Omul temător de Dumnezeu

Om temator de Dumnezeu“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”

Evanghelia lui Matei, 5.8

.

Salutar este faptul că Constituția multor țări prevede în mod clar și idubitabil dreptul omului de a urmări și căuta fericirea, căci aceasta este într-adevăr una dintre căutarile fundamentale ale ființei umane de-a lungul veacurilor. Doar că, în multe situații concrete, în România sau America, de pildă, această prevedere a ajuns să fie maculatură pentru unii gânditori contemporani.

Omul are în el sădită această dorință de a înseta după fericire, cerință care însă nu poate fi împlinită cu ușurință. E bine de știut că toate își au vremea lor, cum zice  înțeleptul Solomon.  Întotdeauna oamenii L-au căutat pe Dumnezeu, din instinct,  ca  manifestare a conștiinței. Căci Dumnezeu vine în întâmpinarea celor ce-L caută:”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia, 29.13)

Evanghelistul Matei alocă trei capitole (5, 6 și 7), 111 versete pentru Predica de pe munte a lui Isus Hristos. Matei își începe istorisirea prin aceste cuvinte:

Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!  …”

Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe” –  Isus le-a arătat calea spre fericire oamenilor, acest lucru este cât se poate de important căci un om fericit înseamnă un om binecuvântat.  Și, un om binecuvântat este fericit, fericirea și binecuvântarea sunt dependente una de alta.

Însă adesea oamenii cred că fericirea se obține prin dobândirea de lucruri, de poziții sociale, a unei moșteniri însemnate, căsătoria cu persoana dorită, copiii, un viitor cum și-l visează, însă trecerea timpului demonstrează că toate aceste lucruri, ca și multe altele, nu aduc fericirea oamenilor.

Cuvântul Domnului Isus din Predica de pe munte vorbește despre o fericire mult mai mare, care transcede timpul și viața aceasta, depășește cu mult ceea ce ar putea oferi viața aceasta.

Dar și păcatul promite o fericire, e drept că e și foarte efemeră, care  lasă și un gust amar, dar care are și consecințe negative în viața fiecăruia. Făgăduințele păcatului, așadar, sunt și mincinoase, ele promit plăceri și dulcegării, însă, curând, foarte curând vine dezamăgirea și pedeapsa; promit că ceea ce este nepermis îți dă mai mari împliniri, satisfacții și fericirea, furtul și înșelăciunea.

Apele furate sunt dulci, şi pâinea luată pe ascuns este plăcută!” (Proverbe, 9.17)

Oamenii ca și copiii vor neapărat să facă ceea ce le este interzis și să nu facă ceea ce le este poruncit!

Porunca zice să nu furi, iar el vrea să fure.
Porunca zice să nu poftești cutare sau cutare lucru, ori omul (rău) tocmai lucrul acela îl poftește (idolatria, nevasta altuia, lucrurile altuia, funcția altuia, averea altuia)

Așa a fost de la începutul lumii. De la Adam și Eva, care au poftit, n-au ascultat și s-au lăsat înșelați și amăgiți de Diavol.

Omul caută fericirea, ceea ce este foarte bine și demn de condiția sa (“Îl caută pe Dumnezeu, bâjbâind, măcar că e aproape de fiecare...”), dar n-o caută unde trebuie, la cine trebuie și în într-o stare de smerenie.

Biserica primară a fost o biserică a “predicii de pe munte”, ei au prețuit aceste învățături  foarte mult și le-au și trăit în mod plenar. Fără îndoială că este la fel de importantă și pentru creștinii de astăzi și ne ajută să ne găsim identitatea dorită de Domnul.

Fericirile ne spun cine suntem, ca și creștini, cum ar trebui să fim, să gândim și să trăim, și tot ele, fericirile, ne arată pe cei care nu suntem (creștini cu adevărat).

Capitolul 5 – aici găsim caracterul credinciosului
Capitolul 6 – aflu cum trebuie să trăiesc cu Dumnezeu
Capitolul 7 – ne arată cum trebuie să ne relaționăm față de un Dumnezeu care judecă; omul trebuie să fie temător de Dumnezeu

Pentru a contura cât mai bine și mai în detaliu caracterul credinciosului, Isus identifică acele trăsături de valoroare care determină un caracter asemănător cu cel al Mântuitorului lor.

Fericirile se aplică tuturor credincioșilor, ele sunt pentru toți creștinii, deși în lume se crede că e altfel, că aia e pentru cutare că el e pastor sau preot, cealaltă e pentru ea, că e femeie, iar cealaltă este pentru aceia, că ei au firea mai blândă și mai împăciuitoare.

Toți credincioșii sunt chemați să fie sfinți, absolut toți. Iar Fericirile descoperă tocmai această problematică de esență a identității noastre în relația cu Dumnezeu. Scriptura Sfântă este de folos tuturor credincioșilor.

Apoi, toate aceste fericiri trebuie să se manifeste în viața fiecărui om credincios, toate, deși poate unele sunt mai pregnante, altele mai puțin vizibile, însă sunt obligatorii pentru încununarea fiecărui creștin.

Altfel, unii pot fi mai săraci în duh…, altul mai plângăreț, doar duminica și când are probleme speciale! Însă, cert este că fericirile ne vin în viața de creștin la pachet, toate, precum roadele Duhului Sfânt care trebuie să se regăsească toate în creștin (bunătatea, dragostea, bucuria, răbdarea, pacea…).

