“Veți afla adevărul și adevărul vă va face liberi”

Evanghelia lui Ioan, 8.32

.

Problema, oricare ar fi ea, poate fi de neînțeles pentru o mare parte dintre oameni. Întreabă-te în ce domenii sau lucruri concrete ești afon, dar s-a ajuns că toți le știm pe toate și ne dăm cu părerea la tot ce se întâmplă sub soare. Însă în lucrurile duhovnicești trebuie să aibă întâietatea Scriptura, să vedem ce zice ea, și apoi să vedem și de ce duh e călăuzită părerea omului.

Numai dacă ne gândim că doar  celor smeriți le dă Dumnezeu har, am vedea că pe cei liberali nu-i prea cuprinde acest verset:

“Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”” (1 Petru 5.5)

Legalismul e mai ușor de înțeles de către evanghelicii duhovniceșri, pe când liberalismul vine pe calea unui har ieftin insinuat de Șarpele cel vechi, amăgitorul, pe o cale mai mult lumească decât duhovnicească.

“Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii. Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. Voi alergaţi bine: cine v-a tăiat calea, ca să n-ascultaţi de adevăr?  Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat. Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala.” (Galateni, 5.4-8)

Mulți au început bine, au alergat bine, însă cineva le-a tăiat calea,  și vine cu alte oferte mai atrăgătoare în care poate prinde în plasa lor și pe alții –  o închinare formală,  cu muzică si  cuvinte “duhovnicesti“, gen rock, cu  inimi vesele, tinerești,  si picioare neplecate înaintea Domnului, ci săltărețe a dezmăț.

“Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.  Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.” (1 Petru, 5.6-9)

Astăzi pericolul a ajuns să fie tot mai mare deoarece pastorii și prezbiterii nu veghează poporul la “închinare“. Au lăsat ca închinarea bisericii să fie îndrumată de tineri neduhovnicești, de trupe de închinare (cuvântul le aparține și e lumesc) care vin cu chitara, cu tobele sau alte instrumente,  cu stații de amplificare puternice care  împiedică Duhul să lucreze în inimile zdrobite prezente în adunare. Nu ei trebuie să păstorească turma, nu muzica și apucăturile rok care agită poporul, care se bucură și se distrează, în loc să se smerească și să-și plângă păcatele în fața Domnului, pentru a primi har și îndurare.

“Atunci când un larg contingent creștin a repudiat aceste curente teologice, liberalismul și-a făcut loc în biserică pe panta cea mai abruptă a amestecului dintre firesc și duhovnicesc, închinarea. Deoarece liberalismul în forma sa demascată nu a reușit să se impună în mediul evanghelic la nivel de teologie (vezi marea reformă baptistă a anilor 70 condusă de Adrian Rogers), iar în mediul evanghelic românesc nici nu putem vorbi de o apariție semnificativă a acestei teologii, următorul bastion a fost așa zisul tradiționalism, identificat mai recent ca fiind legalism. Aici este adevărata impostură intelectuală și spirituală a promotorilor liberalismului religios. Ei așează în aceeași ecuație legalismul împotriva căruia lupta Pavel în Galateni și nu numai, legalism care se referea la iudaizarea creștinismului (sabat, tăiere împrejur și feluri de mâncare), cu principiile de decență și rânduială bisericească pe care Pavel le poruncește vehement în toate epistolele sale. Impostura liberalismului religios nu are margini atunci când, sub acoperirea repudierii altor curente surori (umanismul, liberalismul teologic), se declară pe sine ca fiind parte din mișcarea conservatoare! În realitate, șarpele liberalismului, cu mecanisme de cameleon, se strecoară ca râul, pe direcția celei mai vulnerabile opoziții. În anii 60 a fost coruptă o întreagă generație cu amestecul între revoluția sexuală și cultura lui Isus care a reapărut recent în mediul carismatic. Mediul carismatic este îndeosebi veriga slabă a acestui tip de liberalism, cu încărcături de probleme morale și paranormale, deoarece subliniază importanța și superioritatea sentimentelor, manifestărilor și experiențelor în detrimentul doctrinei și a spiritului de reverența.

Pentru că incursiunile sale temerare în toate dimensiunile sociale și religioase i-au acoperit întrucâtva urmele, liberalismul a devenit o noțiune greu de definit fără menționarea contextului. În mediul evanghelic românesc este simplu. Teologia liberală nu a pătruns decât foarte izolat și minor în anumite cercuri intelectuale. Singura manifestare a liberalismului în contextul nostru are de-a face cu închinarea în stil și prezență și sensul ei cultural. La aceasta se referă vârfurile liberalismului religios, românesc și evanghelic, atunci când urlă spumegând împotriva legalismului. Antiteza conceptuală și contrastul ideologic sunt foarte clare: liberalii ne numesc legaliști, iar noi îi numim… liberali! Pentru ei este o luptă de eliberare a firii pământești, în vreme ce noi luptăm pentru a menține măcar un dram de decență, reverență și bun simț.” (Sursa: http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2013/02/23/adevarul-despre-liberalism-vs-legalism/)