Oswald CHAMBERS: Eşti tulburat?

john-14-27

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” Ioan 14:27

Eşti tulburat?

Există perioade când pacea noastră se bazează pe ignoranţă, dar, când ne trezim la realitate, pacea lăuntrică este imposibilă, dacă nu este primită de la Isus. Când Domnul nostru vorbeşte despre pace, El aduce pace; cuvintele Lui sunt întotdeauna „duh şi viaţă“. Am primit vreodată ceea ce spune Isus? Vă dau pacea Mea – o pace care vine din faptul că privim faţa Lui şi devenim conştienţi de liniştea Sa.

Eşti cumplit de tulburat chiar acum, ameţit de valurile şi talazurile îngăduite în viaţa ta de providenţa lui Dumnezeu? Ai căutat sub toate „pietrele” credinţei tale şi încă n-ai găsit nici o fântână a păcii, a bucuriei şi a mângâierii? Peste tot e uscăciune? Atunci ridică-ţi privirea spre El şi primeşte liniştea Domnului Isus. Oglindirea păcii Sale este dovada că eşti într-o relaţie bună cu Dumnezeu, deoarece eşti liber să-ţi întorci gândurile către El. Dacă nu ai o relaţie bună cu El, nu te poţi gândi decât la tine însuţi. Dacă laşi ca vreun lucru să-ţi ascundă faţa lui Isus Cristos, atunci ori te vei tulbura, ori vei primi o siguranţă falsă.Priveşti tu acum la Isus în problema care te presează? Primeşti tu pace de la El? Dacă e aşa, EI va fi o minunată binecuvântare de pace în şi prin tine. Dar dacă încerci să rezolvi problema îngrijorându-te. ÎI dai la o parte pe El şi meriţi tot ceea ce suferi. Ne tulburăm pentru că nu-L luăm pe El în considerare. Când venim la Isus Cristos, nedumerirea dispare, deoarece în El nu există nici o nedumerire, iar singura noastră grijă este să rămânem în El. Pune totul la picioarele Lui şi, în faţa dificultăţilor, a pierderilor şi a tristeţii, ascultă-L pe El spunându-ţi: „Să nu vi se tulbure inima”. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)

MANA DE DIMINEAŢĂ

“… Ea a crezut că este grădinarul”. IOAN 20:15

Printre numeroasele şi variatele scene pe care Evangheliile inspirate ni le povestesc, este şi aceasta care poartă amprenta unei duioşii şi gingăşii cu totul dumnezeieşti: Maria, nemângâiată, orbită de imensa durere a pierderii Domnului ei, nu recunoaşte pe Cel înviat. Nenumăraţi credincioşi fac şi ei astăzi aceeaşi experienţă; nici ei nu-L recunosc. El este aici, aproape de noi, şi noi continuăm să ne zbatem singuri într-o situaţie care ne depăşeşte şi care ne înfăşoară. În durerea şi în dezamăgirea noastră, parcă totuşi auzim glasul Lui: “De ce plângi?” Şi ca singur răspuns noi aducem înainte pricina tristeţii noastre şi nu desluşim pe Domnul nostru care însuşi a venit la noi, în durerea şi amărăciunea noastră ca să ne aducă mângâierea şi harul Său.

Ne gândim că ne-a lovit un mare necaz; “au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus!” Şi nu realizăm că El, Cel înviat, este aici cu tot ajutorul care ne trebuie şi cu singura soluţie a situaţiei noastre.

Ca şi Maria, gândim că este grădinarul şi atribuim cauza stării noastre oamenilor, în timp ce Domnul Isus a îngăduit-o ca să Se descopere şi să Se dăruiască nouă ca Cel înviat. Dar noi suntem absorbiţi de tot felul de gânduri şi suntem prizonieri ai propriei noastre situaţii într-o aşa măsură că nu mai putem cunoaşte toată puterea învierii care este la dispoziţia noastră. Nu observăm că El este infinit mai mult. Nu auzim glasul care ne cheamă pe nume.

