Crucea. NU-I UITA PE CEI CARE TE-AU AJUTAT!

” …făcând pace prin sângele crucii Lui.”
Coloseni 1:20

Crucea 

Sămânța bună

Cu ocazia vizitei mele în Australia am putut să observ într-o noapte senină crucea sudului. Această constelație a emisferei sudice se recunoaște deosebit de bine.

Deja în secolul al XV-lea, marinarii se orientau după această cruce pentru a găsi drumul pe mări. Cu toate că este relativ mică, se vede cel mai mult timp al anului. În acea noapte, crucea sudului a luminat așa de strălucitor, încât chiar eu am putut să o recunosc între toate celelalte stele.

Biblia ne relatează și ea despre o cruce – despre crucea Domnului Isus. Ea ne dă orientare pe calea înapoi spre Dumnezeu. Vestea ei este simplă și pe înțeles: Isus Hristos a murit la crucea de la Golgota, pentru ca oamenii pierduți să poată fi mântuiți și să găsească drumul spre inima de Tată a lui Dumnezeu. Așa citim în Cuvântul lui Dumnezeu: „Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3.18).

De aceea Fiul lui Dumnezeu ne invită: „Eu sunt Ușa.

Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit” (Ioan 10.9).

În afară de aceasta, El ne spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6).

Crucea lui Isus Hristos ne arată calea spre Dumnezeu. Am privit prin credință la această cruce?

***


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU-I UITA PE CEI CARE TE-AU AJUTAT!

„Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, odată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele” (Filipeni 4:16)

Charles Swindoll ne spune povestea copacului darnic: „Când băiatul era mic, obișnuia să se legene de crengile copacului, să mănânce mere din el și să doarmă la umbra lui. Dar pe măsură ce creștea, petrecea tot mai puțin timp cu copacul. „Haide să ne jucăm”, spunea copacul, dar tânărul era preocupat doar de bani. „Atunci ia-mi toate merele și vinde-le, i-a zis copacul. Tânărul așa a făcut și copacul a fost fericit. Bărbatul nu s-a reîntors o lungă perioadă de timp, dar copacul a zâmbit când într-o zi a venit la el. „Haide să ne jucăm!” Dar bărbatul, înaintat în vârstă și sătul de toate, a vrut să scape de toate. „Taie-mă! Ia-mi trunchiul, fă din el o barcă și apoi poți merge departe”, i-a zis copacul. Omul așa a făcut și copacul a fost fericit. Au trecut multe anotimpuri – și copacul a așteptat. În cele din urmă, omul s-a întors, prea bătrân ca să se mai joace, să mai alerge după avuții sau să mai străbată mările. „Mai am aici un ciot destul de trainic. Vino să te așezi și să-ți tragi sufletul”, a spus copacul. Omul așa a făcut și copacul a fost fericit.”

Swindoll continuă: „M-am uitat îndelung la foc, privind în urmă la viața mea, regăsindu-mă în această poveste a copacului și a băiatului. M-am identificat cu amândoi – și m-a durut. Câți copaci darnici au existat în viața mea? Câți oameni s-au dăruit pe ei înșiși pentru ca eu să pot crește, să-mi pot împlini idealurile și să pot găsi împlinire și mulțumire? Îți mulțumesc, Doamne, pentru fiecare.

În acea noapte m-am rugat, am plâns, am zâmbit, am fost fericit că Domnul m-a ajutat să fiu un om smerit și am fost mulțumitor că am putut reflecta la acest lucru. Pavel și-a adus aminte de cei care l-au ajutat – la fel trebuie să faci și tu.

Advertisements

2 thoughts on “Crucea. NU-I UITA PE CEI CARE TE-AU AJUTAT!

  1. Pingback: Crucea. NU-I UITA PE CEI CARE TE-AU AJUTAT! — ARMONIA MAGAZINE – USA – Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.