Africani indiferenți pentru cer, căci își iubesc păcatul!

AFRICA“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.”

Evanghelia Ioan, 3.16; 19

.

 Ei ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi! Ce ne poate face Cel Atotputernic?”

Iov 22.17

.

PARIS REIDHEAD (1919-1992) un evanghelist  american celebru a înțeles că Domnul dorește să se ducă în Africa ca mesager al Său. Și s-a dus, mai întâi în perioada 1945-1949, în Sudan,  undeva la granița dintre Sudan și Etiopia. Continue reading “Africani indiferenți pentru cer, căci își iubesc păcatul!”

Epidemie de pocăință la oamenii din Lewis – Scoția

Duncan  Campbell “Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.

1 Petru, 3.18-20

.

Mărturia pastorului Duncan Campbell despre  “Trezirea din Lewis ” (1949-1952)

.
De curând am citit că celebrul și apreciatul pastor, Duncan Campbell (1898-1972), a fost invitat de trei ori de către creștinii din biserica din Barvas, din insula Lewis-Scoția,  până ce s-a hotărât să și onoreze dorința acelor oameni. Continue reading “Epidemie de pocăință la oamenii din Lewis – Scoția”

Somnul din biserică

Somnul din biserica     “Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.

 ISAIA, 60.1

.

.
 Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama

Iov, 33.14

Mărturii ale  unor creștini cu renume

Ian Paisly (1926) – irlandez: Biserica lui Isus Cristos doarme de-a binelea, de parcă ar fi într-un dormitor mare. Vezi toți creștinii în pat, și dorm cu toții și te imploră –  “Te rog, nu mă trezi! Vreau să dorm mai departe

Și, evident, când Dumnezeu aduce trezirea, oamenii nu mai pot dormi! Nu poți dormi în biserică, atunci când Duhul lui Dumnezeu trezește oamenii! Continue reading “Somnul din biserică”

Imitați-L pe Dumnezeu (1)

Imitând pe tataUrmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.

  Efeseni, 5.1-2

CINE nu are aproape de sufletul său, copii mici sau nu-i iubește suficient, nu observă cum copiii  îi imită pe ceilalți, în gesturi,  în vorbire și în fapte.  Și se știe că copilul este înclinat spre rău, spre minciună și neascultare. De aceea e bine ca în preajma copiilor să se afle modele demne de urmat, în părinți și educatori, pentru că, după cum se știe, ceea ce seamănă omul aceea va și secera. Continue reading “Imitați-L pe Dumnezeu (1)”

Un act imperativ (3)

George Danciu

“Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.

1 IOAN, 1.9-10

“Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

EFESENI, 5.18

În actul imperativ (1),  privind porunca Domnului “Fiți plini de Duh!”,  am căutat a răspunde la  întrebarea “Cine trebuie să fie plin de Duh?” și am văzut că toți creștinii născuți din nou.  Iar în următorul act am meditat la cea de-a doua chestiune “De ce  trebuie să fim plin de Duh?”,   iar răspunsul a fost  acela că pentru a avea biruință asupra păcatului, a aduce roadă și a fi plini de bucurie pe cale.

În actul (3) să abordăm cea de-a treia problemă:

(3) Cum procedăm pentru a putea fi plini de Duh?

De prisos să menționăm faptul că analiza  se referă la creștinii autentici, acei oameni care caută să-l urmeze din toată inima pe Domnul Isus Hristos Continue reading “Un act imperativ (3)”

Un act imperativ (1)

by George Danciu

“Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.  De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

        Efeseni, 5.15-18

Poruncile Domnului sunt imperative!

 

E de pomină  și binecunoscută povestea cu paznicul de noapte dintr-un sat de munte. Acesta trebuia să trezească sătenii  atunci când veneau lupii la oi sau dacă era vreun incendiu în sat. Însă s-a întâmplat că paznicul   striga în miez de noapte, când somnul oamenilor le era cel mai dulce:  “Treziți-vă, lupii atacă oile!“, dar când sătetenii erau în picioare, în stare de alertă, el le spunea candid “Am glumit. Culcați-vă, oameni buni!” Dar a venit și vremea când lupii  flămânzi Continue reading “Un act imperativ (1)”

Vrei să fii mântuit?

