Tiparul lui Dumnezeu

O gradinaTrebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!

Faptele apostolilor 5:29

Grădina Eden

Declanșarea crizei

Dumnezeu, după ce a creat cerurile și pământul, ba chiar întregul univers cu galaxiile, El l-a creat și pe om și l-a așezat în raiul unei gdini binecuvântate de El.

Dumnezeu zisese: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Continue reading “Tiparul lui Dumnezeu”

Înafară sau înăuntru – Ce alegi…?!

In sau Out“Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie…” (Deuteronom, 29.29)

 

        A FI DISPONIBIL    sau indisponibil, „inițiat” sau „neinițiat”, receptiv sau nereceptiv, adept sau împietrit față de o ideologie sau alta – aceasta este de fapt întrebarea care ne separă sau ne împarte în a fi înăuntru sau înafara unei categorii de oameni.

Orice grupare de oameni are un fel al ei specific de a comunica, de a trăi și de a crede,    de regulă “străini” altora, iar  majoritatea dintre aceste mulțimi sunt caracterizate plenar de vorba Mântuitorului Isus care a spus: „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.” Cu ziduri sau prăpăstii între diferitele grupări de oameni, prin viața lor sunt diferiți unii de alții, emblematici ai preocupărilor și ideologiei asumate Continue reading “Înafară sau înăuntru – Ce alegi…?!”

Seminar despre binecuvântare (1)

Crucea care aduce Lumina vietii “Dumnezeu ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.

 Efeseni, 1.3-14

Apostolul Pavel  în Epistola către Efeseni, în primul  capitol, aduce argumente teologice referitor  modului în care creștinii sunt binecuvântați,  prin voia lui Dumnezeu   “după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale.” (3; 11)

Binecuvântarea creștinului deoarece  Epistola se adresează “către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus aparține  inițiativei și planului lui Dumnezeu.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. (Efeseni, 1.3)

În acest capitol  se derulează cea mai importantă serie ale binecuvântărilor lăsate de Dumnezeu pentru creștini, o sumarizare remarcabilă Continue reading “Seminar despre binecuvântare (1)”

BINELE ȘI RĂUL

 Eu cred că omul e făcut de  Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el.

Petre Țuțea

La vremea când am scris primul meu roman intitulat Binele și Răul, începeam cartea cu cuvintele lui Tagore: „Unul dintre cele mai grele lucruri este să pui în armonie răul cu binele… și totuși, în lumea asta ele se găsesc laolaltă… și această îmbinare produce durere și fericire”, cunoscând că binele și răul sunt categoriile fundamentale ale normelor de comportament și convinsă fiind, din experiența vieții de până atunci, că binele care aduce folos și răul – opus binelui – există în viața noastră ca principii antagonice Continue reading “BINELE ȘI RĂUL”

Iertarea – o chestiune vitală

George Danciu

şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;”  

Matei, 6.12

Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.”

Efeseni, 4.32

 .

MÂNTUIREA și PACEA –

CONDIȚIONATE

Am trăit însumi sentimentul neiertării sub diferite forme și în diferite împrejurări. Când acest sentiment, deloc nobil, indus în legătură cu oamenii din lume, mai îndepărtați, ne este mai ușor să evităm acei oameni decât să rezolvăm problema.

Însă, când problema iertării-neiertării apare față de cei apropiați, de familie și prieteni, chestiunea devine nu doar dureroasă, ci și greu și anevoie de gestionat. Adesea, nu știm cum să ieșim din această stare și alegem calea nevitală, a neiertării, peste care se aștern cicatrici ale timpului!

Cuvinte de greu de pronunțat: Îmi pare rău! Iartă-mă! Am greșit!

Încă din Grădina Eden au fost necesare aceste cuvinte, pe care orice om le pronunță dificil, cu sinceritate.

E greu să ne imaginăm câtă gâlceavă a fost între Adam și Eva vreme de nouă veacuri”, scria Martin Luther. „Ai mușcat din măr – trebuie să-i fi spus Eva lui Adam -, care  îi răspundea: Tu mi l-ai întins.

Dacă Eva nu greșea, nu se lăsa amăgită de Diavol, alta era viața ei împreună cu Adam! La fel, în viața de cuplu, când unul aduce greșeala, drumul conviețuirii ia o întorsătură neașteptată și deloc dorită. De aici și reproșurile, și neiertarea, care apar și care aduc mari neajunsuri.

Înainte de a da cu piatra (Ioan, 8: Femeia prinsă în preacurvie) să vedem și greșeala noastră, că nici noi nu suntem mai buni. Și noi avem greșeli de care avem nevoie, la rândul nostru, să fim iertați!

Există opere ale clasicilor literaturii universale care plasează acest tipar, însă într-un cadru modern.

În cartea sa Tulburatoarele descoperiri ale Harului (Editura Aqua Forte Cluj Napoca – 2004), Philip Yancey  îl citeaza pe Gabriel Garcia Marquez,  din Dragostea în vremea holerei.  Romanul lui Marquez prezinta un mariaj destramat din pricina unui banal sapun. Este de datoria soției să vadă de casă, ceea ce presupune, între altele, înlocuirea prosoapelor, a hârtiei igienice și a săpunului în baie. Însă, într-o zi, din neglijență, personajul feminin uită și nu are grijă să nu lipsească săpunul. Soțul o apostrofează, cu furie: „De o săptămână întreagă mă spăl fără săpun”-, în ciuda protestelor energice ale femeii. Deși, lucru dovedit, că îi scăpase acest aspect, însă, femeia mândră, din fire, susține pe mai departe că n-are nici o vină. Vreme de șapte luni dorm în camere separate și iau masa fără a-și vorbi. „Ajunși la molcoma bătrânețe”, scrie Marquez, „încă se fereau să aducă vorba în privința celor întâmplate, ca nu care cumva rănile abia vindecate să sângereze din nou, ca și cum totul s-ar fi petrecut cu o zi în urmă!”

