Aş vrea să vă avertizez!

Aceste cuvinte au iscat o mare furtună, căci şi norvegienii se încadrează la rubrica „oameni moderni” – şi aceştia joacă un rol fantastic în ziua de azi. Continue reading “Cum să trăim când nu mai putem crede?”

Pe Dumnezeu Îl vreau, dar la ce mi-ar trebui Isus?

Vedeţi: Un pastor bătrîn ca mine, care a lucrat toată viaţa lui în marile oraşe, aude repetîndu-se de-a lungul anilor aceleaşi refrene. Iată unul: „Cum poate Dumnezeu să îngăduie aceasta?“ Un altul sună: „Cain şi Abel au fost fraţi. Cain l-a omorît pe Abel. De unde a putut Cain să-şi găsească nevastă?“ Iar unul din cele mai iubite refrene era acesta: „Domnule pastor, dvs. vorbiţi totdeauna despre Isus. Ăsta-i fanatism. Este de o importanţă minoră ce religie ai. Important e să ai respect faţă de Cel Preaînalt, Cel nevăzut“. Continue reading “Pe Dumnezeu Îl vreau, dar la ce mi-ar trebui Isus?”

Adrian Papahagi: Ce conservă conservatorii?

A fi conservator e o formă de atașament față de bunătatea lumii, față de familiar și firesc, față de natură și cultură. E îngăduință față de natura umană, cu bunele și relele ei – conservatorul acceptă omul vechi și nu-și propune să creeze un om nou. E surâs homeric sau chaucerian, mai degrabă decât crispare moralizatoare. Nu e încremenire, ci mers liniștit, la pas.

Conservatorul vrea să reformeze cuviincios și realist lumea pentru a o păstra, în timp ce progresistul vrea să arunce tot ce vine din trecut, pentru a impune un viitor utopic, pe care-l consideră mai bun, dar pe care nimeni nu l-a experimentat, din simplul motiv că e viitor și utopic. Continue reading “Adrian Papahagi: Ce conservă conservatorii?”