„Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?”Matei 7:9

Lista spirituală

Modelul de rugăciune pe care-l foloseşte Domnul nostru aici este acela al unui copil bun care cere un lucru bun. Noi vorbim despre rugăciune ca şi cum Dumnezeu ne-ar asculta indiferent în ce relaţie am fi cu El (vezi Matei 5:45). Nu spune niciodată că nu este voia lui Dumnezeu să-ţi dea ceea ce ai cerut, nu te retrage neputincios, ci descoperă motivul pentru care nu ai primit, cercetează-ţi viaţa.

Ai tu o relaţie bună cu soţia ta, cu soţul tău, cu copiii tăi, cu colegii tăi? Eşti tu un „copil bun” în această privinţă? „O, Doamne, am fost iritat şi supărat, dar vreau binecuvântări spirituale.” Nu le poţi avea, va trebui să fii fără ele până când vei ajunge la atitudinea de copil bun. Noi confundăm sfidarea cu devotamentul, controversa cu Dumnezeu cu predarea în mâna Lui. Nu vrem să privim lista. Ii cer eu lui Dumnezeu bani pentru un lucru pc care-l vreau, când eu refuz să-i plătesc cuiva datoria? Îi cer lui Dumnezeu libertate, în timp ce eu restrâng libertatea cuiva care depinde de mine? N-am iertat greşeala cuiva; n-am fost bun cu el. Nu am trăit ca un copil al lui Dumnezeu între rudele şi prietenii mei (vezi Matei 7:12).

Numai prin regenerare sunt un copil al lui Dumnezeu şi, în calitatea mea de copil al Lui, sunt bun numai în măsura în care umblu în lumină. La cei mai mulţi dintre noi rugăciunea se transformă într-o banalitate pioasă: este o chestiune legată de sentimente şi de comuniune mistică cu Dumnezeu. Pe plan spiritual suntem cu toţii buni să producem ceaţă. Dacă cercetăm lista, vom vedea foarte clar ce e greşit – o prietenie, o datorie, o manifestare nervoasă. Nu ne foloseşte la nimic să ne rugăm dacă nu trăim ca nişte copii ai lui Dumnezeu. Numai atunci, spune Isus, „cine cere capătă”. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit”.

MATEI 12:36

Domnul nostru a spus lucrul acesta!  Să cugetăm puţin la această înştiinţare a Lui. El nu va uita nici un cuvânt, chiar dacă noi uităm şi încă multe. La Proverbe 10:19 spune: “Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască”. Vorbirea, ce dar, însă şi ce răspundere! Este o nenorocire să fie cineva lovit de muţenie dar a folosi vorbirea ca o armă împotriva cuiva, şi mai ales a fraţilor şi surorilor, este o nelegiuire.

Poate că am uitat o oarecare frază spusă cuiva sau împotriva cuiva, dar Dumnezeu nu a uitat-o. El a notat-o. Ce cules ne aşteaptă în ziua judecăţii! În cuvinte de vorbire de rău este o putere de convingere în rău şi de influenţă otrăvitoare care lasă o amprentă şi efecte de lungă durată. În persoana lovită, otrava sufletească rămâne, producând tristeţe, tulburare şi întunerec. Dar acela sau aceea care le-au provocat, nu vor scăpa dacă nu se pocăiesc şi-şi cer iertare. Nu ştim cum vor fi judecate cuvintele noastre, dar ştim că vom da socoteală.

Noi uităm uşor, dar Dumnezeu nu uită, fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează” (2 Tes. 1:6). Ceea ce am uitat noi continuă totuşi să-şi împlinească lucrarea vătămătoare. După ce, din punct de vedere moral, a terfelit reputaţia cuiva prin calomnie, cel ce a făcut-o continuă să se bucure de o bună apreciere, să cânte, să se roage şi să ia Cina, ba chiar să strângă mâna celui pe care l-a clevetit. În Noul Testament cuvântul “clevetitor”, în greacă, este “diabolos” adică diavol, fals acuzator, nume pe care-l poartă Satana. Nu ne îngrozeşte lucrul acesta? De câte ori am clevetit am purtat numele de diavol.

Ce este de făcut? Trebuie ca noi înşine să fim zguduiţi de simţământul vinovăţiei noastre şi să încetăm odată de a mai vorbi ce nu trebuie, ca să putem auzi ce are Dumnezeu să ne spună: “Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt…!” Sunt lucruri pe care am putea şi ar trebui să le punem în regulă, mai întâi cu persoana pe care am vătămat-o şi apoi cu aceia cărora le-am vorbit. Dar ceea ce este mai trist, este faptul că răul făcut nu mai poate fi niciodată desfăcut. El a fost făcut şi a produs atâta pagubă morală şi sufletească pe care numai veşnicia le va dezvălui.

