Daniel Branzai: Mesaj din criza de Covid

Am intrat în spital cu un conflict în suflet. Împărțeam coșmarul acesta cu majoritatea locuitorilor acestei planetei. Formulat pe scurt, el era: „Dacă elitele acestei lumi au pus la cale un plan așa de perfect prin Covidul acesta încât nimeni și nimic nu li se mai poate opune, ce mai pot face eu?“

Mă apăsa greu o claustrofobie sub cerul liber, un sentiment de sufocare sub apăsarea unei entități nevăzute, ca un clopot uriaș care-mi întuneca cerul și care făcea ca visul libertății pentru care am venit în America să se transforme într-un coșmar colectiv pe care-l împărtășeam cu toți cei din jur.

Continue reading “Daniel Branzai: Mesaj din criza de Covid”

John MacArthur – Copleșit de Anxietate?

Având în vedere frica și incertitudinea, generate de actuala pandemie COVID-19, considerăm această serie de John MacArthur ca fiind chiar mai oportună acum decât atunci când a fost lansată prima dată în urmă cu opt ani.  – Daniel Branzei 

John MacArthur a publicat inițial următorul text la 1.XI.2012

Anxietatea, frica, îngrijorarea și stresul sunt cuvinte cunoscute în zilele noastre și experiențe familiare pentru mulți. Din ce în ce mai multe auzim despre o formă extremă de anxietate, denumită „atac de panică”.

Ceea ce a fost cândva un exemplu rar și extrem de anxietate, a devenit înfricoșător de comun în societatea noastră. Atacurile de panică sunt, de obicei, legate de o frică nefondată – una atât de copleșitoare, încât încordează inima unei persoane, o face să bată mai repede,  produce frisoane sau transpirație, iar persoana se simte complet incapabilă să facă față momentului. Continue reading “John MacArthur – Copleșit de Anxietate?”

Et maintenant? – Mă uit în oglindă și vreau să spun ceva pentru toți frații mei din România

“În politică nu există adevăruri, doar interese!”

După alegerile din România…!

by Daniel Branzei

  1. Suntem un popor de naivi, pasivi din firea mioritică, fataliști din educația ortodoxă milenară și în stare de mari acte de vitejie doar atunci când suntem strânși cu ușa.
  2. Biruințele noastre sunt sentimentale, nu raționale. Vin ca un pârjol și se sting repede ca focul rapid de miriște.
  3. Avem conducători “nevârstnici” și nepregătiți, niște adolescenți într-o lume politică a oamnilor mari și unși cu toate alifiile.
  4. Majoritatea românilor nu l-au citit nici măcar pe Machiavelli, părintele politicii moderne. Citesc cu tristețe despre români care ar dori să promoveze în funcții de Stat doar oameni cu calități care i-ar face până și pe păstorii bisericilor să roșească. “Sancta simplicitas!“ Să ne ferească Dumnezeu! Dintre toate dictaturile, cea mai drăcească a fost și poate fi dictatura religioasă!
  5. Nu uitați Inchiziția! Nu-l uitați pe Savanarola, cavalerul tristei figuri care a crezut că a scăpat Italia de familia De Medici … L-au ars până la urmă. Deviza lor? Festina lente; (“Make haste slowly”), grăbește-te încet! În lumea aceasta, care zace în cel rău, păcatul triumfă mereu până la urmă. Doar în lumea lui Dumnezeu va fi altfel.

Continue reading “Et maintenant? – Mă uit în oglindă și vreau să spun ceva pentru toți frații mei din România”

8. Ziua de treisprezece, fără ghinion!

by Daniel Branzai

M-am căsătorit pe 1 Aprilie, pentru că fratele Olah a vrut să arătăm lumii că nu suntem superstițioși. Ieri a fost 13 Mai, dar totul mi-a mers foarte bine.

Sâmbătă seara târziu, pe 12 Mai, Sami Tuțac a venit să mă ia la Timișoara. Îl știam de la mine de acasă, îl știam de pe Internet, îl știam ca pe una din vocile profetice ale bisericii din anii aceștia, îl știam din colaborarea pe care mi-a îngăduit-o dincolo de Continue reading “8. Ziua de treisprezece, fără ghinion!”

