Am găsit Evanghelia în România Comunistă – Am împărtăşit-o cu omul pe care l-au trimis să mă ucidă

Precum majoritatea oamenilor, m-am născut cu o foame după adevăr şi libertate. Din nefericire… m-am născut în România comunistă sub regimul totalitar şi brutal al lui Nicolae Ceauşescu. Tărâmul lui Ceauşescu era unul al minciunilor, unde simpla punere sub semnul întrebării a directivei guvernului te putea duce la întemniţare, tortură fizică şi – în anumite cazuri – la moarte.

Fără să mai fie nevoie să menţionez aceasta, am crescut într-o stare constantă de anxietate şi neîncredere. Oricine putea să-şi denunţe în mod arbitrar vecinul, un coleg de clasă, un membru de familie pentru că face declaraţii “anti-guvern”. Guvernul chiar avea spioni plantaţi în biserici. Felul cel mai simplu de a evita necazul era să rămâi tăcut, să nu pui nici o întrebare şi… să încerci să te nuanţezi cu ceilalţi.

Pentru mulţi ani i-am urmărit pe părinţii şi rudele mele cum joacă rolul de “buni cetăţeni” în timp ce în privat ei îşi şopteau dispreţul lor faţă de guvern. Mă întrebam, De ce vorbesc toţi în şoaptă? De ce le e aşa de frică să vorbească adevărul?

‘Mergi la biserică?’

Cu cât lovea mai mult frica pe cei din jurul meu în a-i reduce la tăcere, cu atât mai obsedată am devenit cu descoperirea adevărului. După absolvire am mers la şcoala de drept şi am devenit avocată. Doar că slujba mea – desemnată de guvern – consta în ceva mai mult decât ştampilarea noilor legi şi directive comuniste crete. Era demoralizator.

Într-o seară a venit un client să discute despre ceva acte legate de o declaraţie de proprietate. Ne întâlneam de ceva luni şi sinceră să fiu… eram epuizată deja. Doar că acest client nu părea niciodată să fie descurajat. El zâmbea tot timpul şi avea un sens de mulţumire, spre deosebire de orice altceva am văzut eu până atunci. Era de parcă el era conştient cumva de toată mizeria care era în jurul lui. El radia de bucurie şi pace, şi pentru un anumit motiv… aceasta mă tulbura.

Fără să mă mai gândesc, am mărturisit, “Mi-aş dori să am ceea ce aveţi în viaţa dumneavoastră. Mi-aş dori să am pacea şi fericirea pe care o aveţi şi dumneavoastră.

Mergeţi la biserică?” m-a întrebat el.

Da,” am răspuns eu. “De Crăciun şi de Paşti. De ce?

Aţi vrea să veniţi cu mine la biserica mea în această duminică?

Primul meu instinct a fost acela de a-l refuza. În cele din urmă… guvernul comunist era în mod notoriu anti-biserică. Sub conducerea lui Ceauşescu, creştinii erau în mod frecvent arestaţi, bătuţi şi întemniţaţi. Clădirile bisericilor erau demolate de buldozere, pământul pe care se aflau acestea era confiscat ca să se facă loc pentru palatul lui Ceauşescu. Oricine chestiona postura lui anti-Dumnezeu era ori aruncat în puşcărie ori “dispărea“. Aşa că… din ceea ce ştiam eu, întrebarea aceasta a venit ca un truc să îmi testeze loialitatea mea. Am făcut o pauză ca să îmi pot lua în considerare următoarea mişcare. Apoi am văzut din nou acea privire de pace şi mulţumire. Vroiam să am şi eu, aşa că am decis că se merita să risc.

În duminica următoare am vizitat biserica lui. Imediat ce corul a terminat cântecul de deschidere, pastorul a citit Ioan 14:6 – “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“. Nu puteam să cred ceea ce tocmai auzisem. Cineva pretindea să fie adevărul?

Pe măsură ce pastorul a continuat să descrie adevărul despre Isus Hristos, am simţit de parcă versetele pe care le împărtăşea erau scrise specific pentru mine. Privind dincolo de rândul unde stăteam am văzut pe clientul meu. El a zâmbit, a dat din cap, şi în mod gentil îşi atingea Biblia de parcă ar fi vrut să zică “Acum ai înţeles?

Da. Fără să realizez aceasta, radiam faţă de el. Pentru prima dată în viaţa mea totul avea sens. Am petrecut o grămadă de ani căutând adevărul, doar că eu am căutat în locurile greşite – şcoala de avocatură, guvernul, sistemul de justiţie. Deodată am realizat că adevărul nu era ceva care provenea din cărţile de drept, ci din însuşi Dumnezeu: Creatorul universuluiCreatorul meu, sursa vieţii, a păcii şi a fericirii.

Abia de puteam să-mi abţin încântarea mea, am acceptat invitaţia pastorului de a mă încrede în Hristos ca Domn şi Mântuitor. Începând cu acel moment mi-am dedicat viaţa mea spre a urma şi a vorbi adevărul, indiferent de cost.

Cel mai mare test al meu

La scurt timp după ce am fost botezată, am început să apăr pe alţi tovarăşi creştini care se confruntau cu întemniţarea pentru motivul că transportau Biblii dincolo de graniţa română, că-şi împărtăşeau credinţa lor sau că se închinau în mod privat în căminele lor.

