ANDREI PLEȘU – O noutate: preoţi ortodocşi şi revoluţionari

Directorul editorial al revistei Dilema Veche, filosoful Andrei Plesu. Bucuresti, 20 martie 2008. (Lucian Muntean / Adevarul)
Directorul editorial al revistei Dilema Veche, filosoful Andrei Plesu. Bucuresti, 20 martie 2008. (Lucian Muntean / Adevarul)

Aflu, din presă, că mai mulţi preoţi şi drept-credincioşi, în special din Moldova, s-au supărat pe Mitropolitul lor, pentru lipsa lui de atitudine „principială”, legată de problema ecumenismului.

La Marele Sinod Panortodox convocat, de curînd, în Creta, s-a semnat un document („Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”), asumat şi de delegaţia română (în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh). Documentul, acceptat de toţi cei prezenţi, lasă loc dialogului dintre confesiunile creştine ale lumii, fără compromisuri, dar fără scleroză dogmatică, fără vanitate (prea) mulţumită de sine. Ei bine, o sumedenie de clerici obidiţi, gata să afurisească ecumenismul („erezie a ereziilor”) cer ierarhilor români care au semnat textul cu pricina, să se dezică prompt. Dacă nu, nu vor mai fi pomeniti la slujbe! Fondul „ideologic” al acestei răzmeriţe e previzibil: sinoade ca cel din Creta sunt rezultate ale unor manevre preponderent masonice, al căror scop este subminarea dreptei credinţe în general şi a Bisericii noastre naţionale în special. Aşadar, anatema! Nu mă grăbesc să dau integral crezare informaţiei de presă. Se vorbeşte de mii de semnături de protest, dar se spune şi că, de fapt, e vorba doar de cîteva cazuri. Se vorbeşte şi de perspectiva unei grave fisuri în corpul ortodoxiei autohtone, dar şi de un trecător malentendu, aproape rezolvat prin întîlniri şi negocieri paşnice. Nu vreau nici să risc o analiză de detaliu a actelor emise de sinodul cretan şi a legitimităţii sale panortodoxe. Nu sunt suficient de bine informat şi suficient de priceput, ca să mă aventurez – mai ales într-o rubrică de gazetă – într-un discurs riguros. Dar nu mă pot abţine să am, fie şi de pe margine, o reacţie la ceea ce mi se pare un fenomen cu totul nou în spaţiul nostru religios.

Cu totul nouă este încolţirea unui grăunte de nesupunere în rîndurile preoţimii noastre. Gata cu „ascultarea”! Practicată ani de-a rîndul, cu evlavie, cu obedienţă soldăţească, sau cu smerenie ipocrită, ea este, dintr-odată, suspendată. „Am făcut ascultare” (adică nu ne-am sesizat) cînd am văzut clerici implicîndu-se direct în politică, cînd ni s-au impus dări parohiale pentru cheltuielile „de la centru”, cînd s-a pus monopol pe vînzarea liberă a unor produse bisericeşti, cînd s-au folosit „profeţii” şi „miracole” ca „breaking news” în presa cotidiană, lăsînd impresia că tradiţionala credinţă creştină evoluează spre şi se justifică prin performanţe mai curînd magice. Dar astea sunt mărunţişuri… „Am făcut ascultare” cînd s-au dărîmat Văcăreştiul, Sf.Vineri, Biserica Enei şi atîtea altele. Nimeni n-a propus atunci (măcar) să se scoată numele marelui „conducător” din rugăciunile Bisericii. Abia acum „s-a dat drumul” la revoltă. Ne-am regăsit curajul şi demnitatea. De dragul patriei şi al strămoşilor. Am suportat comunismul şi crimele lui, am suportat minciuna generalizată, propaganda ateistă, distrugerea lăcaşurilor de cult, înfometarea populaţiei. Dar chestia asta cu „dialogul între creştini” de confesiuni diferite, asta nu se poate înghiţi! Pînă aici! Jos cu ierarhii trădători! Pe-aici nu se trece!

Citeste mai mult: adev.ro/ocamkv

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s