Puterea fără egal a rugăciunii

Romans-8-26

Nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.

Romani 8:26

Noi înţelegem că suntem umpluţi de putere pentru rugăciune de către Duhul Sfânt şi ştim ce înseamnă să ne rugăm în Duhul, dar deseori nu înţelegem că Duhul Sfânt însuşi Se roagă în noi cu rugăciuni pe care noi nu le putem rosti. Când ne naştem din nou, din Dumnezeu, şi Duhul lui Dumnezeu vine să locuiască în noi, El exprimă în locul nostru ceea ce noi nu putem exprima. Continue reading “Puterea fără egal a rugăciunii”

STUDIU: Copiii non-religioși sunt capabili de mai mult altruism decât cei crescuți în familii creștine sau musulmane

ora-religieby hotnews.ro/stiri

Religia pare sa aiba un impact negativ asupra unor trasaturi de personalitate ale copiilor, precum altruismul, dar si modul in care acestia îi judeca pe cei din jur, sustine un studiu publicat in Curret Biology. Desi copiii din familiile religioase sunt perceputi ca fiind mai altruisti de catre propriii parinti, aceasta idee nu este tocmai conforma cu realitatea, scrie The Guardian.

Cealaltă parte a articolului din care cităm, alarmanta stare, îl puteți citi în partea de jos a paginii noastre.

Însă se pune întrebarea: care sunt cauzele alarmantei situației în care a ajuns creștinismul și morala sa?

Avem două certe premise: Continue reading “STUDIU: Copiii non-religioși sunt capabili de mai mult altruism decât cei crescuți în familii creștine sau musulmane”

NEWS: Ex-transgenderii și ex-homosexualii se deschid și spun adevărul

heyer_walt_photoPentru prima dată, foști transgenderi și homosexuali și cei care îi iubesc se adună pentru a discuta despre aducerea speranței la problemele din viața lor.

by Walt Heyer

În picioare pentru Adevăr (Standing for Truth) este prima reuniune de experți naționali, terapeuti, medici, avocați, lideri religioși, foști homosexuali, părinții și prietenii foștilor homosexuali, copii ai părinților homosexuali, precum și ai celor cu intervenții chirurgicale transsexuale care regretă și care îndrăznesc să spună adevărul. Continue reading “NEWS: Ex-transgenderii și ex-homosexualii se deschid și spun adevărul”

Cum să înving ispita sexuală?

Couple Flirting Together In Bar
Couple Flirting Together In Cafeteria

Viaţa are multe ispite  – 

Una dintre ispite este în domeniul sexual

Ispita sexuală este frecventă, puternică şi face ravagii. Ea distruge vieţi, biserici, familii, suflete. Spre bucuria noastră, ispita sexuală poate fi biruită. Aceasta ca regulă, nu ca excepţie. Nu doar unii oameni au capacitatea şi alţii sunt lăsaţi pradă acestei ispite. Continue reading “Cum să înving ispita sexuală?”

OSWALD CHAMBERS: Autoritatea adevărului

 

James 4-8Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi.

Iacov 4: 8

Este esenţial să dai oamenilor ocazia să acţioneze pe baza adevărului lui Dumnezeu. Responsabilitatea trebuie lăsată în seama omului, tu nu poţi acţiona în locul lui: trebuie să fie actul lui deliberat, dar mesajul evanghelic trebuie să-l conducă întotdeauna pe om la acţiune. Refuzul de a acţiona îl lasă pe om exact unde era mai înainte: dar, o dată ce acţionează, el nu va mai fi niciodată acelaşi.  Continue reading “OSWALD CHAMBERS: Autoritatea adevărului”

Anamaria Cucicea:Responsabilități de părinte

vegheati-wordpress-com

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.

Proverbe 22:6

A fi părinte nu înseamnă doar să aduci pe lume un copil, ci implică responsabilități și bineînțeles datoria de a-l conduce spre Dumnezeu. Într-o lume plina de egoism, răutate, avem nevoie de oameni care sunt gata să lupte pentru Hristos, gata să apere Adevărul, de aceea trebuie să ne învățăm copiii cum să-L iubească pe Dumnezeu! Continue reading “Anamaria Cucicea:Responsabilități de părinte”

Anamaria Cucicea: Răscumpărați vremea

clepsidraFragilitatea vieții nu o poate descrie nimeni…astăzi ești iar mâine potți fi doar o amintire în memoria cuiva sau o poza în album…Timpul nu poate fi oprit dar poate fi trăit din plin…Nu are rost să plângi după momentele trecute, ci bucură-te de prezent…zâmbește, iartă, dăruiește și bineînțeles iubește…trăiește fiecare clipă ca și cum ar fi ultima…Nu știi dacă mâine va mai fi o zi, un ceas, o clipă…Mai presus de toate, trăiește viața cu folos…Ești iubit de Dumnezeu, de aceea se merită să-L mărturisești pe Dumnezeu oriunde și oricând!

Fii plin de nădejde că într-o zi orice lacrimă din ochii tăi va fi ștearsă, orice durere se va sfârși…te vei întâlni cu Cel care te-a creat și te-a iubit atât de mult încât Și-a dat viața pentru tine…Mai este putin! Continue reading “Anamaria Cucicea: Răscumpărați vremea”

CREDINȚA: în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism

 

Hebrews_11-6Credinţa

Şi fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui.

Evrei 11:6

Credinţa în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism. Însă viaţa de credinţa le aşază pe amândouă într-o relaţie potrivită. Raţiunea şi credinţa sunt foarte diferite una de alta; relaţia dintre ele este ca și relaţia dintre natural şi spintual, dintre impuls şi inspiraţie. Nimic din ceea ce a spus Isus Hristos nu a pornit din raţiune naturală, ci din revelaţie, ajungând la limitele la care raţiunea nu poate ajunge. Dar credinţa trebuie încercată înainte ca să devină realitate în viaţa ta. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine” şi atunci, orice s-ar întâmpla, alchimia provi­denţei Lui Dumnezeu transformă credinţa ideală în realitate. Continue reading “CREDINȚA: în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism”

Despre Islam și Creștinism: Sunt ca Apa și Uleiul, nu pot coexista!

crislamulOrice om chibzuit lucrează cu cunoștință, dar nebunul își dă la iveală nebunia. – (Prov.13:16)

Vizavi de alte religii și credințe, de această dată remarc faptul că Biserica Ortodoxă are o poziție doctrinară clară, sănătoasă și hotărâtă față de islamism.

Se vede cu ochiul liber, din orice poziție ai privi lucrurile la cele două mari crezuri, Creștinism și Islamism,  că acestea sunt cu totul diferite. Deosebite,  atât ca fundament, apoi ca și construcție spirituală în sine, dar și viața omului propriu-zisă. Dar nu astfel gândesc și oamenii superficiali, necunoscătorii și nepracticanții credinței creștine. Cu ei se întâmplă aievea ce prorocise sfântul apostol Pavel: Continue reading “Despre Islam și Creștinism: Sunt ca Apa și Uleiul, nu pot coexista!”