Fericirile (4)

Biblia deschisa„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!“

Evanghelia lui Matei, 5. 6

Scopul vieții  determină  ceea ce se întâmplă în viața oamenilor. Majoritatea lor caută fericirea și de aceea  trăiesc  într-un anumit fel în care speră că vor fi fericiți.

Oamenii caută fericirea în posesiuni  și în afirmarea de sine. Însă  mulți  o caută și în imoralitate. Dar toate acestea, fie mai curând, fie mai târziu, n-o realizează, și un gust amar le umplu sufletul lor.

 Celebra familie Rockefeller  are ca mod de gândire și manifestare ideea de a arăta că ei pot să aibă ce vor și că pot și determină viitorul multora. Nici cei de la începutul lumii nu au fost mult diferiți în mentalitate; ei au zis:  „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume“. (Geneza, 11.4)

Fericirile, spuse ucenicilor de către Domnul Isus, arată un fapt paradoxal, pentru a fi pe calea bună, a fericirii, trebuie ca mai întâi să se întâmple ceva care să ne oprească din alergarea noastră după fericire. Continue reading “Fericirile (4)” →

Te văd … dimineață…!

 FloriJohn Wayne Schlatter

Tradus Rodica Botan

Din pricina înțelepciunii mamei mele…nu mi-e frică de moarte. Ea a fost prietenul meu cel mai bun și profesorul meu cel mai destoinic. De fiecare dată când ne-am despărțit, fie că era seara și ne duceam fiecare la culcare, sau era înaintea unei călătorii, ne spunea…”te văd dimineață”. Și asta a fost o promisiune pe care a ținut-o întotdeauna. Iată povestea mamei…

Bunicul tău, tătăl meu, a fost pedicator; si în acele zile pe la 1900, ori de câte ori un membru al congregației murea, corpul lui era asezat în sufrageria pastorului. Continue reading “Te văd … dimineață…!” →

Picnic organizat de Ekklesia la Paseo Verde Park din Arizona

Picnic

.

 

 

 

 

 

.

Pe lângă faptul că  poate fi considerat un moment de evadare în mijlocul naturii, picnicul sau petrecerea la iarba verde este o ocazie foarte plăcută de socializare, de a te bucura de compania grupului de prieteni. Masa comună, discuțiile degajate, eliberate de orice fel de prejudecăți sau bariere formale întâlnite în rutina vieții cotidiene, constituie câteva motive pentru crearea unei atmosfere vesele și optimiste pentru toți participanții, indiferent de vârstă sau poziție socială. Continue reading “Picnic organizat de Ekklesia la Paseo Verde Park din Arizona” →

Părtăşia cu Domnul Isus îți schimbă viața

La pescuit„După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.”

Ioan, 21.15

.

Arătarea si Lucrarea Domnului Isus După Înviere

Atunci când Dumnezeu a zis:  „Să facem om după chipul Nostru“, El  a dorit ca armonia care exista  în Cer, între Tată si Fiu, să  se manifeste  și în relația  Sa cu omul pe care L-a creat.

Dar măsura și împlinirea relatiilor stă în iubire, iubirea dă viață relațiilor. Nimic altceva nu le însuflețesc  și  nimic altceava nu poate înlocui iubirea. Continue reading “Părtăşia cu Domnul Isus îți schimbă viața” →

Prin credinta!

CeataCu ochii pe tinta!

by Rodica Botan

Privind drept inainte, Florence Chadwick incerca sa vada ceva… dar privirea i se izbea de un zid solid de ceata. Trupul ei era amortit deja…inota de aproape 14 ore.

Deja fusese prima femeie care inotase Canalul Englez in amindoua directiile. Si acum, la virsta de 34 de ani scopul ei era sa fie prima femeie care sa inoate intre Insula Catalina si coasta Californiei. Continue reading “Prin credinta!” →