Câte situaţii ar fi putut fi schimbate dacă şi noi ne-am fi schimbat atitudinea. Singura prezenţă a Domnului Isus pe care până acum n-am realizat-o ne dă nespus mai mult decât tot ce am putea să ne închipuim. Da, El este aici, în situaţia noastră, cu toate binecuvântările răscumpărării Lui… şi noi continuăm să nu-L cunoaştem! Dacă acesta este cazul nostru, înseamnă că ne-am lăsat pradă disperării, la bunul plac al împrejurărilor în care ne găsim, ba chiar pradă puterii vrăjmaşului şi asta, vai, când Domnul nostru este lângă noi, dar noi îl ignorăm.

Să ne deschidem ochii să-L vedem pe Cel înviat şi să ne deschidem inimile ca să-L primim cu adevărat şi atunci o inepuizabilă sursă de viaţă, putere şi bucurie vor tâşni din viaţa de înviere a Domnului Isus şi nu-L vom mai confunda niciodată cu grădinarul ci vom putea şi noi spune “Rabuni” -Invăţătorule – când El ne va chema pe nume.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Ilie i-a zis:”Nu te teme,întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul  şi făina aceea o mică turtă şi adumi-o; pe urmă să  faci şi pentru tine şi pentru fiul tău”. 1Împ.17:13.

Ieri am observat că Ilie a mers înfometat şi însetat de la pârâul Cherit la Sarepta. El a cerut de la o femeie văduvă apă şi pâine,sau am putea spune, că i-a poruncit văduvei “Dă-mi-o mie”. Ea ar fi putut spune: “Tu eşti un om neruşinat să iei de la o femeie văduvă ultima bucată. Du-te la un om bogat”. Dar Ilie n-a poruncit doar, ci i-a dat şi o promisiune, care era “Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu va scădea, până în ziua când Dumnezeu va da ploaie pe faţa pământului”. Văduva a observat că acesta este un prooroc şi a crezut, chiar şi când încă nu avea nădejde. Mântuitorul a spus: “Erau multe văduve în Israel, şi totuşi Ilie n-a fost trimes la niciuna din ele, ci la o văduvă din Sarepta Sidonului”. Cu toate că mai erau văduve în aceeaşi situaţie, dar nici una nu l-ar fi crezut pe Ilie. De aceea spune: N-a fost trimis la niciuna din ele. “Dacă ne uităm puţin la cele de mai sus am putea spune că această văduvă nici nu a fost aşa de credinciosă, deoarece dorea să mănînce ultima bucată şi să moară împreună cu fiul ei. Unii ar spune: “Trebuie să crezi că Dumnezeu se îngrijeşte de ziua de mâine”. Dar observăm că femeia a primit voia lui Dumnezeu şi a fost gata să moară. Iar acum ea a crezut şi a făcut precum i-a zis Ilie, şi el a mâncat şi ea a mâncat cu casa ei un timp.

Iar făina din oală nu a scăzut şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat după cuvântul Domnului spus prin Ilie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CEL CU UN CUGET DELICAT

… şi voi judeca între oaie şi oaie. Ezechiel 34.22

Adesea se văd oameni care, când sunt în situaţii prospere şi mulţumire sufletească, se arată neomenoşi faţă de cei slabi şi fără putere. Acesta este un păcat greu care produce mâhnire adâncă. Acest fel de a-i da la o parte cu umărul şi de a-i împinge cu coatele pe cei mici şi cu cusururi, îi întristează şi îi insultă în Adunare pe cei credincioşi. Domnul ia seama la această purtare trufaşă şi fără bunăvoinţă şi Se mânie, căci El îi iubeşte pe cei slabi şi le poartă de grijă.

Cititorule, eşti şi tu unul din cei dispreţuiţi? Eşti şi tu unul din acei întristaţi din Sion, din aceia care sunt întristaţi din pricina cugetului lor delicat? Fraţii tăi te judecă cu asprime? Nu lua în seamă şi nu întoarce priviri dispreţuitoare, nici nu-i da la o parte cu umărul. Lasă aceasta în mâna Domnului. El este Judecătorul. Pentru ce să ne amestecăm în treburile Sale? El va hotărî cu mai multă dreptate decât noi. El va judeca la vreme potrivită; să nu ne neliniştim ca să grăbim acel moment.

Asupritorul cu inima de piatră va tremura într-o zi. El poate nestingherit astăzi să se năpustească în mod grosolan asupra celor slabi, dar discursurile sale trufaşe sunt înregistrate şi el va trebui să dea socoteala de toate în faţa tribunalului Judecătorului cel Mare.

