Omul temător de Dumnezeu

Om temator de Dumnezeu“Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”

Evanghelia lui Matei, 5.8

.

Salutar este faptul că Constituția multor țări prevede în mod clar și idubitabil dreptul omului de a urmări și căuta fericirea, căci aceasta este într-adevăr una dintre căutarile fundamentale ale ființei umane de-a lungul veacurilor. Doar că, în multe situații concrete, în România sau America, de pildă, această prevedere a ajuns să fie maculatură pentru unii gânditori contemporani.

Omul are în el sădită această dorință de a înseta după fericire, cerință care însă nu poate fi împlinită cu ușurință. E bine de știut că toate își au vremea lor, cum zice  înțeleptul Solomon.  Întotdeauna oamenii L-au căutat pe Dumnezeu, din instinct,  ca  manifestare a conștiinței. Căci Dumnezeu vine în întâmpinarea celor ce-L caută:”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia, 29.13) Continue reading “Omul temător de Dumnezeu”

Cum îți este inima?

Semănătorul
Sursa: http://masteryourhigh.blogspot.com/2009/05/ca-tot-vorbim-de-seminte.html

“Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.”

Evanghelia lui Luca, 8.15

.

Nevoia omului de-a avea o inimă bună și curată

.
De notorietate este D.L. Moody,  și prin obiceiul său de a-L mărturisi pe Domnul în fiecare zi cel puțin unei persoane care încă nu era împăcată cu Dumnezeu.  Într-una din zile Moody l-a întâlnit pe Continue reading “Cum îți este inima?”

Un detaliu al Cuvântului…

Dwight L. Moody
Sursa: http://www.21st-century-christianity.com/You-Count.html

“Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”

Epistola către Evrei, 4.12

.

Dwight L. Moody (1837-1899), originar din Northfield, Massachusetts, stabilit  de la 17 ani în Boston, avea obiceiul de a-L mărturisi pe Domnul în fiecare zi, cel puțin unei persoane care încă nu s-a împăcat cu Dumnezeu, deci unui vrăjmaș.  Dar într-una din  seri venise ora pentru odinna de peste noapte și se afla deja întins în pat când și-a amintit că nu și-a onorat Domnul în acea zi, privind mărturisirea Lui. Îndată s-a îmbrăcat și a avut o rugăminte Domnului: “Doamne Isuse, Te rog scoate-mi în cale un om rău, care încă nu Te cunoaște, ca să-i pot mărturisi iubirea Ta.Continue reading “Un detaliu al Cuvântului…”

Întoarce-te la Creator pentru corecțiile necesare!

Adam si EvaTrebuie să vă nașteți din nou

Evanghelia “Ioan”, 3.7

.
Marele Concern “Toyota” nu demult  a întors,  în laboratoarele lor de creație (fabricare) sau de reparare,  peste câteva milioane de mașini nou construite, constatând  unele erori de proiectare și de execuție, care au crescut incidența defectării noilor serii produse.

Însă putem afirma și faptul că, în ultima sută de ani, societatea contemporană a promovat proiecte și legi care au dus în cele din urmă omul la un neașteptat faliment.

Nu e însă aici locul de a detalia, dar putem totuși aminti cum sumarizeaza Octavian Paler acest faliment, în eseul poetic “Paradoxul vremurilor noastre”:

Avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minți mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin. Avem case mai mari, dar familii mai mici,  Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp; avem mai multe funcții, dar mai puțină minte, mai multe cunostințe, dar mai puțină judecată; …Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum să ne câstigăm existenta, dar nu cum să ne facem o viață, Am adăugat ani vietii si nu viață anilor... Continue reading “Întoarce-te la Creator pentru corecțiile necesare!”

Citim Biblia, cât de des o facem?

Octavian DC verde“La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”

Evanghelia lui Ioan, 1.1

.

Se spune că dacă ajungi la Paris vei fi întrebat ce studii ai. Dacă te afli în Londra, lumea va dori să pună întrebări referitoare la originea ta, va dori să afle din ce arbore genealogic te tragi, dacă eşti de neam nobil sau nu. Dacă ajungi la Washington, întrebarea preliminară va fi: câţi bani ai?

Dincolo de aceste expresii ale curiozităţii umane care pe alocuri se interferează în cele trei ţări, dar şi în alte părţi ale lumii, rolul educaţiei rămâne unul decisiv, atât în Europa, cât şi în Statele Unite.

Dar oare câţi “curioşi” din lumea aceasta mare şi atât de diferită ca structură umană, concepţii, tradiţii, cultură sunt interesaţi dacă tu, ca individ, ai printre preocupările cotidiene şi una legată inexorabil de latura spirituală a existenţei, citirea şi studiul Bibliei? Continue reading “Citim Biblia, cât de des o facem?”

Proiectul “Unul Dintre Noi”

Femei insarcinate
Sursa: http://www.organicbebe.ro/soarele-si-femeia-insarcinata/

Alianta Familiilor din România

16 Februarie 201 .

 

PROIECTUL „UNUL DINTRE NOI”

.

