“Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie…” (Deuteronom, 29.29)

        A FI DISPONIBIL    sau indisponibil, „inițiat” sau „neinițiat”, receptiv sau nereceptiv, adept sau împietrit față de o ideologie sau alta – aceasta este de fapt întrebarea care ne separă sau ne împarte în a fi înăuntru sau înafara unei categorii de oameni.

Orice grupare de oameni are un fel al ei specific de a comunica, de a trăi și de a crede,    de regulă “străini” altora, iar  majoritatea dintre aceste mulțimi sunt caracterizate plenar de vorba Mântuitorului Isus care a spus: „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.” Cu ziduri sau prăpăstii între diferitele grupări de oameni, prin viața lor sunt diferiți unii de alții, emblematici ai preocupărilor și ideologiei asumate, ca membrii ai unor cenacluri, cluburi sau filozofii, fie ca  hippy, yoghíni, comuniști, ecologiști, gay, umaniști, liberaliști, superstițioși sau religioși, pot fi cu totul aparte față de marea masă de oameni în care trăiesc.

Nu poți fi „înăuntru” fără să fii disponibil, receptiv și „inițiat” cu ideologia care definește și caracterizează doctrina și credința acelui „crez”.

Metaforic vorbind, de-a lungul existenței omului, ideologiile și curentele filozofice au apărut ca ciupercile după ploaie. Din noianul acestora, omul secolului XXI este pus în situația de a alege calea pe care să meargă și glasul ideologic de care să asculte și în care să creadă.

Omul are un simț intuitiv care-l ajută să cântărească ideile, lucrurile și fenomenele cu care vine în contact, însă, pentru diferite domenii de investigare,  pentru mulți oameni rămâne viabilă proverbială sintagmă: „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.” Acei oameni par a fi orbiți și obturați de „ceva”, de unde și originea ideii că cineva ar fi un om „destupat”.

Este însă strigător la cer ca în secolul 21 să existe un procent mare de oameni care mai cred că omul se „trage” din maimuță, că omul a venit în lume pe calea evoluției, urcând treaptă cu treaptă și transformându-se permanent calitativ, de la râmă…la maimuță…până la stadiul de om. Este cât se poate de intrigant cum pot unii să mai creadă în teoria evoluționistă lansată de Darwin, deși științific este imposibil, dar cât de mică e lumina unor astfel de oameni care pot accepta și crede o asemenea aberație!

*

 Înafara sau înăuntru Creștinismului 

Cum poți ajunge înăuntru

A fi creștin este o stare nemijlocit legată de Hristos Isus, de Evanghelie, de Creație și de sfânta Biblie care este A B C-ul oricărui credincios. Dumnezeu a pus în inima omului gândul veșniciei și conștiința ca busolă cu care să se ghideze spre înăuntrul împărăției Sale.

„Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.” (Romani, 2.14-15)

Astăzi oamenii plătesc sume enorme să se poată odihni în patul unui prinț sau al unui rege, asta din varii motive.

Cei care sunt înăuntru împărăției lui Dumnezeu vor avea privilegii deosebite, vor sta la masă cu Regele regilor, se vor odihni la umbra aripilor lui Dumnezeu. Cetatea n-are nevoie nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu. Nu va mai fi nici tânguire, nici jale, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. Iar Isus va face toate lucrurile noi. El va șterge orice lacrimă și-i va mângâia pe fiii Împărăției. Va fi o pace  și o părtășie a iubirii desăvârșite,  o fericire de nedescris va fi  în Cetatea cu străzile de aur.

A fi înăuntru este condiționată de o stare de iubire care trebuie să te cuprindă încă de pe acum. O iubire față de împărăție și față de Împăratul Isus, ca și pentru Dumnezeu Tatăl nostru.

Isus („Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu merge la Tatăl decât prin Mine.”, cf. Ioan, 14.6) care este însăși iubirea care S-a jertfit pentru răscumpărarea omului din păcat, se dăruiește și azi, nouă, lăsându-ne libertatea deplină de a-L alege pe El – Lumina lumii – sau a alege cealaltă împărăție, a întunericului, a minciunii și dezbinării.

„Ca orice iubire adevărată, iubirea hristică nu funcționează decât dacă e împărtășită.[…]Nu orice gospodină de vârsta a treia care se aferează bigot prin ograda bisericii e receptaculul optim al credinței. Iubirea hristică e, desigur, nelimitată, necondiționată, îndelung răbdătoare. Toate le suferă. În afară de opacitate și silnicie. Nu se impune cu forța , nu batjocorește libertatea aproapelui, fie el din preajmă sau din afară. Iubirea hristică nu se poate dărui pietrelor, firilor îndărătnice sau îndobitocite, răzvrătiților profesioniști și adormiților. Nu contaminează, somnambulic, pe toată lumea. E de față pentru toți, dar nu pentru oricine. Și, în orice caz, nu pentru cei care n-o percep, n-o doresc, n-o suportă.„   (Andrei Pleșu, “Parabolele lui Iisus“)

O privire de ansamblu:  Dumnezeu l-a creat pe om și l-a așezat în împărăția Sa, în Grădina Eden, unde aveau o părtășie plină de iubire și respect. Asta până ce Adam și Eva au încălcat legea iubirii, ascultând de șoapta perfidă a diavolului și au comis păcatul. Plata păcatului, era moartea. Ei au devenit morți pentru împărăția Edenului și vii pentru lumea de afară în care au fost izgoniți. Astfel avem în minte mai bine conceptul de a fi înăuntru și de a fi înafara împărăției lui Dumnezeu. Din acel moment toți oameni sunt poziționați în exteriorul împărăției, așadar exterioritatea e condiția însăși a apariției noastre în lume, ca străini și călători. Și astfel omul se confruntă cu ce fel de alegere va face, conștinet-inconștient. Vei alege să te adaptezi tot mai bine lumii exterioare împărăției Lui Dumnezeu, lumii acesteia, înstrăinindu-te și mai mult de originea inițială a omului edenic, sau, vei opta să găsești calea de parcurs pentru a te reîntoarce în împărăția divină, marginalizând lumea aceasta cu tot ce o reprezintă.

Toți pornim din poziția fiului risipitor plecat din Casa Tatălui. Omul a ales să fie departe de fața tatălui, în mocirla păcatului lumii acesteia, trăind în plăceri și desfrâu. Dar pentru fiecare om poate veni o zi când busola conștiinței să-i indice clar direcția cea bună, de ieșire din lumea păcatului și imoralității crase în care a ajuns. Și, atunci să-și vină în fire și să privească spre Tatăl împărăției luminii și să zică: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” (Luca, 15.21) Și-a recunoscut păcatul, decăderea morală, și dorința de a fi primit înăuntru în împărăția lui Isus. Dar, ceea ce este interesant este că Creatorul dorește mai mult decât omul, ca un tată pentru copilul său, ca fiii oamenilor să se reîntoarcă din exteriorul împărăției, din imoralitate, înăuntru, în împărăția dragostei Fiului Său Isus. Tocmai de aceea, Isus a venit din cealaltă lume, de dincolo, și S-a întrupat ca om în această lume ca să ne răscumpere din felul deșert de trăire și să ne ofere șansa de-a reveni împreună în Țara iubirii.

„El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.[…] Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.[…] „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan, 1.10-13: 16-18)

Nimeni nu poate merge înăuntrul împărăției lui Dumnezeu prin forțe proprii, omenești, ci doar prin ajutorul nemijlocit al lui Isus Hristos, Domnul Împărăției.

„Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.[…] „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu merge la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan, 14.3; 6)