“Pune Doamne o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele” (Ps. 14:3), spune psalmistul, iar noi am putea spune: “pune Doamne o strajă înaintea inimii mele căci din ea ies toate relele”.

Apostolul Iacov numeşte desăvârşit pe cel ce-şi poate ţine în frâu limba pentru că astfel îşi poate ţine tot trupul în frâu. Defăimătorii sunt foalele diavolului cu care aţâţă focul dezbinărilor.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“…care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl Său”. Apoc. 1:5-6.

Aceasta este o împărăţie! Isus este Împăratul. Când pe acest pământ poate cineva să vorbească cu un împărat, oare ce părere are acesta? Dar să vorbeşti cu Domnul Domnilor, poţi să-ţi ridici capul, mai ales dacă şi tu eşti împărat. Sora mea a auzit odată vorbind despre mine tot felul de lucruri slabe. Pentru aceasta ea a găsit un verset: “El ridică din pulbere pe cel sărac, ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Si le dă moştenire un scaun de domnie îmbrăcat în slavă”. Astfel ea a fost mângâiată. Eu mă bucur astăzi de acest cuvânt; “El a făcut din noi … ” Filosofia şi învăţătura omenească spune: “El va face din noi împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu, dacă suntem credincioşi. Dar Cuvântul spune: “Si a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu Tatăl, a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor, Amin!” Mă bucur de cuvântul “Amin“, aici. Deoarece vrea să spună: Este adevărat si sigur ceea ce a spus Dumnezeu. “Cel care intră pe uşă în staulul oilor este păstorul oilor. Iar cel care nu intră pe uşă este un hoţ şi un tâlhar”. (Ioan 10:1-2). Astfel de cuvinte sunt cuvinte de hotar. Putem ataşa la acestea filosofia şi învăţătura omenească şi totuşi nu le poate acoperi pe acestea; ele strălucesc mai mult şi mai deschis acelora care au inimă curată. Dar celor cu inimă necurată Dumnezeu nu se poate descoperi. Pentru cei sfinţi, Dumnezeu este sfânt, şi celor curaţi El le este curat. “Ferice de cei cu inima curată”. El curăţă inimile lor prin credinţă. “Totul este curat pentru cei curaţi: Dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate”. (Tit 1:15).

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DUMNEZEU MAI PRESUS DE FILOZOFIA OMENEASCĂ

Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi. 1 Corinteni 1.19

Aceste cuvinte sunt o ameninţare pentru înţelepciunea acestei lumi şi o făgăduinţă pentru credinciosul simplu. Aceia care se socotesc savanţi, au căutat totdeauna să distrugă credinţa celor smeriţi, dar străduinţele lor vor fi totdeauna fără rezultat. Dovezile lor se clatină, teoriile lor se scufundă prin greutatea lor proprie şi uneltirile lor sunt descoperite înainte de a-şi atinge scopul. Bătrâna Evanghelie nu este nimicită şi nici nu poate fi atât timp cât Domnul trăieşte. Dacă ar fi putut fi distrusă, de mult ar fi dispărut de pe pământ.

Cât despre noi, nu putem să distrugem înţelepciunea celor înţelepţi şi nu trebuie să încercăm, căci această lucrare este în mâini cu mult mai bune decât ale noastre. Domnul însuşi a zis „voi prăpădi” şi El nu vorbeşte în zadar. El afirmă de două ori hotărârea Sa în acest verset zicând: „voi prăpădi”, „voi nimici”, şi să fim siguri că nu se va lăsa.

Cum ştie El să nimicească filozofia şi cugetarea modernă, când se apropie de ea! El reduce la zero ceea ce se înfăţişează ca foarte frumos şi nimiceşte cu totul lemnul, firul şi pleava. Este scris că aşa va fi cu ele şi aşa trebuie să fie. Doamne, grăbeşte această clipă!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Când numai sunt lemne, focul se stinge. Proverbe 26.20

Ce clar este acest cuvânt! Fără lemne focul se stinge. Pentru a înţelege lucrul acesta nu ne trebuie multe studii. Nu dăm noi oare de multe ori cu capul de adevărul acesta? Nu ard în jurul nostru nenumărate focuri mari şi mici al căror fum ne face să lăcrimăm, şi care de mult s-ar fi stins dacă nu ar fi fost aprovizionate din când în când cu „lemne” Căci: „Unde-i lipsă de lemne, focul se stinge şi când nu mai este un clevetitor cearta se potoleşte.”

