by Daniel Branzai

Pe la sfârșitul sindrofiei de joi a apărut de la aeroport și prietenul nostru Belciu Busuioc, fost păstor la Caransebeș, iar acum păstor în Australia. Știam că va pleca repede spre rudele lui din Caransebeș și mai știam ca acolo se află pentru două luni familia Dorca. Vorbisem cu Florica și Dănuț încă din America și ne înțelesesem să ne căutăm unii pe alții. De ei mă leagă o prietenie lungă și trainică.

După ce am stat împreună mulți ani în biserica din California, familia Dorca s-a mutat un timp la Seattle, Washington și apoi la San Antonio, Texas, lângă cei doi copii și, mai ales, lângă cei unsprezece nepoți. I-am vizitat peste tot pe unde au stat și m-am bucurat să aflu că vom fi în același timp și în România. Unii oameni vin și dispar repede din viața noastră. Alții ne sunt dăruiți de Dumnezeu ca tovarăși de călătorie pe termen lung, sortiți să ne amplifice bucuriile și să ne înjumătățească necazurile.

L-am rugat deci pe Busuioc să mă ia peste noapte cu mașina la Caransebeș. M-a dus nu numai în oraș, ci și la biserica pentecostală, unde era așteptat să predice. Mi-am plimbat privirea peste mulțimea de oameni din adunare, căutând nerăbdător familia Dorca. O vreme n-am văzut decâ o mare de chipuri necunoscute, curioase, interesate, dar străine. M-am uitat după o vrem iar și am văzut două perechi de ochi strălucind de bucuria revederii. Chipurile lor au avut asupra mea efectul unui imn național auzit într-o țară străină, făcându-mă să mă simt dintr-o dată mai ,,acasă”. A fost ca o pastilă împotriva anxietății, ca un leac contra singurătăți și înstrăinării.

N-au fost singurii care m-au îmbrățișat cu căldură. Dumnezeu a făcut să mă reîntâlnesc la Lugoj și cu Mihail Neamțu, tânărul om de litere, teolog și politician de mare viitor care ne vizitase nu de mult în Los Angeles. Am reînnodat un dialog rodnic trecând dezinvolt peste o sumedenie de subiecte. Eu l-am descusut despre România. El a dorit să i se lămurească inexplicabila aplecare a unor neoprotestanți spre simpatia pentru Israel, în detrimentul atașamentului escatologic pentru Bisericile catolice și ortodoxe. I-am vorbit puțin despre chiliasm, ca prima escatologie a bisericii primare și despre o sumedenie de alte lucruri. Am alunecat apoi repede spre masonerie, Donald Trump, Brexit, Noua Ordine mondială și copleșitoarele evenimente recente din Orientul Mijlociu. Mi-a lămurit și problema copilărească cu presupusul lui atașament pentru mișcarea legionară a lui Maniu și Codreanu, iar eu l-am surprins puțin cu părererea lui Richard Wurmbrand că și în patriotismul încreștinat al legionarilor există o sumedenie de lucruri care pot fi apreciate și recuperate pozitiv. Mihail este un om cu o gândire foarte rapidă și plin de intuiție. Un dialog cu el este ca o cursă de viteză cu obstacole. Discuțiile noastre mi l-au reconfirmat ca pe unul din fermenții primăvărateci care ar putea vesti României venirea unor vremuri politice mai bune. Are convingeri personale profunde, dar lasă loc îngăduitor sau generos și pentru alte puncte de vedere. Mi l-am închipuit ca pe o figură luminoasă din panoplia unei reeditate școli ardelene recivilizatoare după sălbăticizarea României sub comunism.

Din cauza vitezei cu care a trebuit să ne vedem fiecare de drum, am rămas cu regretul că nu i-am vorbit despre evrei ca și ,,casierii” organizațiilor mondiale, bănuiți mereu pe nedrept ca sunt Adevărații stăpâni ai lumii. În nici o întreprindere sau grup uman nu conduc casierii, dar ei sunt vizibil importanți mai ales pentru că ,,semnează cecurile” râvnite de toată lumea. Mi-ar fi plăcut să-l las cu o glumă auzită în Israel.

Se spune ca Ițic l-a găsir pe Ștrul citind dimineața presa arabă.

,,Ce-i măi cu tine? Ai înnebunit.”

,,N-am înnebunit … n-am înnebunit, dar mă face să mă simt mai bine. În ziarele evreiești citești în fiecare zi doar despre problemele noastre, cum suntem amenințați cu un nou holocaust și cum ne urăsc toate popoarele. Toate articolele ne plâng de milă și ne amenință din toate părțile. Doar necazuri și nenorociri. E cu totul altfel în presa arabă. Acolo ni se spune ca noi conducem lumea și că nimeni nu se descurcă fără noi … Că suntem cei mai bogați și mai influenți oameni ai lumii. După ce citesc ziarele evreiești am neapărată nevoie să citesc presa arabă. Mă face să mă simt iarăși mai bine …”

N-am venit în România ca să predic. Mă simt total inadecvat pentru așa ceva. Oamenii de aici au evoluat altfel decât mine în ultimii 35 de ani și nu-i mai cunosc. Dumnezeu m-a specializat pentru problemele celor din emigrație. Am venit să-mi revăd colegii, să tac și să învăț, iar apoi să fug repede la Londra, ,,acasă” printre aceleași probleme pe care le avem toți cei plecați de acasă. M-au pus totuși să spun ceva la biserica penticostală din Caransebeș. Faptul ca numele ei este ,,Menora”, că au plasat în fața amvonului un asemenea obiect de cult evreiesc și ca interiorul clădirii este vopsit exact în alb și albastru, culorile steagului israelit, m-a relaxat puțin. Am vorbit greu, dar se pare că Duhul Sfânt a tradus și înbunătățit mult strădaniile mele. Biblia are un fel unic de a ne face frați de drum cu oameni pe care nu i-am văzut niciodată.

Când am timp să scriu toate acestea dacă ne sunt zilele așa de ocupate? Noaptea, bineînțeles că noaptea. Este un obicei cu care m-am obișnuit de foarte multă vreme, iar neadaptarea la fusul orar al României mi-l impune. Repet, am evoluat pe coordonate diferite în ultimele decenii și mă simt total inadecvat. Sunt mai singur printre străini cu care vorbesc aceeași limbă decât mă simt în America printre compatrioți care vorbesc limbi diferite. Tocmai de aceea am avut atâta nevoie de familia Dorca …

Sursa:  https://barzilaiendan.com/2018/05/10/6-dorul-de-dorca/