Din

“Life is like that”

de Glen “Tex” Evans

Traducere- Rodica Botan

Când am fost student am locuit în parsonage la o minunată Biserică Metodistă într-o comunitate linistită, unde sotia mea și cu mine aveam grijă de biserică.

Am petrecut acolo 3 ani frumoși, și poate unii pastori vor întelege… că nici-o altă biserică nu este așa de magnifică și de remarcabilă ca prima biserică pastorită.

Aceasta biserică nu avea multi oameni, dar cei care erau, erau nemaipomenit de buni și prietenoși și săritori unul pentru altul și cu vecinii lor si bineînțeles cu pastorul și soția lui.

Una alt lucru la biserica asta care merită menționat și recunoscut, era învățătorul de la școala de duminică pentru adulți…eu zic că e un sfânt baptist pe numele lui T.T. Gentry. El era un profesor pensionat din Oklahoma si era îndragostit de viață. Sunt absolut convins că elevii care au avut norocul să-l aibă de profesor s-au găsit a fi binecuvântați în mai multe feluri decât pot eu să număr.

Fratele Gentry iubea pământul și creaturile pădurii – păsări și albine și iepuri și veverițe – aproape tot atât de mult cât iubea oamenii. O altă alegere în dragoste i-a fost poezia. Fratele Gentry putea să recite strofe de poezii cu orele. Cea mai mare parte din poezia care o recita era de autori englezi, dar și americani mai de începuturi, bineînțeles, nu modernă. Poetul lui favorit era Henry W.Longfellow (1807 – 1882). Putea să-l recite pe acest poet pentru un timp îndelungat, dar după ce ajungea la unele pasaje frumoase și care îl mișcau pe dinăuntru…fratele nostru Gentry se oprea emoționat si nu mai putea continua… Când ajungea la câte un vers cu o viziune deosebita cum ar fi versul ”A voice fell, like a falling star, [said] Excelsior!”, fratele Gentry nu-și mai putea controla lacrimile din cauza frumuseții și puterii pe care versurile o aveau asupra lui.

Am spus toate astea ca să vă explic ce fel de om era el. Intr-o zi, vorbeam cu un tip care locuia mai sus pe aceeași stradă cu el și-mi zice: ”Tex, te-ai dus vreodată acasă la fratele Gentry, pe ziuă?” L-am asigurat ca da, m-am dus și el mi-a zis…”Ai observat că are pomi fructiferi, meri mai ales și albine și o gradină de trandafiri, și o gradină de vegetale și apoi o altă gradină de flori?” Când l-am asigurat că am băgat toate astea de seamă, mi-a pus o altă întrebare…”ai observat si faptul că nu contează ce face, că este în gradină de trandafiri, sau are grijă de albine, sau în livada de pomi…nu contează …, totdeauna fluieră?” Am stat și m-am gândit și da…am observat și eu că fluieră tot timpul…

Apoi prietenul meu mi-a amintit că de fapt fratele Gentry nici nu fluieră o melodie. Numai așa, fluieră tare, cu un sunet constant și schimbă doar tonul de la o înăltime la alta ca și când ar vrea sa dea o varietate fluieratului, sau poate să exerseze? Apoi mi-a mai pus o întrebare…”Știi cumva de ce fluieră așa?” A trebuit să admit că nu știu de ce…și nici n-aveam vreo idee; dar el a avut o sugestie pentru mine. “Data viitoare când te duci pe acolo, și îl auzi că fluieră, uită-te pe terasa din fața casei și ai sa vezi de ce fluieră fratele Gentry.”

Acuma abia așteptam să mă duc. Marțea, am venit mai repede ca de obicei de la Universitate, mi-am parcat mașina și i-am spus soției că trebuie să mă duc să-l văd pe fratele Gentry cu o oarecare treabă. Și m-am dus.

M-am grăbit să ajung la el, curios și chiar înainte de a intra pe proprietatea lui i-am auzit fluieratul ce venea din gradina de trandafiri, așa ca de obicei, încet dar cu ton ferm, schimbând doar înălțimea sunetului pe care-l fluiera… dar fluierând constant… Când m-am apropiat, fratele Gentry se uita la mine, a făcut o pauză, a ridicat mâna și mi-a zis ” Vino sa-ti dau un trandafir.” Avea în mâini niste mănuși aspre, și niște foarfece de grădinărit în mână și curăța trandafirii. Am pășit mai aproape de el, l-am salutat cu politețe și l-am întrebat cum o mai duce, dar ochii mi s-au îndreptat către terasa din fața casei.

Acolo, pe terasă, stătea Doamna Gentry. Ea era într-un scaun pe roți și era oarbă. Fratele Gentry fluiera pentru soția sa. Ca s-o lase să știe că este prin împrejurimi, că nu este singură. Vroia ca ea să știe că n-a uitat de ea și că nu o părăsise, că este la dispoziția ei si că va veni curând lângă ea.

M-am dus acasă de la acea întâlnire fiind îmbogatit în sufletul meu în mod considerabil. Văzusem ceva nemaipomenit de frumos, adevarat și valoros. Și mi-am zis “Dumnezeu este exact așa. El ne știe, stie cum suntem și este îngrijorat pentru noi. El este pe aproape pentru copii Lui și nu-I va părăsi niciodată. Tatăl nostru nu ne va părăsi, și va veni la noi când avem nevoie de El.”

N-am să lungesc cu aplicatțiile pentru acest adevăr minunat. Comentez doar faptul că sunt mereu surprins de oamenii care sunt atâta de ocupați să se tot vaite și să se iîngrijoreze și să se lamenteze, când sunt doar la un pas de credinta lor…la un pas de niște resurse care nici nu pot fi cântărite, la un pas de dragostea Lui Dumnezeu și de Lumina Lui, la un pas de putere și la un pas de speranță.
As vrea să vă amintesc că nu sunteți singuri, că sunteti iubiți. Tatăl nostru știe. Tatăl nostru este interesat de starea ta.

Tatăl nostru nu va pleca și nu ne vă lasă singuri. Nu vom fi uitați…, El veghează și va veni curând.

Asa că, pornind în aventura noii zile, am putea spune ”Poate ziua va fi o zi mai grea…, dar undeva pe aproape, Tatăl nostru din Ceruri fluieră…ca noi să-L auzim.”

Sursa: http://www.peginduri.com/2009/02/nu-ma-temca-tata-fluiera.html