Câte păreri diferite, povestiri eronate, vorbe rele despre alţii, s-ar stinge în mijlocul nostru dacă nu s-ar mai aduce material pentru ardere. Clevetirea nu ajută la nimeni, dar duşmanul sufletelor noastre are mult de câştigat distrugând legăturile frăţeşti.

Vai, de ne-am speria de acest rău, şi cu seriozitate şi dârzenie sfântă să îndepărtăm orice neajuns, să nu clevetim unii despre alţii, ci mai bine să ne rugăm unii pentru alţii. Atunci se va stinge acest focar al putrefacţiei şi al distrugerii. Câtă pagubă a fost produsă până acum prin clevetire nu se poate scrie şi nici măsura pe vreo scară gradată. Cât de des au fost distruse prietenii intime, cunoscuţi au fost despărţiţi şi chiar au ajuns la duşmănie. „… limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită” (Prov. 25.23) de aceea să învăţăm să înfrânăm acest mic mădular care aprinde o pădure mare.

Dacă un creştin se duce la înot ca să simtă bine, sau face un lucru asemănător numai ca să-şi placă lui însuşi să nu se aştepte ca Dumnezeu să-l păzească de primejdie. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să trecem pe un lac în furtună ca să vestim Evanghelia, dacă ne cere ca să trecem peste cei mai înalţi munţi ca să-i slujim, atunci, da, ne putem încredinţa în mâinile Lui şi ne va păzi de orice rău căci El ne-a poruncit să mergem. Domnul Isus Cristos are plăcere să se bucure de predarea noastră întreagă şi doreşte să avem o deplină părtăşie cu El. Acest lucru nu se poate face în medii infectate de păcat.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cercetează-ne astăzi cu manifestarea vieţii Tale. Fă să pornească şi să curgă înspre Tine o adiere a libertăţii, întărindu-ne pe toţi cei de aici în evlavie şi har.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi să aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine» IOAN 15,4

Există un proverb care se poate aplica foarte bine şi în cazul Israelului: «istoria se repetă». Ceea ce s-a întâmplat cu poporul evreu în vechime se întâmplă şi acum. Israeliţii au trăit peste 400 de ani în exil în Egipt, apoi au fost eliberaţi de o mână puternică prin sângele unui miel şi au traversat Marea Roşie «ca pe uscat» (Evrei 11,29). A urmat imediat pustia. Acolo întunericul spiritual s-a lăsat peste ei, deoarece au ales să se rupă de sub conducerea lui Dumnezeu. Aşa a fost atunci, aşa este şi acum. Dacă mă uit la situaţia prezentă, la istoria modernă a poporului Israel, atunci aceasta se potriveşte perfect, din punctul de vedere al Noului Testament şi al afirmaţiei Domnului Isus: «Cine Rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă, căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic» (loan 15,5). Ce doreşte Domnul să spună prin aceste cuvinte? Mulţi oameni fac multe lucruri fără Isus; da, putem să facem multe lucruri fară El! Dar dacă nu suntem sub conducerea Lui, dacă în tot ceea ce facem nu suntem în Isus şi nu avem o părtăşie adevărată cu El, totul este în zadar. Cea mai mare absurditate este o viaţă irosită fară nici un scop, adică trăită fără Isus!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor. Mica 2:13