Răbdare deci suflete al meu! Răbdare! Domnul ştie suferinţa ta, Isus are milă de tine.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Iacov s-a trezit din somn, şi a zis: Cu adevărat, DOMNUL este în locul acesta şi eu n-am ştiut. I-a fost frică, şi a zis: Cât de înfricoşat este locul acesta! Geneza 28.16-17

Iacov l-a înşelat pe tatăl său, şi binecuvântarea pe care Isaac a rezervat-o pentru fratele lui Iacov, a luat-o pentru el. De aceea a trebuit să părăsească casa părintească. Douăzeci de ani a trăit printre străini iar pe mama sa nu a mai văzut-o niciodată. În drumeţia lui a înnoptat sub cerul liber având la căpătâi o piatră. Ochiul lui Dumnezeu se uita cu milă şi har spre Iacov. Într-un vis Dumnezeu l-a lăsat să-şi vadă viitorul în care El va fi în legătură strânsă cu poporul Său. În capătul scării pe care îngerii coborau şi se urcau, stătea însuşi Dumnezeu care îi dădea mângâieri legate de viaţa din viitor.

Această situaţie l-ar fi făcut pe Avraam să fie plin de pace şi mulţumire, dar lui Iacov nu i se întâmplă aşa ceva. Ceea ce a auzit şi a văzut în vis trebuia sa fie un motiv de bucurie, dar urmările păcatului nu au lăsat să se descopere această bucurie. El s-ar fi putut bucura de pacea lui Dumnezeu dacă ar fi umblat cu El. Iacov nu a ştiut că în acel loc se află Dumnezeu, dar când a început să simtă prezenţa Lui a spus foarte înfricoşat: „Cât de înfricoşat este locul acesta.”La fel se întâmplă cu orice credincios care a părăsit calea supunerii. Domnul urmăreşte să-l abată de la drumul cel greşit şi totuşi lui nu-i vine să creadă. Când se trezeşte, atunci sfinţenia lui Dumnezeu poate să dezlănţuie frica. Dacă voinţa proprie se frânge, coapsa fiind pleznită (lui Iacov i s-a întâmplat lucrul acesta abia după douăzeci de ani) atunci se învaţă harul nemărginit al lui Dumnezeu.

„Răsărea Soarele când a trecut pe lângă Peniel” (Gen. 32.31). Iacov era acum un om care şchiopăta din coapsă, dar a dat locului aceluia numele de „Peniel” adică „Faţa lui Dumnezeu”. „Dumnezeu stă în Adunarea lui Dumnezeu” (Ps. 82.1). Este şi locul tău aici, sau mai pribegeşti prin bisericile omeneşti?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ştiu că Tu eşti, într-adevăr, plin de har şi întotdeauna Te simţi bine; dă-mi acel har şi acea stare de bine. Tu ştii ce mult depinde viaţa noastră duhovnicească de faptul de a ne simţi bine din punct de vedere fizic.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.» LUCA 10,19

Cu aceste vorbe îşi declară Domnul autoritatea atotputernică asupra puterii distrugătoare a duşmanului. Trebuie să fim conştienţi că prezenţa şi activitatea răului sunt reale. Ignoranţa unui credincios nu îl apără de atacuri, ci dimpotrivă: diavolul îi caută mai ales pe cei ignoranţi. Cei care veghează, credincioşii adevăraţi care rămân în Domnul sunt intangibili, de aceea El ne aduce atât de des aminte şi ne porunceşte să veghem şi să ne rugăm, să nu cădem în ispită. Apostolul Pavel spune: «căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan)» (2 Cor. 2,11), Duşmanul îşi foloseşte într-adevăr toate resursele pentru a ne ispiti. Dar, în mijlocul tuturor atacurilor, vom primi întreaga putere de biruinţă a lui Isus căci El ne-a promis: «v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului» (Luca 10,19). Din punctul de vedere al situaţiei prezente din lume, astăzi trăim o veritabilă revărsare a iadului pe pământ, o invazie a duhurilor din adâncuri. Copiii lui Dumnezeu ocupă primul loc pe lista de distrugere a diavolului, dar, în ciuda acestei stări de lucruri, ei sunt aceia care vor avea parte de biruinţa finală.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