Dacă ești creștin, sărac în duh, aceasta va genera și celelalte, vei plânge înaintea Domnului pentru a fi mângâiat, vei fi blând (controlat, cumpătat), vei fi plin de milă pentru cei aflați în nevoi, vei fi însetat după neprihănire etc.. Într-un cuvânt va avea caracterul unui om (creștin) care-L cunoaște pe Domnul. Fericirile funcționează și lucrează împreună. Se poate împăciuitor, dar să nu fie și blând? Sigur că nu.

Calitățile fericirilor nu sunt naturale
Odată, un evanghelirst a fost întrebat, aceste calități nu le are cumva și omul natural, firesc, nu numai cel duhovnicesc?  Acesta a răspuns cam așa. Un câine poate fi curat, ascultător și folositor stăpânului său.  Și, a întrebat el, asta poate însemna cumva că este el om? Nu, e doar un câine. Și omul care are dintre trăsături, din fire, tot firesc este. Dumnezeu zice că ori câte fapte bune face un om, tot căzut și păcătos e, și el trebuie să aibă parte de o naștere din nou pentru primi o inimă nouă împreună cu Hristos, la pachet, și trăsăturile caracterului creștin vor apărea în viața sa.

Căci nu se nasc unii buni și alții răi, căci atunci ar fi Dumnezeu nedrept. Calitățile acestea nici nu sunt moștenite, nici nu se deprind prin învățare, căci ele nu sunt naturale, ci duhovnicești.  Pe de altă parte, de pildă cuvântul sărac creează o stare negativă pentru o gândire lumească; la fel, a plânge, e negativ, poate numai în telenuvelele lacrimogene e de bon ton, pentru ei. Calitățile opuse naturii umane, sunt nedorite de lume căci ele sunt o lucrare a harului și Duhului lui Dumnezeu.

Pentru a avea aceste trăsături de caracter, omul trebuie  să-L cunoască pe Dumnezeu  și să se nască Hristos în viața și inima lui, aducând și calitățile sfinte. Căci Dumnezeu nu lucrează cu calitățile firești, naturale, ci avem nevoie de aceste calități cuprinse în Fericiri, care sunt supranaturale.   Fericirile ne ajută să facem diferența clară între cel ce este creștin și cel care nu este.

De aceea Biserica primară a pus accentul pe Predica de pe munte. Astăzi, aceste trăsături au devenit greu de identificat, pentru că multe biserici nu le consideră obligatorii. Când citim istoria creștinismului, constatăm că atunci când  unele biserici au prețuit fericirile, au avut loc și treziri spirituale în oamenii locului.

Dacă se bea și se fumează, la fel ca lumea, lucrarea și creștinismul nu merge bine, din contră. Atunci creștinii seamănă mai mult cu lumea decât cu cei din biserica primară.
Când se vede o diferență între creștin-necreștin, atunci biserica are succes.

Modul cum ne relaționăm la poruncile Domnului ne spune dacă suntem sau nu creștini de valoare, duhovnicești. Cum stăm vis-a-vis de porunca “Să nu ai alți dumnezei“? Lumea se închină la sine, caută să se onoreze el, el să aibă cinstea, nu Dumnezeu. Iar fericirile sunt neatrăgătoare pentru cel care trăiește pentru sine, căci dorește ca el să fie aplaudat și înălțat înaintea oamenilor. Și așa am am ajuns de ne închinăm la noi înșine sau la oameni, și nu lui Dumnezeu Căruia i se cuvine toată slava!

Care sunt căutările tale, te duc la a fi  creștin sau necreștin? Cauți neprihănirea, însetezi după dreptatea lui Dumnezeu? Sau cauți cumva afirmarea ta personală, a familiei sau a altor oameni și nu a lui Dumnezeu?

Creștinii și necreștinii locuiesc ca vecini, însă se găsesc de fapt în două lumi diferite. Viața creștinului este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, o viață pe care lumea nu o recunoaște, căci nici nu o poate vedea.

Creștinul nici nu se poate afirma în lume și să rămână creștin, căci lumea are alte reguli și obiceiuri care nu se potrivesc creștinului, sunt lucruri potrivnice.

Constatăm că prima și ultima dintre fericiri promit Împărăția cerurilor, iar ceilalți vor fi în împărăția întunericului.  Deci acești vecini, diferiți, creștini-necreștini, nu se pot închina împreună. Suntem în lume, dar nu mai suntem din lume, căci suntem unde este și Domnul nostru. (Ioan, 14.23)

Acolo unde se manifestă autoritatea și domnia lui Isus Hristos, Împărăția cerurilor este acolo, în noi. Să ne punem întrebări, fiecare să se cerceteze pe sine însuși, să vadă dacă fericirile se potrivesc sau nu cu viața sa. Ce reacție avem, la meditarea asupra fericirilor, indispoziție? O reacție de iritare? Atunci nu sunt al Domnului, nu sunt creștin, căci nu-mi place și nu vreau să trăiesc în concordanță cu fericirile și poruncile lui Cristos.

Dacă mă văd necrednic, dar am dorința și însetez după ascultarea de Domnul și de poruncile Sale și vreau să am caracterul cerut în predica de pe munte, tot mai sunt speranțe, căci sunt pe drumul cel bun … în căutarea și dobândirea fericirii promise de către Mântuitorul Isus.

Doamne, Te rog ajută-mă să iubesc fericirile Tale! Amin.

One thought on “Omul temător de Dumnezeu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.