Fiindcă Isus a mers înaintea noastră, lucrurile nu sunt aşa cum ar fi fost dacă El nu ar fi trecut niciodată pe acolo. El a cucerit fiecare duşman care bloca drumul. Inviorează-te, războinic slăbit. Nu doar că Christos a mers înainte pe drum, El ţi-a şi ucis duşmanii. Te temi de păcat? El l-a ţintuit pe cruce. Te temi de moarte? El a omorât moartea. Te temi de iad? El 1-a închis înaintea oricărui copil al Său; ei nu vor vedea niciodată prăpastia pierzării. Oricâţi duşmani ar avea creştinul, sunt toţi învinşi. Sunt lei, dar dinţii le sunt rupţi; sunt şerpi, dar veninul le este scos; sunt râuri, dar sunt zăgăzuite şi au poduri; sunt flăcări, dar noi purtăm veşminte impermeabile, care ne fac invulnerabili în faţa focului. Sabia care a fost forjată împotriva noastră este deja tocită. Instrumentele de război pregătite de duşman şi-au pierdut deja puterea. Dumnezeu a învins în persoana lui Christos toate puterile care ne-ar putea răni. Armata poate să înainteze în siguranţă, şi tu îţi poţi continua bucuros călătoria, fiindcă toţi duşmanii tăi au fost învinşi dinainte. Ce poţi să faci, decât să mărşăluieşti şi să iei prada? Sunt bătuţi; sunt învinşi. Tot ce trebuie să faci este să împărţi prada. Vei fi adesea angajat în luptă, este adevărat; dar lupta se va da cu un duşman învins. Capul lui este zdrobit. Poate să încerce să te rănească, dar puterea nu îi este îndestulătoare pentru a-şi împlini planul. Victoria îţi va fi uşoară, şi comoara ta va creşte peste aşteptări. Proclamă numele Mântuitorului Care-a făcut spărtura înaintea ta; O, dulce nume-al Răscumpărătorului Care-a învins pământ, păcat, iadul şi nedreptatea.

 Seara

Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale, şi arde grâul în snopi sau în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină. Exod 22:6

Ce despăgubire poate da cel care a pus focul erorii şi cărbunii imoralităţii, şi a aprins flăcările iadului în sufletele oamenilor? Vina este extraordinar de mare, şi rezultatele sunt ireparabile. Chiar dacă un asemenea criminal este iertat, ce durere îi va produce fapta lui, fiindcă nu va putea repara răul făcut! Un exemplu rău poate aprinde o flacără pe care nici anii nici îmbunătăţirea caracterului nu o pot stinge. Să arzi hrana oamenilor este destul de rău, dar cu cât mai rău este să distrugi sufletul! Ne-ar fi de folos să reflectăm la incendiile de care neam făcut vinovaţi în trecut. S-ar putea să fie folositor să ne întrebăm dacă nu cumva, chiar şi în prezent, există în noi tendinţa de a face rău sufletelor rudelor noastre, prietenilor sau vecinilor. Focul rivalităţii este un rău teribil atunci când izbucneşte într-o biserică creştină. Atunci când numărul convertiţilor creşte, şi Dumnezeu este slăvit, gelozia şi invidia diavolului lucrează cu şi mai multă putere. Atunci când grâul auriu este depozitat în hambarul marelui Boaz, focul duşmăniei se aprinde, şi lasă în urmă numai fum şi grămezi de cenuşă. Vai de cei prin care vine nenorocirea Fie să nu vină niciodată prin noi. Fiindcă, deşi nu vom putea înapoia nimic, vom suferi foarte mult fiindcă am păcătuit foarte mult Cei care hrănesc focul merită condamnarea, dar cel care pune focul este cel mai vinovat Discordia ia de obicei locul mărăcinilor – ea este nutrită de creştinii ipocriţi şi josnici din biserică. Apoi se întinde şi printre cei drepţi, purtată de vânturile iadului. Nimeni nu ştie cum s-ar putea sfârşi. Doamne, Dătătorul păcii, fă-ne împăciuitori. Nu ne lăsa să ajutăm şi să sprijinim oamenii certăreţi, sau să cauzăm fără vrerea noastră cea mai mică discordie în poporul Tău.

IZVOARE IN DEŞERT

Am de toate şi sunt în belşug. (Filipeni 4:18)

În una din cărţile mele despre grădinărit este un capitol cu un titlu foarte interesant: „Flori care cresc la umbră“. Se ocupă cu acele zone ale unei grădini care nu prind niciodată lumina directă a soarelui, şi enumeră felurile de flori care nu numai că se dezvoltă în colţurile întunecoase, dar efectiv le place acolo şi înfloresc acolo.Există asemănări aici cu lumea spirituală. Sunt creştini care par să înflorească atunci când împrejurările lor materiale devin foarte aspre şi severe. Ei cresc în întuneric şi în umbră. Dacă lucrul acesta nu ar fi adevărat, cum am putea explica unele din experienţele apostolului Pavel? Când a scris versetul de mai sus, el era prizonier la Roma. Misiunea principală a vieţii lui părea să fi fost distrusă. Dar tocmai în acest întuneric persistent au început florile să-şi arate feţele în strălucirea unei glorii fascinante. Pavel poate că le-a mai văzut şi înainte, crescând de-a lungul drumului deschis, dar cu siguranţă niciodată în această putere şi frumuseţe incomparabilă în care se arătau acum. Şi cuvintele promisiunilor şi-au deschis comorile pentru el într-un fel pe care nu-l mai experimentase niciodată înainte.