Tiparul prin care Dumnezeu cercetează omul, pentru mântuirea sufletului său!

.
 “Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” 

                                                                Evanghelia lui Ioan, 20.31

.
Cartea Faptele Apostolilor este  scrisă de sfântul  apostol Luca.  Și  prezintă modul cum au  lucrat apostolii sau alți  slujitori ai lui Dumnezeu, cum au fost ei călăuțiți de Duhul Sfânt,  cuvântul predicat  de ei,  și cum au reacționat oamenii care au  primit propovăduirea.

Această carte este în mod clar o continuare a Evangheliei lui Luca – lucrarea lui Iisus Hristos –  cu lucrarea practică a apostolilor Continue reading “Vrei să fii mântuit?”

De atitudinea ta față de Biblie depinde totul!

   .

Unde e Biblia ta?

E citită  și  iubită – 

sau o disprețuiești?

.

  1. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. – ISUS, Fiul lui Dumnezeu
  2. Hrana spirituală sănătoasă ne vine din Biblie. – George Danciu
  3. Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving că în afară de Biblie, nu e nici un adevăr.  – Petre Țuțea
  4. Taina existenței umane nu stă în a trăi, ci în a ști pentru ce trăiești. Dintre toate cărțile lumii, Biblia dă cel mai bun răspuns pentru cine vrea să afle rostul vieții. – Nicolae Iorga
  5. Sau te va tine Biblia departe de păcat, sau păcatul te va tine departe de Biblie. –  Jim Smith
  6. Biblia, e o carte pentru orice vreme. De aceea trebuie citită și trăită astăzi. – Duțu Sacramento Continue reading “De atitudinea ta față de Biblie depinde totul!”

Seminar despre putere (1)

“Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este  puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (…) deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă…” 

        Epistola către Romani, 1.16-17

  1. Începem să murim când nu mai avem puterea de a opta. – Octavian Paler
  2. Când sunt bine alese, cuvintele au o putere atât de mare în ele, încât o descriere îți trezește adesea imagini mai însuflețite decât însăși vederea lucrului zugrăvit. – Joseph Addison
  3. Să avem convingerea că dreptatea face puterea și cu această credință să îndrăznim să ne facem datoria până la capăt, așa cum o înțelegem. – Abraham Lincoln Continue reading “Seminar despre putere (1)”

Al optulea vaccin anti-intoleranță

“DESCULȚI” – Hickory, NC 2012

E toamnă… Acum nu doar se numără bobocii, dar se fac și cure de vaccinări cu scop profilactic sau terapeutic. Depinde doar de care tip. Nu de alta, dar există mai multe tipuri de intoleranțe. Adresa de față e legată de cea spirituală.

Pentru a o înțelege  cît mai facil, nu strică o mică incursiune în cea medicală. Nu de alta, dar principiile acesteia din urmă se aplică la mai toate intoleranțele: începînd cu cea politică, și sfîrșind cu cea religioasă/ultrareligioasă. La evanghelicii mioritici, unii au denumit-o (aproximativ) Portocalele mecanice și hiperpocăiții.

Imunologia clinică continuă să fie alături de alte ramuri medicale intervenționale, unul dintre vîrfurile de lance ale cercetării medicale. Sunt unii dintre noi, cei drept cam puțini (și asta-i fericirea!) care sunt alergici la apa potabilă, ba chiar și la aer! Alții, din ce în ce mai frecvent, la praful de casă. Copii pînă la o vîrstă nu suportă (digestiv) căpșunii, zmeura, laptele sau alte alimente de uz comun. În cele mai multe cazuri se încearcă o desensibilizare cu proteine atenuate conținute în respectivii alergeni. Continue reading “Al optulea vaccin anti-intoleranță”