Cum se poate ca o bucată de săpun să năruie o căsnicie? Ajunge, câtă vreme nici unul dintre soți nu se îndură să-și calce pe mândrie și să zică: Iartă-mă! Îmi pare rău! Am greșit! E doar vina mea!

Îmi amintesc acum de o întâmplare din Vechiul Testament. Bogatul Nabal fusese protejat de David și ceata lui împotriva răufăcătorilor, pe vremea când David se ascundea în peșteri de furia împăratului Saul.

Dar bunătății lui David, în acea zi de sărbătoare și bucurie când Nabal avea tunsul oilor și  primește solia de la David, cu rugămintea expresă: „Dă dar, te rog, robilor tăi și fiului tău David, ce te lasă inima”, Nabal răspunde aspru: „Cine este David … și să-mi iau eu pâinea, apa și vitele, pe cale le-am tăiat pentru tunzătorii mei și să le dau unor oameni care sunt de nu știu unde?”

David, când a auzit, s-anfuriat la culme! Însă, de această stare tensionată, a fost înștiințată soția lui Nabal, Abigail, care a căutat să oprească nedreptatea și furia lui David și să împace cumva părțile. Abigail s-a dus înaintea lui David încărcată cu daruri, dar și pregătită cu aceste cuvinte memorabile : „Eu sunt de vină, domnul meu!”  Și a oprit după cum știm, furtuna, gata să se dezlănțuie.

Vorbind pe această temă, Pit Popovici, celebrul pastor și scriitor creștin, mărturisea că în păstorirea sa, din România și America, adesea a luat vina asupra sa, spunând aceleași cuvinte smerite: „Eu sunt de vină!

Acolo unde este iertare, este pace!

De la studentii sai am aflat cum proceda în tratarea unor cazuri de neiertare, dificile, chiar de pacat si curvie în viata de cuplu, prof.dr. Ioan Bunaciu fost rector la Institutul Teologic Baptist din Bucuresti.

Comitetele bisericilor deseori aveau o atitudine neconstructivă și neproductivă  față de cei care greșeau,  una asemănătoare celor care au dorit să dea cu piatra în femeia prinsă în preacurvie. Însă profesorul Bunaciu, plin de o înțelepciune venită de sus, duhovnicească,  o lua singur înaintea acestora și, lucrând împreună cu Domnul, căuta să ajungă în timp util acolo unde neiertarea și greșeala își făcusese loc. Făcea tot posibilul ca părțile să găsească  iertarea, ca cei aflați in mare impas să găsească calea de-a pronunța acele cuvinte care ne dezarmează: Am greșit, iartă-mă, te rog! Iar Domnul, care era prezent, aducea și pacea în inimile acestora, prin înțelegere și iertare. Mai pe urmă, la întâlnirea cu ceilalți „lucratori” care erau gata de … luptă, le spunea simplu: „Am rezolvat! S-a rezolvat! Domnul a rezolvat! S-au iertat! S-au împăcat!

Domnul Dumnezeu să ne dea harul de-a fi făcători de pace, de-a oferi iertarea noastră, așa cum ne-a iertat Domnul Isus – pe lemnul crucii de la Golgota -, pe când noi n-o meritam, ne-a oferit iubirea și iertarea Sa!

Să oferim și noi iertarea, nemeritată și împotriva oricărei logici, așa cum a fost și ne este oferită iertarea în dar – prin credință – de Dumnezeu!

Doamne, am greșit, Te rog, iartă-mă!

Pomenește-mă la Tatăl, când vei veni în Împărăția Ta!

Geneza conflictului spiritual

CĂDEREA ÎN PĂCAT

George Danciu

Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.Geneza, 2.15

Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. (…) îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele. Epistola către Romani, 13.12;14

Acoperirea –  de care avem nevoie

Dumnezeu a creat lumea noastră, extraordinară,  și întreg Universul, cu galaxiliile care-l alcătuiesc.  Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. (Geneza, 1.31).

Așezându-l pe om în Gradina Continue reading “Geneza conflictului spiritual”

Privirea care face diferenta

Eva în Gradina EdenRidicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.

Isaia, 40.26

SĂ MEDITĂM LA UN EPISOD din cartea Geneza, capitolele 2 si 3, pe vremea când Adam și Eva se aflau în Grădina Eden:

Apoi Domnul Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit; si a pus acolo pe omul pe care-l intocmise. Domnul Dumnezeu a facut sa rasara din pamant tot felul de pomi, placuti la vedere si buni la mancare, si pomul vietii in mijlocul gradinii, si pomul cunostintei binelui si raului. Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat in gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit. Femeia a vazut ca pomul era bun de mancat si placut de privit, si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, si a mancat; a dat si barbatului ei, care era langa ea, si barbatul a mancat si el. Atunci li s-au deschis ochii la amandoi; au cunoscut ca erau goi, au cusut laolalta frunze de smochin si si-au facut sorturi din ele. De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din gradina Edenului, ca sa lucreze pamantul, din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam; si la rasaritul gradinii Edenului a pus niste heruvimi, care sa invarteasca o sabie invapaiata, ca sa pazeasca drumul care duce la pomul vietii.”

Omul a primit prima lectie neplacută când a încălcat porunca Domnului Dumnzeu. Eva a privit la pomul cunostintei binelui si răului si a văzut ca pomul era bun de mâncat si placut la privit. Până aici, totul e ok. Insă cunostinta răului, incălcarea poruncii, nu a rămas fara urmări tragice Continue reading “Privirea care face diferenta”