Printre acele comori erau lucruri aşa de minunate cum ar fi harul, dragostea, bucuria şi pacea lui Hristos, şi se pare că ele aveau nevoie de întuneric ca să scoată la iveală taina lor şi gloria lor interioară. Temniţa întunecoasă şi sordidă devenise căminul adevărului revelat al lui Dumnezeu, şi Pavel a început să realizeze ca niciodată înainte dimensiunea şi bogăţia moştenirii lui spirituale.

N-am cunoscut noi toţi bărbaţi şi femei care au început să-şi poarte puterea şi speranţele ca pe o haină regală de îndată ce au fost nevoiţi să îndure o perioadă de întuneric şi singurătate? Oameni ca aceştia pot fi puşi în închisoare de către lume, dar comoara lor va fi închisă împreună cu ei, pentru că adevărata comoară nu poate fi închisă în afara vieţii lor. Condiţia lor materială poate arăta ca un pustiu, dar „pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul“ (Isaia 35:1).  John Henry Jowett

Fiecare floare, chiar cea mai frumoasă, are umbra ei dedesubtul ei când stă în lumina soarelui.

Unde este multă lumină, este şi multă umbră.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 26.1-16

Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi” (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie îl recunoaşte şi îl onorează ca Mesia al lui Israel. „în timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul” (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.

Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Faptele 7:54-60

MURIND CU DEMNITATE

Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”.    Fapte 7:59

Unii dintre cei ce sprijinesc idea sinuciderii sau a „morţii din milă”, spun că în felul acesta „putem muri cu demnitate”. Doctorul John P. Brantner, profesor de psihologie la Universitatea din Minnesota, a susţinut acest punct de vedere, şi cu câţiva ani în urmă şi-a luat singur viaţa. Unul dintre colegii lui a spus că Dr. Brantner a ales să moară cu demnitate. N-a vrut să moara pe patul unui spital „cu o mulţime de tuburi şi lucruri intrând şi ieşind din trupul său”. Cu alte cuvinte, a vrut să-şi aleagă singur felul cum să moară.

Am fost chemat la căpătâiul atâtor creştini sinceri care erau pe moarte, cu tot felul de sisteme de reanimare ataşate trupurilor lor. Ei nu ar fi ales să moară în felul acela, şi totuşi nu s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu pentru că a permis acele situaţii. Şi-au acceptat partea lor şi aşteptau cu nerăbdare să fie cu Domnul. Un bărbat mi-a spus: „Trecerea râului este grea. Dar este aşa de frumos pe malul celălalt”. A murit cu demnitate.

La fel a murit şi Ştefan, care a fost omorât cu pietre. Nu, nu era nimic demn în a muri sfârtecat de pietrele aruncate de mâinile celor plini de ură. Dar priviţi la seninătatea morţii sale. I-a cerut lui Isus să-i primească duhul, şi s-a rugat pentru iertarea ucigaşilor săi. Ce demnitate!

Avocaţii sinuciderii şi ai „morţii din milă” nu ţin seama de Dumnezeu. El este singurul care dă viaţa şi care are dreptul s-o ia. El poate împărţi har special copiilor Săi care se dăruiesc cu totul în mâinile Sale. El îi face în stare să „moară cu demnitate”, chiar în cele mai grele circumstanţe. – H.V.L.

Dumnezeu va fi cu mine-n asfinţit

Când pământului luminile-or păli

Şi imaginile lumii vor pieri

În pace, în El, atunci m-oi odihni. – Anonim

Cei ce trăiesc pentru eternitate pot muri cu demnitate.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Când vreun om dintre voi va aduce un dar, să aduceți darul vostru dintre animale, din cireadă sau din turmă. Levitic 1.2

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (7) – Levitic (B)