A aşezat legământul Său în veci.  Psalmi 111:9

Poporul Domnului se desfată în legământ. El este o sursă nesecată de mângâiere pentru ei, în timp ce Duhul Sfânt îi Conduce în casa lui de ospăţ şi flutură steagul iubirii. Ei se desfată contemplând vechimea legământului, amintindu-şi că, înainte ca soarele să îşi ştie locul, şi înainte ca planetele să-şi Urmeze orbita, interesele sfinţilor erau asigurate prin Christos Isus. Îndeosebi, este foarte plăcut pentru ei să-şi amintească siguranţa legământului, meditând la „legământul veşnic” (Isaia i 55:3). Lor le place să-i sărbătorească semnarea, sigilarea şi ratificarea, în toate lucrurile bine ordonate. Adesea, inimile lor tresaltă de bucurie la gândul neclintirii sale, fiindcă nici timpul nici veşnicia, nici viaţa nici moartea, nu vor fi în stare să-1 clatine – un legământ la fel de vechi ca veşnicia şi la fel de trainic ca Stânca Veacurilor. Ei se bucură să se ospăteze din plinătatea legământului, fiindcă văd că el le împlineşte toate nevoile. Dumnezeu este partea lor, Christos tovarăşul lor, Duhul Sfânt mângâietorul lor, pământul casa lor şi cerul căminul lor. Ei văd în el o moştenire rezervată şi asigurată fiecărui suflet care are un interes în vechiul şi eternul lui dar. Ochii lor strălucesc când văd mina de aur a Bibliei; dar o, cât de mult se bucură sufletele lor când văd în el ultima voinţă şi testamentul Mirelui divin, pregătit pentru ei! Mai specială este plăcerea poporului lui Dumnezeu de a contempla valoarea legământului. Ei văd că legea a fost validată fiindcă a existat un legământ şi că depinde de meritele lui; dar, în acelaşi timp, îşi dau seama că aceasta a fost posibil fiindcă harul a fost baza, condiţia, forţa, zăgazul, temelia şi piatra unghiulară. Legământul este o comoară de bogăţie, un hambar de mâncare, un depozit de mântuire, un sălaş de pace, un liman de bucurie.

 Seara

De îndată ce a văzut norodul pe Isus, s-a mirat, si a alergat la El să i se închine. Marcu 9:15

Ce diferenţă mare exista între Moise şi Isus! După ce a petrecut patruzeci de zile cu Dumnezeu pe Muntele Sinai, Moise era transfigurat, aşa că faţa lui strălucea de o mare lumină. Când a coborât de pe munte, şi-a pus un văl pe faţă, fiindcă poporul nu putea îndura să-i privească slava. In cazul Mântuitorului, nu s-a întâmplat la fel. El a fost transfigurat de o slavă mai mare decât cea a lui Moise (vezi Marcu 9:2-8). Totuşi, Biblia nu spune că poporul a fost orbit de strălucirea feţei Lui. Mai degrabă „s-a mirat, şi a alergat la El să i se închine”. Slava legii respinge, dar slava mai mare a lui Isus atrage. Deşi Isus era sfânt şi drept, atât de mult adevăr şi har era amestecat cu puritatea Lui, încât păcătoşii alergau la El, uimiţi de bunătatea Lui şi fascinaţi de iubirea Lui. Ei L-au preamărit, au devenit ucenicii Lui, şi L-au recunoscut ca Domn şi învăţător. Cititorule, s-ar putea ca tu să fii orbit acum de strălucirea orbitoare a legii lui Dumnezeu. Simţi că te mustră conştiinţa, dar nu o poţi asculta în viaţa ta. Nu este din cauză că legea nu ar fi bună. Din contră, ea merită cel mai profund respect. Totuşi, nu eşti atras la Dumnezeu de ea. Inima ta este rece, şi eşti împins la disperare. Biată inimă, întoarce-ţi ochii de la Moise, cu toată splendoarea lui orbitoare, şi priveşte la Isus, care străluceşte cu o slavă mai blândă. Priveşte sângele care curge din rănile Sale, şi fruntea Lui încununată cu spini! El este Fiul lui Dumnezeu; de aceea, El este mai mare decât Moise. El este Domnul iubirii, şi este mai blând decât dătătorul legii. El a purtat mânia lui Dumnezeu. Prin moartea Lui, El a dezvăluit mai multe despre dreptatea lui Dumnezeu decât a făcut-o Sinaiul. Totuşi, dreptatea lui Dumnezeu a fost justificată, şi acum ea este păzitorul credincioşilor în Isus. Păcătosule, priveşte-L pe Mântuitorul sângerând. În timp ce simţi atracţia iubirii Lui, aleargă în braţele Sale, şi vei fi mântuit.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu este în mine. (Iov 28:14)

