Cine este Isus Hristos, Cel născut acum mai bine de 2000 de ani?

Un articol de Michael Hardt

domnul-isus-1. Cine este Hristos?

Această întrebare este prioritară (Matei 16:15) – cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face.

Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui” Ioan 20:31).

El a devenit om şi a trăit pe acest pământ puţin peste 30 ani. El a fost declarat nevinovat de către curtea romană, dar totuşi crucificat. După trei zile, El a înviat şi, şase săptămâni mai târziu, s-a înălţat la cer. El va veni din nou, întâi pentru a-i lua cu El pe cei care au crezut în El, şi apoi pentru a judeca lumea şi a-Şi întemeia împărăţia în putere. Continue reading “Cine este Isus Hristos, Cel născut acum mai bine de 2000 de ani?”

Vremurile minunilor. Și despre providență.

thby Daniel Branzei

Pentru cei care au ochi să vadă, minunile purtării de grijă sunt la fel de spectaculoase ca vindecările și învierile. Toate dovedesc aporpierea lui Dumnezeu de noi și grija Lui supranaturală pentru noi.

„Mărturisesc că nu-mi socotesc viața mai scumpă decât a altor copii de-ai Domnului care au trăit înaintea mea. Și eu sunt gata să fiu lipsit de bunurile materiale, să fiu chinuit și chiar să mi se întorcă trupul în țărâna morții, deși aș vrea să trăiesc tot atât cât Metusalem. Continue reading “Vremurile minunilor. Și despre providență.”

Despre Osho: Scrisoare către un prieten…

BibleVersesHope~~element292“Cine scrie, să ia seama la cum, ce și, mai ales, de ce scrie – căci are o mare responsabilitate nu doar față de sine însusi, ci și față de toti ceilalți. […] Am ajuns la articolul tău căutând dacă Osho ar fi făcut referiri la Pavel din Tars”

Mulțumesc pentru atenționări…! Observațiile erau făcute la o referire despre filozofia lui Osho (1931-1990), neavenită contextului dat. Continue reading “Despre Osho: Scrisoare către un prieten…”

Disciplina deziluziei

cropped-thy-word-is-a-lamp-photobucketDeziluzia înseamnă a mai avea în viaţă judecăţi false – decepție, dezamăgire

Isus nu Se încredea în ei pentru…. că ştia ce este in om.  – loan 2:24-25

Faptul de a fi aduşi la realitate prin deziluzii ne poate face cinici şi foarte critici în felul cum îi judecăm pe alţii, dar deziluzia care vine de la Dumnezeu ne aduce în punctul în care îi vedem pe oameni aşa cum sunt în realitate şi totuşi nu ajungem cinici, nu avem de spus nimic jignitor şi nici o critică răutăcioasă. Continue reading “Disciplina deziluziei”

Gândul zilei: Sfințirea

1 Tes 4.3În procesul sfinţirii Dumnezeu trebuie să se ocupe de noi atât pe latura morţii, cât şi pe latura vieţii.

Latura morţii.

Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.
Tesaloniceni 4:3

Mulţi dintre noi petrecem aşa de mult timp în acest loc al morţii, încât avem pe noi amprenta mormântului. Întotdeauna există o bătălie aprigă înainte de sfinţire. Întotdeauna există ceva ce zvâcneşte de neplăcere in faţa cerinţelor lui Isus Cristos. Continue reading “Gândul zilei: Sfințirea”

Pericolul pornografiei

imagini-periculoaseOrice pornografie e foarte periculoasă

Problema trebuie privită cam așa:

A) În principiu, nu-ți dorești ceva ce nici nu ai văzut (imaginat) și care nici  nu intră în preocupările tale.

B) Fără a-ți trezi imaginația,  instinctele, sentimentele, dorințele –  lucrul acela nu te preocupă peste normal decât în limite naturale (în speță, chestiunea sexualității). Continue reading “Pericolul pornografiei”

Elton John, Papa Francisc și Evanghelia Lui Isus Hristos

Elton John si PapaElton John: „Noul papă este minunat. Sunt atât de entuziasmat de umanitatea sa, de modul în care se concentrează asupra unei credinţe întemeiate pe modestie. El aduce lucrurile la esenţă, afirmând că totul este pur şi simplu o problemă ce ţine de iubire, de aducere a oamenilor împreună, fără excepţie

Ierarhia bisericii, tradiţionaliştii, sunt probabil scandalizaţi, însă vremurile s-au schimbat. Dacă Iisus ar fi trăit în zilele noastre, nu îmi pot închipui că (…) acest mare om ar fi spus că acest lucru (căsătoriile între persoane de acelaşi sex, n.r.) nu se pot produce“, a mai spus Elton John, potrivit dailystar.com. Continue reading “Elton John, Papa Francisc și Evanghelia Lui Isus Hristos”

Direcţia disciplinei

Prov 20 24by Oswald Chambers

Dacă mâna ta cea dreaptă te face să te poticneşti, taie-o şi arunc-o de la tine; pentru că îţi este de folos să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în Gheenă.” (Matei 5:30)

Isus n-a spus că fiecare trebuie să-şi taie mâna dreaptă, ci: „Dacă mâna ta dreaptă te face să te poticneşti în umblarea ta cu Mine, taie-o“. Există o mulţime de lucruri care sunt perfect legitime dar, dacă vrei să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, nu le poţi face. Continue reading “Direcţia disciplinei”

Ce urmează?

Heaven or HellDacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi

loan 13:17

Hotărăşte-te să cunoşti mai mult decât ceilalţi. Dacă nu-ţi tai ancorele tu însuţi, Dumnezeu va trebui să ţi le rupă printr-o furtună pentru a te trimite în larg. Aruncă totul în seama lui Dumnezeu, lasă-te dus în larg de mareea puternică a planului Său şi ţi se vor deschide ochii. Continue reading “Ce urmează?”