Cum îți este inima?

Semănătorul — Sursa: http://masteryourhigh.blogspot.com/2009/05/ca-tot-vorbim-de-seminte.html

“Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.”

Evanghelia lui Luca, 8.15

Nevoia omului de-a avea o inimă bună și curată

.
De notorietate este D.L. Moody, și prin obiceiul său de a-L mărturisi pe Domnul în fiecare zi cel puțin unei persoane care încă nu era împăcată cu Dumnezeu. Într-una din zile Moody l-a întâlnit pe cel mai rău om dintr-un cartier din Boston, un uriaș, care l-a întâmpinat cu agresivitate, cu pușca în mână. Dar acel bărbat a capitulat în fața Evangheliei iubirii lui Isus, care din dragoste pentru cei păcătoși S-a jertfit pe Sine ca să le dea o inimă nouă. Cea mai mare nevoie a omului este aceea de iubire; de iubirea lui Dumnezeu în inimă și de-a o împărți și comunica și aproapelui său.

În afară de Adam și Eva – care inițial trăiseră fericirea (slava) de a locui în Grădina Eden într-o relație de iubire cu Dumnezeu, până ce nu au comis păcatul neascultării la îndemnul Diavolului (Șarpele cel vechi) -, toți oamenii s-au născut într-o stare lipsită de slavă, în starea naturală de “om păcătos”.

Este în firea și fibra omului plăcerea de a comite păcatul, el are această înclinație înnăscută, o stare și o atitudine care practic îl ofensează puternic pe Dumnezeu, Creatorul și susținătorul tuturor lucrurilor, căci “Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci. Amin.”

Împăratul lui Israel, David, a înțeles foarte bine geneza omului păcătos și cere ca Dumnezeu să-i dea o inimă bună fiului său Solomon:
“Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, dar, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.[…] Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!” (Psalm, 51)

“Dă fiului meu Solomon o inimă bună, ca să păzească poruncile Tale, învăţăturile Tale şi legile Tale, ca să împlinească toate aceste lucruri şi să zidească el Casa pentru care am făcut pregătiri.” 2 Cronici, 29.19)

Epistola către Coloseni, 3.1-17

Hristos în voi, nădejdea slavei! – Coloseni, 1.27

Apostolul Pavel, pe lângă colaboratorii săi de marcă, Barnaba, Luca, Marcu, Timotei, Tit, l-a avut și pe credinciosul Epafra. Cercetătorii presupun că Epafra a întemeiat Biserica creștinilor din Colose, iar Pavel a aflat că în Colose existau nu doar mai multe etnii de oameni (greci, evrei, romani și altele) dar și că fiecare grupare avea identitatea sa proprie care trăgea într-o parte sau într-alta. Pavel și-a dat seama că totul pleacă de la starea inimii, de aceea el canalizează mesajul Epistolei către Coloseni indicând clar lucrul acesta.

“Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup; pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. Spun lucrul acesta pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare. Căci, măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos. Astfel, dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.” (Coloseni, 2.1-7)

Apostolul Domnului a văzut cât de ușor poate omul să se ia după orice vânt de învățătură, de aceea el îi avertizează și-i atenționează de pericolul datinilor omenești, cerându-le să-l aleagă pe Hristos în care ei au totul din plin:

“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile.” (Coloseni, 2.8-13)

Pavel le scrie creștinilor din Colose ca unor oameni duhovnicești și care înțeleg vorbirea sa:
“Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. ” Coloseni, 3.12-14)

Dar toate aceste trăsături și caracteristici ale creștinului – aleși, sfinți, preaiubiți, cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare, îngăduitori cu alții, iertătoti, plini de iubire – , sunt roade ale Duhului Sfânt, ele nu pot fi găsite, toate la un loc, în omul firesc.

Apostolul Pavel, în epistolele sale, pentru descrierea noii sale vieți, aceea spre care trebuie să tindă a o avea orice creștin, are câteva afirmații cu același înțeles extraordinar:

“Pot totul în Hristos care mă întărește“, Filipeni, 4.13

“Căci pentru mine a trăi este Hristos“, Filipeni.1.21

“Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu…“, Galateni, 2.20

Credinciosul creștin, la botez în apă în baza credinței și pocăinței sale, a fost îngropat, firea sa pământească răstignită, și a înviat împreună cu Hristos. Acum credinciosul trăiește, dar nu el, ci Hristos e cel care trăiește în el. Glorie Domnului.
Asta e realitatea și asta e lupta de a se experimenta de către fiecare creștin (autentic) această renaștere la o viață nouă. El este recreat ca făptură nouă, plină de har și de putere duhovnicească.