Aceasta a făcut din mine o ţintă rapidă. În multe zile am ajuns să-mi găsesc roţile de la maşină tăiate. Clienţii şi prietenii – chiar şi copiii mei – erau ameninţaţi. Fetele mele şi cu mine am fost ţinute sub arest la domiciliu pentru aproape o lună de zile. Am fost răpită, agresată, împinsă în trafic şi bătută de miliţia secretă. Pentru protecţia lor proprie, prietenii şi colegii de muncă au început să păstreze o oarecare distanţă de mine. Credinţa mea era testată zilnic. Cel mai mare test al meu, totuşi, avea să vină ulterior.

Într-o seară, târziu, după o zi lungă de stat la tribunal, Miruna, asistentul meu legal, a tras cu coada ochiului pe uşa mea întredeschisă: “Un bărbat solid din sala de aşteptare spune că vrea să discute un caz“. Apoi ea a ridicat din umeri. “Doar atât a vrut să-mi spună“.

Am fost copleşită de cât de enorm arăta această persoană când am văzut-o. În timp ce stătea în faţa biroului meu, ochii lui păreau să sfredelească o gaură direct prin mine, şi un rânjet a început să apară în colţul gurii sale. Încet, şi-a scos haina şi a scos din tocul de pe umăr un pistol. “Ai eşuat să acorzi atenţie la avertismentele care ţi-au fost aduse“, a spus el, arătând spre mine. “Am venit aici ca să rezolv problema odată pentru totdeauna“. Şi-a pocnit degetele şi apoi am auzit un click distinctiv.

Sunt aici ca să te omor.

Mâinile îmi tremurau. Instinctul luptă-sau-fugi mi-a trecut prin creier. Bărbia îmi tremura. O imagine mi-a trecut prin minte ca un fulger: asistenta mea care ajungea dimineaţa următoare… şi avea să găsească pe podea trupul meu neînsufleţit.

Eram singură cu ucigaşul de faţă. Şi totuşi nu eram… Am început să fac rugăciuni tăcute, aprinse, amintindu-mi de promisiunile lui Dumnezeu. Duhul Său a suflat pace în inima mea panicată. Apoi am simţit mesajul său: Împărtăşeşte evanghelia.

Am luat în considerare pe omul din faţa mea. În spatele acelor ochi plini de ură el era o creaţie a lui Dumnezeu. El avea un suflet nemuritor, şi avea nevoie să ştie despre dragostea pe care Dumnezeu a arătat-o în Isus Hristos. Primind curaj deodată am dat ochii cu ucigaşul din faţa mea. “Te-ai întrebat vreodată ‘De ce exist?‘ sau ‘De ce sunt aici?‘ sau ‘Care este scopul vieţii mele?‘ – eu mi-am pus odată aceste întrebări.” Vocea mea a rămas calmă şi nu oscila.

El şi-a băgat pistolul în toc. M-am aplecat puţin în faţă. “Tu eşti aici pentru că Dumnezeu te-a pus aici şi te-a pus la un test. Vei rămâne în Dumnezeu sau în voia unui om – şeful tău, preşedintele Ceauşescu, care îţi cere să i te închini lui? Dumnezeu ţi-a dat liberul arbitru ca să alegi.

Ochii lui s-au înmuiat. Inima mea lovea şi mai tare, şi încrederea mea creştea.

Adevărul este că noi toţi suntem corupţi şi ne-am depărtat de Dumnezeu.” El a dat din cap. “Noi suntem cu toţi păcătoşi şi păcatul nostru a determinat viitorul nostru. Evrei 9:27 spune că ‘Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.”

Gura lui începea să se deschidă încet şi mâinile lui au început să se relaxeze.

Dar vestea cea bună este că Dumnezeu a pregătit o cale de ieşire pentru fiecare din noi prin jertfa lui Isus Hristos pe cruce: ‘Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică‘.

Pe măsură ce continuam să vorbesc cu el, el părea tot mai mic şi tot mai paşnic.

Într-un final şi-a pus mâinile pe frunte şi a spus, “Ai dreptate. Oamenii care m-au trimis sunt nebuni. Am nevoie de Hristos.” Apoi el a promis, “Voi veni la biserica ta ca un frate secret în Hristos. Mă voi închina Dumnezeului tău puternic.

Şi cu aceasta… ucigaşul meu a plecat de acolo mântuit – un frate în Hristos. El s-a înrolat ulterior la seminar şi am ţinut mult timp legătura. El, la fel ca mine, a găsit Adevărul. Şi la nici unul dintre noi nu ne va fi teamă să îl rostim din nou şi din nou.

Saving My Assassin - disponibilă pe Amazon.com (de unde a fost preluată şi imaginea copertei)Notă: Articolul de mai sus este o mărturie apărută în site-ul Christian Today, pe 23 septembrie 2016, de unde a fost preluată şi fotografia de la început. Virginia Prodan este un avocat în domeniul drepturilor internaţionale ale omului şi avocat aliat din cadrul Alliance Defending Freedom (Alinaţa de Apărare a Libertăţii). Ea este autoarea cărţii Saving My Assassin (Mântuirea asasinului meu, publicat de Tyndale House Publishers, se poate comanda făcând click pe coperta alăturată). Mai multe detalii despre autoare puteţi găsi accesând site-ul ei la virginiaprodanbooks.com. Dacă citaţi acest material în altă parte, rog să păstraţi toate link-urile din el, această notă de final, şi să oferiţi sursa citării, adică acest blog. Mulţumesc.

Sursa: https://crestinismtrait.blogspot.com/2017/05/am-gasit-evanghelia-in-romania.html

Advertisements

One thought on “Am găsit Evanghelia în România Comunistă – Am împărtăşit-o cu omul pe care l-au trimis să mă ucidă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s