DE CE?

De la o singură biserică, deși împrăștiată în toată lumea cunoscută atunci, avem astăzi nenumărate denominații creștine, cu tot atâtea nuanțe specifice fiecărei congregații!

De ce? Dacă este un singur Domn, o singură credință și un singur botez, de ce? Continue reading “DE CE?”

Genesis 3:7 – Atunci li s-au deschis ochii la amândoi

Odată cu căderea omului în păcat, a venit moartea, moartea fizică,  dar cea mai dureroasă e moartea spirituală, adică despărțirea de Dumnezeu.

ATUNCI LI S-AU DESCHIS OCHII LA AMÂNDOI;     au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. (Geneza, 3:7)

Până ce ei nu căzuseră în păcat erau orbi, adică în necunoștință de alte lucruri. Ei nu știau decât ce era în jurul lor. Cuvântul spune că Atunci li s-au deschis ochii la amândoi. Continue reading “Genesis 3:7 – Atunci li s-au deschis ochii la amândoi”

UN LOC DE ÎNCHINARE

 “PĂRINȚII NOȘTRI S-AU ÎNCHINAT PE MUNTELE ACESTA; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”

John, 4:20

Citim această întâmplare, pe care Cuvântul ne-o relatează  cu amănunte, pentru a ne învăța ce fel de închinători dorește Tatăl.

Ostenit de călătorie, Mântuitorul se așează să se odihnească până ce ucenicii au să vină cu ceva de-ale mâncării. Continue reading “UN LOC DE ÎNCHINARE”

Lipsa de hrănire duce la pipernicire și la rahitism spiritual

CÂT DESPRE MINE, FRAȚILOR, NU v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicesti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos.

(1 Corinthians 3:1)

Apostolul Pavel cred că era mâhnit în inima lui că dorea să le descopere lucruri mai adânci din Scriptură acestor credincioși, dar din cauza lor nu putea face asta.  Continue reading “Lipsa de hrănire duce la pipernicire și la rahitism spiritual”

ÎNJUGÁT CU CRISTOS !

  Luati jugul Meu asupra voastrã, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. (Matei 11:29)

by John Fischer

Iată un îndemn al Domnului Cristos înaintea celor carora le vorbea în vremea aceea; dar și înaintea noastră  a celor de azi. A lua jugul Lui înseamnă a te înhăma alături de El în suferințele tale, la disprețul pe care cei păcătoși și răi îl aduc celor răscumpărați. Însă a lua un jug nu este Continue reading “ÎNJUGÁT CU CRISTOS !”

Cine m-a atins?

Anthony M. Coniaris / Daniel Branzei

Există un limbaj pe care ar trebui cu toții să-l învățăm și să-l vorbim. Este un limbaj care comunică cu adevarat ceva; un limbaj care exprimă efectiv căldura iubirii; un limbaj care poate  sparge formidabile bariere ale comunicării. Este limbajul atingerilor. Oamenii redescoperă acum acest limbaj uitat. Dar este în fapt un limbaj străvechi. Isus l-a folosit. Când copiii veneau la El, îi lua în brațe și îi binecuvânta. Când dorea să vindece un lepros sau un orb, îi atingea. Când dorea să demonstreze profunzimea iubirii Sale, El se folosea din nou de atingere, spălând picioarele discipolilor Săi. Continue reading “Cine m-a atins?”

RĂSTURNARE de situație în cazul micuțului Charlie Gard, condamnat la MOARTE de un spital din Londra

Update 1

Cazul bebelușului de 11 luni, ținut ostatic de spitalul Great Ormond Street a luat o turnură nouă!

Suntem martori la o minune în acest caz”, a declarat reverendul Patrick Mahoney, apropiat al familiei lui Charlie, prezent la o nouă înfățișare în fața Justiției, acceptată cu totul excepțional de o instanță din Londra Continue reading “RĂSTURNARE de situație în cazul micuțului Charlie Gard, condamnat la MOARTE de un spital din Londra”

Un duh de critică! Ori un duh stăpânit?

 Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:27)

Aici apostolul Pavel vorbeste de-o asprime pe care și-o aplică lui însuși, în timp ce creștinii (în general) sunt  tentați să fie aspri cu alte persoane. În cazul de față el vorbeste unora cărora le vestise Evanghelia. Adică, noi ne purtăm aspri cu frații, în adunare. Vedem în acești frați tot felul de defecte și cusururi pe care le analizam cu maximu’ de exigență. Continue reading “Un duh de critică! Ori un duh stăpânit?”

Adolescenții care se abțin de la sex sunt mai sănătoși decât cei care nu se abțin

Dragi adolescenţi – virginitatea este bună pentru voi!

sursa 

Studiile susțin încă  dată  pretențiile morale dătătoare de viață ale unei perspective creștine – pe care societatea de astăzi se pare că o neagă sau o ignoră în totalitate.

Tinerii care așteaptă până după nuntă au o șansă mai bună de a avea o căsnicie stabilă, împlinită și fericită – ca să nu mai menționăm faptul că ei nu mai au de ce să se îngrijoreze atunci de bolile cu transmitere sexuală și sarcinile neplanificate. Continue reading “Adolescenții care se abțin de la sex sunt mai sănătoși decât cei care nu se abțin”