Văd ceilalți că umbli cu Isus?

In furtunaȘi au priceput că ei fuseseră cu Isus.

Faptele Apostolilor 4:13

 Creștinul trebuie să fie un portret viu al lui Isus Christos. Cu toții am citit povestiri frumoase și elocvente despre viața lui Isus, dar cea mai bună povestire este biografia Sa vie, scrisă în faptele și cuvintele poporului Său. Dacă am fi ceea ce pretindem că suntem, și ce ar trebui să fim, am fi portrete ale lui Christos. Continue reading “Văd ceilalți că umbli cu Isus?”

“Domnul i-a deschis inima.”

436px-Acts_16-13_Paul_and_Timothy_spoke_to_the_women_that_were_assembledDIMINEAŢA

Astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.

1 Tesaloniceni 4:17

Cele mai plăcute vizite ale lui Christos sunt scurte şi trecătoare. Ochii noştri II văd o clipă, şi ne bucurăm „cu O bucurie negrăită si strălucită” (1 Petru 1:8); dar peste puţin timp nu II mai vedem, fiindcă Prea Iubitul nostru pleacă de la noi. Ca un cerb sau o căprioară, El trece peste munţi. Pleacă spre câmpurile de mirodenii şi nu se mai hrăneşte printre crini.

Dacă primim azi binecuvântare
Şi pacea celui de păcat iertat
Ziua de mâine este însă schimbătoare
Şi poate aduce groaza celui vinovat.

O, cât de plăcut va fi timpul când nu II vom mai privi de la distanţă, ci faţă în faţă! Când nu va mai fi ca un călător care rămâne peste noapte Continue reading ““Domnul i-a deschis inima.””

Vânatul – sezon biblic închis!

La munteSfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele.”

Proverbe, 20.5

Prejudecata îl carecterizeaza pe om, care, adesea, din cauza mândriei și a unei judecăți limitate, nu ia în seamă sfatul, nici nu-l pune in cântarul unei rațiuni echilibrate. Dar, multitudinea sfaturilor, a cunoștințelor și informațiilor, pentru el sunt un izvor,  în inimă,  din care cel înțelept și priceput va ști cum să scoată lucrurile bune în beneficiul propriu și al celorlalți.

 Apostolul Pavel adeverește căToată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei, 3.16-17) Continue reading “Vânatul – sezon biblic închis!”

Păzeşte-ţi inima!

Inima.Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Proverbe, 4.23

Ai grijă de inimă!

Mădălina CHIȚU, în Gândul.ro, are un articol interesant și folositor, sub titlul: Bolile de inimă, principala cauză de deces în lume“,  în care găsim și principalele cauze ale bolii de inimă.

Dar, în ce mă privește, aș dori  să cunoaștem mai mult despre inima de care vorbește Dumnezeu în  Scriptură.

INIMA  de carne, din punct de vedere anatomic Continue reading “Păzeşte-ţi inima!”

Catolicii se “pocăiesc”

Papa FranciscNu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ […]   şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.

Faptele apostolilor, 20.20-21

Preaiubiților,

acum nu voi vorbi de  părerea filozofilor lumii și despre credințele lor, cum se zice, “fiecare cu părerea sa”.

Însă, nu poți trece cu vederea,  fără să te cutremuri, de mesajele celor de la Vatican.

Papa Francisc s-a exprimat nu demult că domnia sa crede că oamenii vor primi mântuirea prin fapte bune,  chiar dacă sunt atei și nu cred în Dumnezeu!

Prin declarațiile ulterioare, cei de la Vatican au căutat să  retușeze și să nuanțeze  eroarea fundamentală Continue reading “Catolicii se “pocăiesc””

ZIUA CINCIZECIMII – PART (2)

day pentecostLucrarea lui Dumnezeu

Făgăduințe
Unitate
Diversitate
Putere

E cunoscut faptul că  noi, protestanții evanghelici, avem această slăbiciune: ne place să despicăm firul în patru.

