Care e răspunsul tău?

Apostolul PetruCine e Isus Hristos pentru tine?

Simon Petru, drept răspuns, i-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” – Matei, 16.16

 

Oamenii, în cunoștință de cauză sau nu, se pronunță „cu siguranță” în orice domeniu ar veni vorba, de medicină sau fotbal, de învățământ sau finanțe, de mecanica cuantică sau despre creșterea animalelor, ei sunt pregătiți a-și spune o părere de care sunt absolut convinși că nu va da greș dacă merg pe mâna lor.

Ați ghicit! Oamenii își dau cu părerea, dar ce mai, sunt chiar siguri, că, dacă se gândesc mai bine, pot avea nu doar o singură părere, bună, ba chiar mai multe, toate la fel de bune și de sigure, despre Isus. Continue reading “Care e răspunsul tău?”

Seminar despre … credință (3)

imagesCredința în acțiune!

 

Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”

Ioan 11:40

 

A s c u l t a r e a  de  D u m n e z e u 

 

  1. Credinţa care are faptele credinței, este o forţă, iar aceea fără fapte, nu este decât o farsă.
  2. Ateii Îl neagă pe Dumnezeu prin vorbe, şi credincioşii prin fapte.
  3. Poate că oamenii se vor îndoi de ceea ce spui, dar vor crede ceea ce faci. Continue reading “Seminar despre … credință (3)”

Pachetul „invizibil” al harului, de la ușa inimii tale

Dumnezeu cu harulVă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Ioan. 14.27

Credința în Harul Lui Dumnezeu 

Astăzi, pe unul din pereții Casei de odihnă unde sunt cazat, din Tabăra de tineret creștin – Tabăra Voroneț (Camp Cristiahttp://www.cristia.ro/), am observat înrămată o imagine “peisaj de munte” și un text, cuvinte care mi-au captat toată atenția: 

Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” Ioan. 14.27

Această promisiune, cuvânt profetic al Domnului Isus, m-a inspirat să meditatez la “Un pachet al harului” lui Dumnezeu.

Vedem cum sistemele înțelepciunii omenești Continue reading “Pachetul „invizibil” al harului, de la ușa inimii tale”

Înafară sau înăuntru – Ce alegi…?!

In sau Out“Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie…” (Deuteronom, 29.29)

 

        A FI DISPONIBIL    sau indisponibil, „inițiat” sau „neinițiat”, receptiv sau nereceptiv, adept sau împietrit față de o ideologie sau alta – aceasta este de fapt întrebarea care ne separă sau ne împarte în a fi înăuntru sau înafara unei categorii de oameni.

Orice grupare de oameni are un fel al ei specific de a comunica, de a trăi și de a crede,    de regulă “străini” altora, iar  majoritatea dintre aceste mulțimi sunt caracterizate plenar de vorba Mântuitorului Isus care a spus: „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.” Cu ziduri sau prăpăstii între diferitele grupări de oameni, prin viața lor sunt diferiți unii de alții, emblematici ai preocupărilor și ideologiei asumate Continue reading “Înafară sau înăuntru – Ce alegi…?!”

Evanghelia are putere – Eveniment în Lugoj!

botez-Iovescu-Ioan-300x201Senatorul Ioan Iovescu L-a marturisit pe Isus Hristos în apa botezului

– Duminică 23 Iunie 2013 –

În Biserica Crestina Baptista “Harul” din Lugoj –  la Sărbătoarea   Cincizecimii (Pogorârea Duhului Sfânt) – 23 de suflete l-au marturisit pe Isus Hristos ca Domn si Mantuitor personal . 

Printre cei care au imbracat haina alba s-au aflat si senatorul Ioan Iovescu (53 ani), impreuna cu tatal sau in varsta de 79 ani.

Evanghelia a fost vestita de pastorii Ben Oni Ardelean, David Nicola și Gearl Spicer (Atlanta), iar actul botezului a fost oficiat de pastorii Ionel Tuțac și Teofil Ciortuz.

La eveniment au fost prezenti și pastorii Gigel Olariu, Nicu Chindea, George Tone, Jay Richardson (Ridgeland), dar și numerosi reprezentanti ai autorităților Continue reading “Evanghelia are putere – Eveniment în Lugoj!”

Dinastia Regală

Family of Queen Victoria 1846Istorie, Credință și Turism!

Un inginer de aviație german (stabilit în Anglia) a scris o carte interesantă și prețiosă – tipărită în limba română pe la mijlocul anilor ’90 de prestigioasa editură GBV-Dillenburg  din Germania –, carte  pe care am rătăcit-o între timp. Autorul aviza ideea că dinastia davidică (descendenți ai  legendarului împărat al poporului Israel – David) nu a fost în întregime dusă în valurile de  robie care au întrerupt practic viața Casei Regale de la Ierusalim, ci foarte probabil ca o  parte  a acesteia să fi mărșăluit spre Europa,  stabilindu-se în zone precum Anglia, Franța, Germania sau Spania, din ei s-a format,  de  pildă,  populația saxonă.