Tratatul de la Lisabona permite cetatenilor Uniunii Europene sa demareze referendumuri la nivel european pe diverse teme. Mai multe personalitati si organizatii pro-vita din Uniunea Europeana au lansat o initiativa până acuma unica, si anume, protejarea dreptului la viata a copilului nenascut din momentul conceptiei. Pentru a constrange Parlamentul European sa dezbata si sa supuna la un referend aceasta initiativa e nevoie de peste un milion de semnaturi. Continue reading “Proiectul “Unul Dintre Noi””

Nu mă tem … că Tata fluieră!

Gradina cu trandafiri
Sursa: http://poze-gradini.blogspot.com/2009/03/poze-plante-cataratoare.html

Din

“Life is like that”

de Glen “Tex” Evans

Traducere- Rodica Botan

Când am fost student am locuit în parsonage la o minunată Biserică Metodistă într-o comunitate linistită, unde sotia mea și cu mine aveam grijă de biserică.

Am petrecut acolo 3 ani frumoși, și poate unii pastori vor întelege… că nici-o altă biserică nu este așa de magnifică și de remarcabilă ca prima biserică pastorită.

Aceasta biserică nu avea multi oameni, dar cei care erau, erau nemaipomenit de buni și prietenoși și săritori unul pentru altul și cu vecinii lor si bineînțeles cu pastorul și soția lui. Continue reading “Nu mă tem … că Tata fluieră!”

De ce este un păcat să mergi la concerte gen “Lady Gaga”?

lady-gaga-2011_1920x1200_91105Concertul “Lady Gaga” în România – 15 august 2012, e un fapt consumat, însă rămân întrebările, iar învățămintele și răspunsurile sunt de actualitate și trebuie luate în seamă.

Dacă ar fi să faci un sondaj de opinie, să vezi cu ce s-au ales cei 40.000 de participanți, vei putea trage o primă concluzie dacă s-a meritat efortul de timp, de cheltuieli și alte privațiuni vis-a-vis de participarea la concert.

Învățămintele demne de luat în seamă le-a sintetizat un tânăr teolog ortodox Laurențiu Dumitru într-un eseu din 15 August 2012, punând sub lupa credintei creștine spectacolul “Lady Gaga”:

  • ortodocșii (nu biserica) și evanghelicii au luat atitudine pe diverse bloguri, grupuri de discuție, rețele de socializare împotriva otrăvirii românilor cu astfel de concerte;
  • Patriarhia, ca și în alte cazuri (Madona, Elton John) este reținută în a atenționa fiii duhovnicești de pericolul pierzător de suflet la care se expun cei care merg la concert; Continue reading “De ce este un păcat să mergi la concerte gen “Lady Gaga”?”

Care este comoara ta?

Omul legat de griji
Sursa imagine: http://www.anesi.com/sleep1.bmp

Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis:

 „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.

Evanghelia lui Luca, 18.22

.

NU DEMULT CNN a difuzat un documentar care i-a pus în uimire pe cei care l-au văzut. Într-un mare oraș din India, un destoinic bucătar hindus de la Restaurantul Hotelului unde lucra, într-o zi vede trecând prin fața sa o mulțime de oameni transfigurați de foame. Hindusul nostru, un indian dintr-o castă superioară, care nu avea voie nici să se atingă de astfel de oamenii  “necurați” conform ideologiei filozofiei hinduse, este atât de marcat de ceea ce vede, încât își dă demisia din jobul său. De aproape 12 ani pregătește hrana peste acei oameni sărmani, îi spală, îi tunde și-i îmbrățișează cu iubire. Vezi video aici:http://evenyoucandoit.wordpress.com/2013/02/11/see-the-joy-of-giving/ Continue reading “Care este comoara ta?”

Liceul “George Cosbuc” se vrea “cool”!

Liceul George CosbucAlianța Familiilor din România
..
Liceul “George Cosbuc” din Bucuresti se vrea “cool”. Se doreste a fi vârf de lance in promovarea in rândul tinerilor adolescenti din România a homosexualitatii si a noii ideologii sexuale. Fara jena. Daca anul trecut a facut primul pas ingaduind organizatiei Accept sa organizeze un eveniment legat de luna homosexualitatii in România, anul acesta a facut un pas si mai mare si indraznet – a programat o parada a homosexualitatii pe 15 februarie. Conducerea liceului se vrea “cool” si probabil multi dintre elevi si ei doresc sa se dea “cool”. Doresc sa apara “broad minded” (ca sa folosim si noi un termen dintr-o limba alta decit cea româneasca!), neintelegând, ori nestiind, si cealalta parte a axiomei, luata tot din vocabularul englez ori american — “if you are too broad-minded your brains might fall out” (adica, in limba romana, “daca esti prea deschis la minte s-ar putea sa-ti cada creierii din cap”).
.
Asa a fost cam peste tot unde promovarea homosexualitatii si a noii ideologii sexuale au fost lansate. Undeva, cândva, o instutie, un ziar, o scoala, o universitate a gasit “cool” sa promoveze ceea ce pâna atunci nu era “cool” ci dimpotriva ceva dezagreat de toata lumea si vazut ca scârbos ori respingator – in engleza “yucky” (ca inca vorbim de liceul “bilingv” George Cosbuc). Primul club homosexual si prima publicatie homosexuala au aparut in Germania in 1896. Si de atunci s-au raspândit în toata lumea
.