Un diavol mai viclean decât diavolul lui Baudelaire

by Ion-Florin Florescu

M-am plictisit să tot dau peste o frază spusă mereu pe jumătate și, ca atare, despuiată de înțelesul ei: „Cea mai mare viclenie a diavolului e să ne încredinţeze că nu există.” Ar trebui ca vorbirea în citate de pe facebook să fie considerată păcat împotriva cuvântului.

De fapt, predicatorul lui Baudelaire din „Jucătorul mărinimos” își avertizează ascultătorii cu aceste cuvinte: „Niciodată să nu uitaţi, când veţi auzi lăudându-se progresul luminilor, că cea mai izbutită viclenie a Diavolului e să vă încredinţeze

că nu există!” *

„Progresul luminilor”, iată oportunitatea pe care a sesizat-o diavolul lui Baudelaire și circumstanța care clarifică sensul acestei fraze. 

Ce este mai bun și mai de dorit decât acest soare al progresului care încălzește și luminează planeta? Dar ține-i pe oameni cu ochii în el și nu vor mai distinge nimic altceva împrejur. Dacă le vei spune de umbre, dacă le vei aminti de întuneric, îți vor râde în nas: aiurezi, prietene, totul este lumină.

Însă este aceasta cea mai mare viclenie a diavolului? Până la un punct, pentru că există una mai eficientă: odată ce l-ai dibuit, să-ți întoarcă spatele, ca să lași garda jos. Să facă pe mortul în păpușoi, ca să te duci liniștit acasă. Să-și însceneze dispariția, intrând într-o turmă de porci care se va arunca în mare. Cititorul Evangheliei răsuflă ușurat la această priveliște. Primejdia a trecut, își spune el, în timp ce demonii Gadarei, ieșiți din scalda temporară care n-are puterea să-i înece, îl fixează tăcuți de pe mal.

Cititorule al Evangheliei, nu te lăsa dus în eroare de porcii care se aruncă în mare! Când demonii fac circ la marginea orașului, tu teme-te mai degrabă de cetățeanul cu șepcuță de jocheu, care-ți iese înainte în parc și-ți arată binevoitor portița turnantă ce duce spre șinele de tramvai.

* Charles Baudelaire, Mici poeme în proză, traducere de G. Georgescu, Editura Univers, 1971.

Jurnal Scoțian

 

 

Calea Bisericii este pastorația, nu referendumul | JURNAℓ SCOȚIAN

Vasile Alexandru Taloș: Mă bucur să citesc un articol de bun simț și foarte bine articulat. Îl recomand tuturor păstorilor evanghelici (neoprotestanți)

Deoarece am spus public că mă duc la referendum să votez împotriva agresivității LGBT și nu împotriva persoanelor care trăiesc în acest păcat, săptămâna aceasta m-a căutat un homosexual care cu ani în urmă a fost botezat într-o biserică neoprotestantă.

Mi-a mărturisit că a participat la câteva seri de rugăciune pentru eliberare de duhul care îl posedă, că a apelat la consilieri creștini pe această temă, că îi este teamă să-și întemeieze o familie, că îi repugnă propaganda LGBT, dar că nu poate scăpa de această patimă.

De multă vreme nu se mai duce la nici o biserică și se consideră înfrânt.  Când cineva i-a spus că ar putea sta de vorbă cu mine a acceptat.

Credeți că am greșit că am stat de vorbă cu el?  Că l-am ajutat să recunoască faptul că este prea preocupat de propria persoană? Continue reading “Calea Bisericii este pastorația, nu referendumul | JURNAℓ SCOȚIAN”

Ioan Florin FLORESCU: copii pentru țară sau o țară pentru copii?

Aș vrea să aud din partea ierarhilor noștri câteva predici pentru miniștri și pentru parlamentari, adică pentru cei care au datoria să adopte o legislație care să ajute familia și copiii, așa cum se întâmplă în țările din vestul Europei. Oare chiar nu înțelegem că, în România, scăderea natalității are legătură în mod direct cu viața oamenilor de la un salariu la altul și cu nesiguranța zilei de mâine în care trăiesc cele mai multe familii?”  (Ioan Fl. Florescu)

Mitropolitul Clujului a numărat zilele trecute de câți copii are nevoie o familie și i-au ieșit trei: „unul pentru tata, unul pentru mama și unul pentru țară și biserică”. Să mă ierte Părintele Mitropolit, dar în țara unde, nu chiar demult, altcineva a numărat până la patru, cu consecințele pe care le știm, poate ar fi bine ca măcar o vreme să nu mai numere nimeni copiii românilor. Continue reading “Ioan Florin FLORESCU: copii pentru țară sau o țară pentru copii?”

Apostolul Toma: „Să mergem și noi și să murim cu Iisus!”

The-Apostle-Thomas-Biography

Iubirea este înaintea credinței.

Preot Ioan Florin Florescu

Cel mai mult îmi place când Toma se aprinde și strigă celorlalți apostoli: „Să mergem și noi și să murim cu Iisus!”. Episodul acesta îl povestește Ioan (11,16). Iisus vrea să meargă în Betania, ca să-l învieze pe Lazăr, iar apostolii se sperie: „Doamne, mai ieri căutau iudeii să te ucidă cu pietre și Tu iarăși vrei să te duci acolo?” Iisus însă este hotărât să meargă, iar atunci Toma sare și exclamă: „Să mergem și noi să murim cu el!” Continue reading “Apostolul Toma: „Să mergem și noi și să murim cu Iisus!””

despre lumina Învierii și Ierusalimul nostru

new_jerusalemîmi cer iertare dacă am tulburat pe cineva cu articolul meu despre lumina de la Ierusalim. chiar îmi pare rău, serios. Scuza mea este că eu spun ce gândesc, așa cum respir: altfel m-aș sufoca. Sigur, ar trebui să tac măcar uneori, așa ar fi cel mai înțelept. cum zicea un părinte din Pateric, tare mi-a mai plăcut asta: că am vorbit, mereu mi-a părut rău, că am tăcut, nu mi-a părut rău niciodată. e foarte adevărat. Dar cine a zis că eu sunt un înțelept. Mie-mi place foarte mult să vorbesc, nu mă pot dezbăra de obiceiul ăsta. frate, chiar vorbesc foarte mult, au ajuns să-mi spună și copiii: vezi, mergem la omul ăla în vizită, poate începi iar să vorbești numai tu. Continue reading “despre lumina Învierii și Ierusalimul nostru”