îmi cer iertare dacă am tulburat pe cineva cu articolul meu despre lumina de la Ierusalim. chiar îmi pare rău, serios. Scuza mea este că eu spun ce gândesc, așa cum respir: altfel m-aș sufoca. Sigur, ar trebui să tac măcar uneori, așa ar fi cel mai înțelept. cum zicea un părinte din Pateric, tare mi-a mai plăcut asta: că am vorbit, mereu mi-a părut rău, că am tăcut, nu mi-a părut rău niciodată. e foarte adevărat. Dar cine a zis că eu sunt un înțelept. Mie-mi place foarte mult să vorbesc, nu mă pot dezbăra de obiceiul ăsta. frate, chiar vorbesc foarte mult, au ajuns să-mi spună și copiii: vezi, mergem la omul ăla în vizită, poate începi iar să vorbești numai tu. Nu mă prinde înțelepciunea, nu se așază pe mine, arăt ca un caraghios când vreau să mă port ca un înțelept. la fel de caraghios mă mai simt numai când trebuie să mă îmbrac la costum. doamne, ce aiurea mă simt, mai ales că trebuie să-mi pun și pantofii de la Clarks.

Citiți AICI continuarea

(Autor: preot Ioan Florin Florescu, Scoția)