Una dintre trăsăturile de bază ale cărții Levitic este multitudinea detaliilor oferite cu privire la jertfe, în capitolele 1–8. Cercetătorul atent al Scripturii va fi răsplătit din belșug studiind aceste capitole. În capitolele 1–6 găsim cele cinci jertfe importante: ardereadetot, darul de mâncare, jertfa de pace, jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină. Fiecare dintre ele prezintă un aspect diferit al Persoanei și al lucrării Domnului Isus Hristos. De exemplu, ardereadetotsimbolizează ascultarea lui Hristos până la moarte, pentru gloria lui Dumnezeu. În darul de mâncare vedem umanitatea perfectă a lui Hristos și viața Sa trăită în mod perfect pentru plăcerea lui Dumnezeu.Toate jertfele pot fi împărțite în două categorii: jertfe care sunt de miros plăcut și jertfe care nu sunt de miros plăcut. Jertfele de miros plăcut erau oferite în primul rând pentru Dumnezeu, în timp ce jertfele pentru păcat și pentru vină puneau accentul pe nevoia israelitului ca păcătos. În jertfele de miros plăcut, cel care o aducea era identificat cu jertfa, o imagine a faptului că am fost pe deplin acceptați „în Cel Preaiubit“ (Efeseni 1.6); în jertfele care nu erau de un miros plăcut, jertfa era identificată cu cel care o aducea, imagine a faptului că Hristos „a fost făcut păcat pentru noi“ (2 Corinteni 5.21).Levitic 16 este unul dintre cele mai interesante și mai importante capitole din Biblie; el prezintă cel mai sfânt ritual din calendarul evreiesc – Ziua Ispășirii. Învățătura despre ispășire și substituire este simbolizată în acest capitol prin cei doi țapi, folosiți ca jertfă pentru păcat. Evrei 9 se bazează în mare parte pe simbolurile din Levitic 16, legate de Ziua Ispășirii. Cu cât ne adâncim mai mult în cartea Levitic, cu atât vom vedea cât de bogată este ea pentru cel credincios.

1. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Mă bucur de cuvântul Tău ca cel ce găsește o mare pradă. Psalmul 119.162

De nelipsit?

Mulți nu-și mai pot imagina viața fără un smartphone. Este de înțeles, pentru că un smartphone este practic, diversificat și de ajutor. Pentru unii, aparatul pare a fi de nelipsit.

Creștinii tineri ar trebui să verifice, dacă nu cumva în viața lor zilnică smartphone-ul a devenit mai important decât Biblia. Această listă te poate ajuta să găsești un răspuns sincer: smartphone-ul este tot timpul la mine, este imediat căutat dacă a fost lăsat undeva, este folosit mai mult de o dată pe zi, costă mult timp (verificare e-mail, navigare pe internet etc.), costă mulți bani (achiziționare, taxele lunare), face rost de subiecte de discuție.

Și care este situația cu Biblia? O ai când ești pe drum? O citești? Vorbești despre ea? Ești gata să investești ceva pentru răspândirea Bibliei?

Desigur, smartphone-ul și Biblia nu trebuie să fie tot timpul în contradicție, deoarece cu ajutorul smartphone-ului poți citi digital Biblia, fie ca și carte electronică sau în legătură cu o aplicație. Astfel, ai Biblia tot timpul la tine și totodată hrana bună din Cuvântul lui Dumnezeu în stația de autobuz, în tren sau în pauză.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PĂSTREAZĂ ÎNTOTDEAUNA O ATITUDINE BUNĂ!

„Aceea să vă însuflețească … Șl Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Filipeni 4-8-9)

Când treci prin perioade dificile, scopul tău ar trebui să fie menținerea unei atitudini sănătoase Cu ajutorul lui Dumnezeu vei reuși. Dr. Viktor Frankl, un supraviețuitor al lagărelor holocaustului nazist, spunea: „Daca un deținut simțea că nu mai poate îndura realitățile vieții din lagăr găsea o cale de scăpare in viața lăuntrica – un moment favorabil de-a trăi în domeniul spiritual si pe care SS-ul nu- putea distruge. Viața spirituala îl întărea pe deținut, îl ajuta să se adapteze si astfel, îi îmbunătățea șansele de supraviețuire.

lată două sfaturi practice privind modul în care poți avea o atitudine bună în timpul necazurilor:

1) Să dai crezare întotdeauna doar lucrurilor bune despre ceilalți și nu te supăra atunci când te dezamăgesc. Nimeni nu este perfect, nici măcar tu. Fu recunoscător pentru oamenii care îți aduc bucurie și străduiește-te să te numeri și tu printre ei.

2) Când ești tentat să te răzbuni, să judeci sau să-ți pierzi răbdarea spune: „Aceasta e o ocazie de a-mi modela o atitudine bună pentru slava lui Dumnezeu”. Poate spui: Dar-persoana aceasta mă scoate din sărite”. În acest caz, refuză să fii doar un spectator și ia atitudine! Așează-te la volanul vieții tale și hotărăște-te în ce direcție vei merge și ce conduita vei avea.

Biblia spune, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă buna, și orice lauda, aceea sa va însuflețească… Și Dumnezeul păcii va fi cu voi”.