Iubirea este înaintea credinței.

Preot Ioan Florin Florescu

Cel mai mult îmi place când Toma se aprinde și strigă celorlalți apostoli: „Să mergem și noi și să murim cu Iisus!”. Episodul acesta îl povestește Ioan (11,16). Iisus vrea să meargă în Betania, ca să-l învieze pe Lazăr, iar apostolii se sperie: „Doamne, mai ieri căutau iudeii să te ucidă cu pietre și Tu iarăși vrei să te duci acolo?” Iisus însă este hotărât să meargă, iar atunci Toma sare și exclamă: „Să mergem și noi să murim cu el!”

Așa de mare era dragostea „necredinciosului”. Pentru că tot Iisus ne spune: „Nu este dragoste mai mare decât să-și pună cineva sufletul pentru prietenul său.” Chiar, v-ați gândit că iubirea este înaintea credinței? De aceea Scriptura ne cere mai întâi să iubim, nu să credem: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău”, aceasta este cea mai mare poruncă. Iar pe malul mării Galileei, după Înviere, blândul nostru Domn îl întreabă pe Petru: „Mă iubești tu pe mine?”. Iar nu: „crezi tu în mine?”. Pe Iisus trebuie mai întâi să-l iubești, ca apoi să crezi în el. Credința nu se poate naște decât din iubire. Asta spune Evanghelia, de la un capăt la altul. Numai credința fanaticilor se naște direct din legi și dogme. (Or legile și dogmele sînt numai jurământul de iubire, nu iubirea însăși.)

Neîncrezătoare în învierea lui Iisus era iubirea lui Toma, nu credința lui. Păi cum altfel? Iubirea este cea care se teme să nu-l piardă pe iubit. Să-l vezi răstignit, mort și îngropat sub o lespede, apoi să-ți spună cineva: l-am văzut, a înviat. O fi așa pentru ei. Dar tu trebuie să pui mâna în mâinile iubitului, numai așa vei ști că este el. Necredința lui Toma este necredința iubirii, nu a îndoielii raționale. Aici e diferența între el și noi. „Eu sînt Toma necredinciosul”, auzi pe câte unul. Dar îndoiala lui este a minții, nu a sufletului rănit de căutarea iubitului.

Continue reading https://ioanflorin.wordpress.com

______________

Foto: http://www.whatchristianswanttoknow.com/the-apostle-thomas-biography-doubting-life-and-death/