Seminar despre … credință (3)

imagesCredința în acțiune!

 

Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”

Ioan 11:40

 

A s c u l t a r e a  de  D u m n e z e u 

 

  1. Credinţa care are faptele credinței, este o forţă, iar aceea fără fapte, nu este decât o farsă.
  2. Ateii Îl neagă pe Dumnezeu prin vorbe, şi credincioşii prin fapte.
  3. Poate că oamenii se vor îndoi de ceea ce spui, dar vor crede ceea ce faci.
  4. Credinţa face totul posibil, în timp dragostea face totul uşor.
  5. Unii visează realizări măreţe, alţii sunt treji și veghează pentru a le împlini.
  6. Dacă vrei să iţi învingi o slăbiciune nu o hrăni.
  7. Adevărul te va elibera, dar, mai întâi, s-ar putea să te facă să te simţi mizerabil.
  8. Amânarea este actul de deces al unei hotărâri bune.
  9. Să lăsăm ca mărturia noastră să fie scrisă cu litere destul de mari, ca lumea să o poată oricând citi!
  10. Când nu îţi mai rămâne nimic altceva decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu îţi este suficient!
  11. Înainte de a fi folosit din plin de Dumnezeu, poate va trebui să fii rănit și umilit adânc.
  12. Rezultatul deciziei tale de a te supune Lui şi de a-L proclama ca Domn este o binecuvântare atât de mare, încât va atinge şi pe cei din jur!
  13. Dacă alegi să răspunzi prin credinţă, cel mai mare eşec al tău va deveni cel mai răsunător succes.
  14. Binecuvântările pregătite de Dumnezeu pentru tine… îţi depăşesc imaginaţia!
  15. Dacă primești, prin citire, așa cum e, Cuvântul lui Dumnezeu, puterea lui curăţitoare va curge prin viaţa ta.
  16. Preţul ascultării s-ar putea să pară mare, dar el nu este nimic în comparaţie cu preţul neascultării!
  17. Când nu-ţi rămâne decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu îţi este suficient.
  18. Cei ce umblă cu Dumnezeu nu vor fi în pas cu lumea.
  19. Dacă vrei să faci lucruri mari trebuie să rămâi mic.
  20. O Biblie uzată de mult citit e semnul unui suflet bine hrănit.
  21. Spiritualitatea creștinului, da, se măsoară și prin ce face în ascultare de Dumnezeu.
  22. Dumnezeu nu ne va judeca după cât dăm, ci după cât ne reţinem.
  23. Când ne punem contribuţia în talerul colectei, noi nu dăm Domnului, ci doar ne luăm mâna de pe ceea ce îi aparţine Lui.
  24. Cel mai bun răspuns la binecuvântările Domnului, este o ascultare neechivocă.
  25. Un pas înainte în ascultare face mai mult decât 10 ani de studiu despre ea.

One thought on “Seminar despre … credință (3)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.