Despre căutări şi alegeri

DSC_3436     În general, fiecare avem o predilecţie bine conturată încă din primii ani ai vieţii.De când am împlinit şapte ani, am fost foarte preocupată de scopul vieţii noastre pe pământ. Percepeam, deja, răutatea şi mă revolta nedreptatea. Însă, mi-am dat seama, că nu pot elucida acest mister decât prin studiul aprofundat al lucrurilor. La cincisprezece ani, citeam cărţile marilor filozofi şi speram să găsesc acolo motivaţia pentru care trăim pe acest pământ plin de spini şi pălămizi, de chin şi nedreptate.  Spre marea mea deziluzie, filosofia m-a dus la fraza ei care începea şi după sute de pagini ajungea din nou la punctul de pornire…
.     Marele Pitagora, cunoscut nu numai ca matematician şi astronom, dar şi ca unul dintre filozofii greci care vroia să pună bazele unei frăţietăţi religioase filozofice dedicate reformării standardelor morale ale societăţii Continue reading “Despre căutări şi alegeri” →

Întreabă despre înviere!

Catedrala Greco-Catolică din Blaj“Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.”

Luca 20.38

Pe Urmele Mântuitorului Isus

Luca 20.27-40

În fața textului din Evanghelia lui Luca, 20.27-40, observ cât de lipsiți de logică sunt cei care vin cu întrebări nesincere înaintea Domnului Isus.

Și mă gândesc că ar fi necesară o lecție de logică sau cel puțin câteva noțiuni.

De logică s-au ocupat mari gânditori și filozofi eleni: Democrit, Socrate, Platon, Aristotel.   Logica este un cuvânt derivat din termenul elen λόγος – logos (cuvânt, idee, rațiune, ordine).  Heraclit din Efes utiliza cuvântul „logos” cu înțelesul de ordine necesară, proprie atât cosmosului, lumii materiale cât și gândirii omenești în forma ei superioară. Filosofii stoici elini au dat cuvântului „logos” un sens idealist, înțelegând prin logos rațiunea cosmică, divină. Mai târziu filosoful Filon Iudeul a utilizat cuvântul „logos” desemnând prin el rațiunea divină ca forță mijlocitoare între Dumnezeu și lume. Continue reading “Întreabă despre înviere!” →

Alege-ți plaja, nisipul, vântul, stânca…

La Munteby Vavila Popovici

„Nu-i trândăvie viața, ci trudă și-alergare.”

Serghie Sevici

.

Viețuim, adică existăm. Despre viața noastră, Nicolae Iorga – istoricul care a pășit prin întreaga pădure a istoriei poporului român -, spunea că ea este mărginită în timp, în spațiu, în putința de manifestare, că reprezintă așa de puțin, încât „trebuie s-o lărgim și s-o ridicăm cât se poate mai sus”.

Echilibrul dihotomic al vieții – egalitate – non egalitate – se realizează foarte greu în societate; inegalitatea în fața legii duce la abuz și corupție, ea se mărește și datorită factorului educațional Continue reading “Alege-ți plaja, nisipul, vântul, stânca…” →

Fii o mlădița care aduce rod!

Vița de vie cu struguri“Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod.”

Ioan, 15.2

“Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Fermierul.“

Evanghelia lui Ioan, 15.1

.

Adevărata Viță

Crucea Roșie Română a avut o întâlnire importantă la București prin anul 1996. Printr-un concurs de împrejurări am fost unul dintre cei trei participanți ai județului Cluj. Echipele fiecărui județ se aflau la câte o masă, acestea fiind dispuse una lângă alta formând o mare elipsă.  Câțiva operatori se mișcau de colo-colo și filmau întâlnirea de lucru, luau interviuri la cald. Continue reading “Fii o mlădița care aduce rod!” →

Octavian D. Curpaş – ,,Portrete din cioburi” de Ligia Seman – un roman complex despre existenţă

PortreteÎn ,,Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cărţile sale precedente şi compune un roman arborescent, în două volume. Cartea sa este o analiză a eşecului şi triumfului în dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar şi fresca unei lumi, a societăţii româneşti de dinainte şi după momentul Decembrie 1989. În construcţia sa, romanul “Portrete din cioburi” îmbină componente de roman creştin, roman de dragoste, de moravuri, politic, etc. Romanul poate fi privit şi drept unul intelectual.

Ligia Seman şi lumea din romanele sale

Ligia Seman este o prozatoare română creştină de valoare. Ligia Seman debutează  în Continue reading “Octavian D. Curpaş – ,,Portrete din cioburi” de Ligia Seman – un roman complex despre existenţă” →