6. Dorul de Dorca

by Daniel Branzai

Pe la sfârșitul sindrofiei de joi a apărut de la aeroport și prietenul nostru Belciu Busuioc, fost păstor la Caransebeș, iar acum păstor în Australia. Știam că va pleca repede spre rudele lui din Caransebeș și mai știam ca acolo se află pentru două luni familia Dorca. Vorbisem cu Florica și Dănuț încă din America și ne înțelesesem să ne căutăm unii pe alții. De ei mă leagă o prietenie lungă și trainică. Continue reading “6. Dorul de Dorca”

2018 – Jurnal de călătorie spre Lugoj și Londra (1)

by Daniel Branzai

Aprilie 2018
Mi-am luat biletele! Asta înseamnă că s-a decis plecarea spre Europa. Deplasarea are două ținte precise: aniversarea celor 40 de ani scurși de la absolvirea Seminarului Teologic Baptist (promoția 1978) și explorarea unor colaborări viitoare cu bisericile înființate de români în Londra, Anglia. Continue reading “2018 – Jurnal de călătorie spre Lugoj și Londra (1)”

E de mirare că Domnul Isus nu a scris niciodată o carte?

În ascultare deplină de Tatăl, Isus   (Fiul Lui Dumnezeu) s-a conformat întocmai planului și mandatului primit de la Dumnezeu Tatăl.

Pe de altă parte,  e demn de reținut și de subliniat  faptul că Duhul lui Isus  (Dumnezeu) a insuflat pe toți scriitorii Bibliei. Și, de altfel,   de-a lungul secolelor a continuat să inspire (în parte) pe mulți scriitori, dar îndeosebi pe predicatorii evangheliei Sale, cât și  pe ucenicii Săi de pretutindeni.  Continue reading “E de mirare că Domnul Isus nu a scris niciodată o carte?”

Daniel Branzai – O predică inedită: “Intrarea Domnului în Ierusalim”

Frați și surori,

De sărbători, de Paști și Crăciun, păstorii și predicatorii au o misiune dificilă pentru că d-voastră  știți evenimentele foarte bine și ați auzit foarte multe predici. Ce am putea să adăugăm la ceea ce stiti despre intrarea în Ierusalim? Vă rog să mă ascultați cu atenție: n-am mai spus niciodată ce spun în seara aceasta. În primul rând aș vrea săvă fac o mărturie, o mărturisire cum studiez eu Biblia.

De obicei, m-am învățat să nu o deschid niciodată  fără să stau de vorbă cu autorul ei, cu Dumnezeu. Continue reading “Daniel Branzai – O predică inedită: “Intrarea Domnului în Ierusalim””

Un Paște mai profund: Ioan 18:1 – 19:16, Natural și supranatural spre Răstignire

by Daniel Branzai

După ce le-a ținut ucenicilor “seminarul de dinainte de Răstignire“, Domnul a plecat spre împlinirea sacrificiului suprem. Textul este ultracunoscut, dar eu doresc să vă invit spre straturi mai profunde, specifice evanghelistului Ioan.

Din grădina Ghețimani, prin curtea Marelui Preot și prin sala de judecată a lui Pilat, Isus Christos parcurge un traseu marcat de patru simboluri spirituale și de patru întrebări rostite de Pilat. Continue reading “Un Paște mai profund: Ioan 18:1 – 19:16, Natural și supranatural spre Răstignire”

În Săptămâna Mare, Papa Francisc spune că ”Iadul nu există”

by Daniel Branzai

Oricine îl contrazice pe Christos este antichrist (antichristos). Papa de la Vatican își dă iar arama pe față într-un intervu cu un prieten ateu, redactor pentru ziarul ,,La Repubblica“.

De data acesta, papa contrazice învățătura Domnuli Isus despre iad și pedeapsa veșnică. El se identifică cu cei care spun că iadul nici nu există. După el, sufletele necredinciose vor dispare pur și simplu din univers. Continue reading “În Săptămâna Mare, Papa Francisc spune că ”Iadul nu există””