Însă în vremea Cincizecimii erau unii oameni cărora le plăcea să simplifice totul și să aibă o explicație la toate lucrurile și ei au zis:

Ceea ce vedem nu e altceva decât faptul că oamenii aceștia pe care-i vedem și-i auzim “Sunt plini de must!” – băutura li s-a urcat la cap! (Fapte, 2.13)

Acei oameni au dat cea mai la îndemână explicație  și totodată și cea mai  convenabilă pentru atitudinea lor batjocoritoare și lipsită de credință în Dumnezeu. Continue reading “ZIUA CINCIZECIMII – PART (2)”

Ziua Cincizecimii (1)

Ziua Cincizecimii“Lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”

Fapte, 2.11

.

De-a lungul veacurilor, Dumnezeu rămâne Suveran,  și El rămâne consecvent în principiile și în poruncile Sale pe care Le-a dat spre ascultare omului creat după chipul și asemănarea Sa.

În America, dacă treci dintr-un stat într-altul, conducând mașina ca turist sau job, constați că într-un stat poți avea aparat de depistat radarul polițiștilor, pe când în următorul stat să nu ai acest drept. Continue reading “Ziua Cincizecimii (1)”

Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi!

Biblia“Chemaţi-L câtă vreme este aproape.”

(Isaia, 55.6)

.

Conștient de realitatea în care trăim, de un timp folosesc tot mai des această expresie care ne îndeamnă la meditare: “Nu știm cu cine nu vom mai avea ocazia să mai vorbim sau să-i strângem mâna” sau cu aceste cuvinte  “Nu știm cine cu cine  vorbește pentru ultima dată“. Căci nu este zi în care să nu primim vestea că a mai plecat cineva în veșnicie. Azi de dimineață am aflat că un tânăr român în vârstă de numai 42 de ani a murit în somn, în timp ce se odihnea ancorat în Singapore  pe Vasul pe care lucra ca inginer, departe de familia din România. Vestea e cutremurătoare, pentru cei din familie și pentru cei care l-au cunoscut.

Înțeleptul Solomon  spune că: “Toate își au vremea lor și fiecare lucru își are ceasul lui.  Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; …căutarea îşi are vremea ei…tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei… războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.” (Eclesiastul, 3.1-8) Continue reading “Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi!”

Cartea cărților

Pe aripile vântului.…eu cred tot ce este scris în Lege şi în Proroci şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta… că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.

Apostolul Pavel

(Fapte, 24.14-15)


.

Romanul “Pe aripile vântului” al lui Margaret Mitchell (1900-1949), care a câștigat pentru acest roman Premiul Pulitzer în anul 1937, în care sunt descrie evenimente din timpul Războiului Civil American (1861–1865) și al Epocii de reconstrucție (1865–1877), a fost ecranizat cu o distribuție remarcabilă și a fost proiectat pe ecrane în anul 1939.  Se spune că regizorul Victor Fleming  a căutat mult după o actriță potrivită pentru rolul principal feminin, Scarlett O’Hara, o personalitate puternică și aprigă.

În cele din urmă a găsit-o pe Vivian Leigh, pe atunci prea puțin cunoscută, însă rolul “Scarlett ” s-a dovedit ca făcut pentru ea. De ce? Pentru că Vivian a îndeplinit Continue reading “Cartea cărților”

Cercetați Scripturile!

Biblia Cornilescu.Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.

Faptele Apostolilor, 17.11

.

   Crezând, să aveți viața în Numele Lui Isus

Sfânta Scriptură – Biblia, cuprinde 66 de cărți canonice care au fost scrise de aproximativ 45 de oameni  de diverse categorii sociale, cu toții fiind însă călăuziți de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, din diferite generații, scriere care s-a întins pe perioada de cca 1.500 de ani.

Scriptura nu este doar literatură, informație și istorie, ea este mult mai mult, ea conține povestea și viața unor personalități importante din istoria universală a existenței umane,  ea ne descoperă Creația și pe Dumnezeu – Creatorul,  dar și pe om, coroana creațiunii.

Scriptura e aceea care ne înfățișează căderea omului în păcat, dar și faptul că de atunci toți oamenii, ca o consecință, se nasc în păcat, însă Scriptura vorbește și despre mijlocul de ispășire și de naștere din nou la o viață nepăcătoasă. Ea vorbește despre un popor al lui Dumnezeu și despre un Fiu venit din cer, Isus, care ne-a adus o învățătură plină de putere, excepțională, și ne-a descoperit calea cea vie a trupului Său prin care cei care cred în El să poată ajunge în veșnicie, în rai, cu Dumnezeu. Continue reading “Cercetați Scripturile!”