Într-alt loc Pavel le cere să vă schimbați “prin înnoirea minţii voastre” (Romani, 12.2), să “vă înnoiţi în duhul minţii voastre” (Efeseni, 4.23), iar celor din Colose le spune:

“Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” (Coloseni, 3.9)

Pare greu de priceput, însă e așa cum am anticipat, Pavel se referă la inimă, după cum am și văzut și înțelem și din acest ultim pasaj. Dezbrăcarea de omul vechi (Adam) și îmbrăcarea cu noul om (Hristos) – care se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a făcut, Glorie Domnului.

În limba greacă cuvântul tradus prin cuvântul “inimă” se referă la altceva din interiorul omului (măruntaie, intestinul lung, prin care grecii au simțămintele mai acute), la alte popoare e posibil să indice spre alte organe, după cum s-a format limba poporului respectiv. Pentru români “inima” e centrul de comandă și de decizii, cu alte cuvinte, acel loc e mintea, cumva sinonime ca înțeles.

Acum cu tehnica de ultima oră, înțelegem mai ușor cum se întâmplă. E nevoie de o resetare sau în orice caz de o setare nouă a inimii (minții) creștinului. Și asta o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt când suntem aduși la viață împreună cu Hristos și la o trăire nouă primită prin credință și pocăință, în urma legământului încheiat prin apa botezului.

Odată cu îngroparea omului vechi, la botez, ne îmbrăcăm (primim) o inimă bună în care trăiește Hristos, prin Duhul Sfânt. În creștin trăiește Duhul dătător de viață, Isus.
Apostolul Pavel explică foarte plastic, dar exact, folosind analogia de la semănarea semințelor în pământ, care mor, prutrezind, însă învie un trup de plantă:

“Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti.

“Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi învie în neputrezire; este semănat în ocară, şi învie în slavă; este semănat în neputinţă, şi învie în putere. Este semănat trup firesc, şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.

De aceea este scris: „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.” (1 Corinteni, 15.42-49)

Înțelegem că totul depinde de inima? Toate pornirile omului vin de la inimă.

“Isus le-a mai zis: „Ce iese din om aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.” (Marcu, 7.21-23)

Trebuie să aveți o inimă bună. Trebuie să vă nașteți din nou. (Ioan, 3.7), căci inima dă tonul în orice problemă, de sentiment, de atitudine, de faptă.

“Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.” (Coloseni, 3.15-16)

Nu poți avea pacea și nu poate locui cuvântul lui Dumnezeu decât într-o inimă bună, duhovnicească. Atunci creștinul are o anumită stare și atitudine plăcută înaintea lui Dumnezeu. El nu se mai frământă pentru cine știe ce, ci el atunci poate să facă orice ca pentru Domnul. Prin asta se verifică un creștin și se încearcă dacă e în voia Domnului, dacă are pace și dacă face totul ca pentru Domnul, fără cârtire, cu o inimă bună plină de iubire.

Așa cum spune și cântarea:

Pace deplină
În Isus găsim,
În al Său sânge
Când ne curăţim.
Pace deplină
Chiar şi în dureri,
Credinţa în Isus
Dă mângâieri.

Acum putem înțelege de ce apostolul Pavel vorbește de o realitate duhovnicească care trebuie să existe în bisericile creștine (locale ) de pretutindeni, deoarece este formată din oameni cu inimă nouă și bună:

“Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.” (Coloseni, 3.11)

Nu este nimeni în Biserica Domnului Isus – Casa de Rugăciune – cu sânge …albastru, cu locuri speciale pentru cei sus-puși (deminitari), căci Hristos este totul în toți, iar El este Unul, Același în fiecare.

Motivul pentru care suntem pietre vii (sfinți, creștini) în Casa Domnului, este același pentru toți – fiecare creștin este salvat, iertat, împăcat, răscumpărat și înviat din moartea păcatului (la o viață nouă) în Hristos, în baza a ceea ce este Hristos (în toți).Toți oamenii răscumpărați, sunt egali, transformarea lor de la slabi și neputincioși, la tari și plini de viață, de la muritor la nemuritor, s-a făcut prin Unul și Același Isus Hristos, Glorie Lui Hristos. Amin

Vino, vino și tu la Isus să-ți dea o inimă bună și credincioasă. Intră pe calea care a deschis-o El prin Trupul Său, la Cruce…!

Slăvit fii Isuse, că lucruri mari faci! Amin.