De altfel, autorul la care mă refer, spunea că localitatea Saragoza din Spania nu ar însemna nimic altceva decât „Țara Sarei” Continue reading “Dinastia Regală”

Ioan Burcă, Atlanta – Ce Înseamnă A Fi CREȘTIN ADEVĂRAT?

IOan+Burcă  Datorită faptului că în creștinism sunt multe confesiuni care toate pretind că ele sunt cele adevărate, în cele ce urmează, voi răspunde la întrebarea din titlu, dar foarte pe scurt, fără a intra în profunzime. Fiecare punct prezentat ar putea constitui un subiect aparte, dar intenția mea este ca cei ce citesc să-și dea seama dintr-o privire de…

felul în care trebuie să arate si sa se poarte un creștin, familia lui, cum sa fie slujirea și închinarea lui; ce este și cum arată Biserica lui Hristos din care și el face parte, termeni, reguli, practici, principii, sărbători creștine și desigur să vorbesc despre Cel care are suveranitatea și autoritatea totală în creștinism: DUMNEZEU; despre Cuvântul Său scris în Biblie, care este Cartea de căpătâi a creștinilor, unde Dumnezeu și-a revelat voia Sa cu privire la ființa umană, și S-a revelat chiar pe Sine Însuși prin Fiul Său, Isus Hristos, pe care L-a trimis pe Pământ să-i salveze pe oameni de la iad. Sa începem, deci, cu Cel care este începutul tuturor lucrurilor:

1 – DUMNEZEU – este Creatorul tuturor lucrurilor, văzute și nevăzute Continue reading “Ioan Burcă, Atlanta – Ce Înseamnă A Fi CREȘTIN ADEVĂRAT?”

Seminar despre Dumnezeu (2)

Petre Țuțea“Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie”

(Moise, Exod.34:6)

.

Suferința e forța care te apropie de Dumnezeu

.

  1.  Poporul român e una din minunile lui Dumnezeu în marșul lui pe pământ. (Petre Țuțea)
  2. Singurul vehicul către Dumnezeu este ritmul iubirii dintre oameni. (Petre Țuțea)
  3. Dumnezeu geometrizează prin intermediul sunetului. (Pitagora)
  4. Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist; exist, deci Dumnezeu este. (Rene Descartes)
  5. Suferința este o forță irezistibilă care ne apropie de Dumnezeu și de oameni. (George Danciu)
  6. În veșnicie, în sfârșit oamenii vor înțelege singurul lucru esențial: unii, că tot ce e de iubit este din (în) Dumnezeu; iar ceilalți, că iadul este absența iubirii, a prezenței lui Dumnezeu Însuși. (George Danciu)
  7. Dumnezeu este opinia mea publică. (Abraham Lincoln)
  8. Dacă îi datorez lui Smith zece dolari și Dumnezeu mă iartă, asta nu îl despăgubește pe Smith. (Robert Green Ingersoll) Continue reading “Seminar despre Dumnezeu (2)”

Adi Hentea – Aleluia!

Adi Hentea  Adi Hentea –

 O voce de aur care îl laudă pe Dumnezeu!

Deși este orb, pe Adi Hentea acest lucru nu îl impiedică să îl onoreze pe Domnul Isus prin credința și mărturia pe care o aduce fie prin cântare, fie prin prezentarea în fața oamenilor a modului în care a lucrat Dumnezeu în viața sa.
Cu cântarea “Aleluia” a câștigat premiul pentru cea mai buna piesa a anului 2012 în cadrul AleluiaFestivalului premiilor muzicii crestine românesti, Quo Vadis. Continue reading “Adi Hentea – Aleluia!”

Oamenii de lângă noi

Old JackNu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.

Galateni, 6.7

Într-o zi uscată de iarnă o femeie s-a apropiat de un om al străzii așezat pe jos, netuns, în haine ponosite, deznădăjduit și apatic față de lumea de lângă el.

” – Bună dimineața!”, a spus femeia cu un glas domol dar hotărât. Omul și-a ridicat anevoie privirea trezit din apatia și lipsurile care-l măcinau. Vede o doamnă, care în mod evident era obișnuită cu lucrurile fine ale vietii. Ea era îmbrăcată într-o blană nouă, care-i venea impecabil. Și arăta ca și cum nu ar fi ratat o masă în viața ei. Primul lui gând a fost acela că ea dorea  să facă mișto de el, ca și mulți alții care o făcuseră înaintea ei. Continue reading “Oamenii de lângă noi”