Am intrat în spital cu un conflict în suflet. Împărțeam coșmarul acesta cu majoritatea locuitorilor acestei planetei. Formulat pe scurt, el era: „Dacă elitele acestei lumi au pus la cale un plan așa de perfect prin Covidul acesta încât nimeni și nimic nu li se mai poate opune, ce mai pot face eu?“

Mă apăsa greu o claustrofobie sub cerul liber, un sentiment de sufocare sub apăsarea unei entități nevăzute, ca un clopot uriaș care-mi întuneca cerul și care făcea ca visul libertății pentru care am venit în America să se transforme într-un coșmar colectiv pe care-l împărtășeam cu toți cei din jur.

I. Video cu dresorii de câini de pază a rațelor.

N-am găsit și nu există o poză mai grăitoare ca aceasta despre „păpușarii“ care fluieră și mănâncă semințe pe margine și câinii lor (politicienii, presa, sistemul medical, sistemul de educație, etc.) care ne limitează libertatea, punându-ne în țarcul ascultărilor noastre.

II. Certitudinea lui Luther

În cele mai apăsătoare momente din viața sa, când era urmărit să fie omorât de ierarhii de la Roma și când i se părea că Reforma este în pericol, Martin Luther a intrat în depresie. Singurul leac pentru momentele lui de panică era un exercițiu pe care-l făcea în fiecare seară înainte să se ducă la culcare. Martin Luther deschidea fereastra, ridica privirea spre cer și zicea:

„La urma urmei, Doamne, a cui este Biserica? A mea sau a Ta? La urma urmei al cui este pământul acesta? Al meu sau al Tău? Pentru că „al Tău este pământul cu tot ce este pe el, Te las pe tine să ai grijă de toate, iar eu … mă duc la culcare“.

Certitudinea aceasta ar trebui să ne liniștească și pe noi în momentele noastre de panică, dar nu întotdeauna putem să facem ce a făcut Luther …

Cum de am avut această vedenie? A fost ea doar o urmare temporară a medicamentelor luate în spital, asemenea celorlalte halucinații?

Există o mare deosebire între halucinații și vedenia aceasta. Mai mult de atât, trăiri asemănătoare am avut și la câteva luni după ieșirea din spital, când nu mai putea fi vorba despre efecte ale medicamentelor.

Îmi este imposibil să descriu în cuvinte multe din cele văzute și trăite intens în aceste experiențe. Suficient să spun că acum îl înțeleg mult mai bine pe cel ce a scris în Psalmi „pleacă cerurile, Doamne“ (Psalm 144:5), „A plecat cerurile şi S-a pogorât“ (Psalm 18:9). Nu putem să ne suim la Dumnezeu, dar El se poate milostivi să vină spre noi.

„A plecat cerurile şi S-a pogorât:
un nor gros era sub picioarele Lui.
Călărea pe un heruvim şi zbura,
venea plutind pe aripile vântului.“ (Psalmi 18:9-10).

O vedenie se petrece la intersecția dintre timp și eternitate, când Dumnezeu „coboară cerul“ și se apropie de sufletul nostru cu manifestări caracteristice lumii de dincolo. Una dintre ele este alunecarea înainte și înapoi pe axa timpului. Cum altfel ar fi „văzut“ Avraam ziua Domnului Isus ca să se bucure de ea: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat“ (Ioan 8:56-58) și a privit Noul Ierusalim ca să nu-i mai trebuiască nici un fel de moștenire aici pe pământ (Evrei 11:13-16)?

Continue reading https://barzilaiendan.com/2021/06/06/al-cui-este-pamantul-acesta/