Mi-amintesc că am spus într-o vară: „Ceea ce-mi trebuie de fapt este o excursie la ocean“. Aşa că m-am dus la plajă, dar oceanul părea să spună: „Nu este în mine!“ Oceanul n-a făcut pentru mine ceea ce credeam că va face. Atunci am spus: „Poate că munţii îmi vor da odihna de care am nevoie“. M-am dus în munţi, şi când m-am trezit în prima dimineaţă, am privit magnificul munte pe care am tânjit atât de mult să-l văd. Dar priveliştea nu m-a satisfăcut, şi muntele a spus: „Nu este în mine!“

Ceea ce-mi trebuia de fapt era adâncul ocean al dragostei lui Dumnezeu şi munţii înalţi ai adevărului Lui în mine. Înţelepciunea Lui avea adâncimi şi înălţimi pe care nici oceanul nici munţii nu le puteau cuprinde şi care nu puteau fi comparate cu bijuteriile, cu aurul sau cu pietrele preţioase. Hristos este înţelepciunea şi El este nevoia noastră cea mai profundă. Neliniştea noastră interioară poate fi potolită numai de revelaţia prieteniei şi a dragostei Lui eterne faţă de noi. Margaret Bottome

Inima mea este acolo!

Unde, pe culmi eterne, locuieşte Preaiubitul meu

Printre crini şi narcise galbene;

Îmbrăcat în strălucirea Tronului Mare şi Alb,

Înveselit de zâmbetul Celui ce stă pe tron,

Cu gloria ce-mpodobeşte tot părul Său bogat

Şi-I face chipul nemuritor şi mai frumos –

ACOLO ESTE COMOARA MEA şi inima mea este acolo.

Inima mea este acolo!

Cu Cel care a făcut viaţa pe pământ atât de minunată,

Atât de bună s-o trăieşti, şi totuşi să mori după planul Său;

Atât de blând, atât de măreţ, atât de bun şi atât de viteaz,

Mereu gata să ierte, atât de puternic să salveze.

Duhul Său pur, minunat face cerurile mai frumoase,

Şi acolo se înalţă rugăciunea mea plină de dor –

ACOLO ESTE COMOARA MEA şi inima mea este acolo.

                                Poemul favorit al regretatului Charles E. Cowman

Nu poţi să te aştepţi niciodată să ţii un vultur în pădure. Poţi să aduni cele mai frumoase păsări în jurul lui, să faci un cuib pentru el pe cel mai înalt pin, şi să chemi alte păsări să-i aducă cele mai alese delicatese, el le va refuza pe toate. Îşi va întinde aripile mândre şi, cu ochii aţintiţi spre o stâncă alpină, se va ridica în zbor spre palatele lui ancestrale din stâncă, unde furtunile şi căderile de apă îşi cântă muzica lor naturală.Sufletul nostru doreşte fierbinte să se înalţe în zbor ca un vultur şi va găsi odihnă numai pe Stânca Veacurilor. Palatele lui ancestrale sunt palatele cerului, făcute din stânca atributelor lui Dumnezeu. Şi durata zborului său maiestuos este eternitatea! „Doamne, TU ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam“ (Psalmul 90:1).      J. R. Macduff

„Casa mea e Dumnezeu Însuşi“; Hristos m-a dus acolo.

M-am aşezat în braţele Lui puternice;

El m-a ridicat şi, la adăpost de orice pericol,

M-a purtat „pe unde n-a călcat nici un picior decât al Lui“,

În cel mai sfânt Cămin cu Dumnezeu,

Şi m-a făcut să locuiesc în El, bucurându-mă acolo.

O, Loc Sfânt! O, Cămin divin şi minunat!

Şi noi, cei mici ai lui Dumnezeu, rămânem acolo.

„Casa mea e Dumnezeu Însuşi“; n-a fost aşa de la început!

Am mers pe un drum lung, lung, noapte şi zi,

Şi am căutat să găsesc în mine însumi o cale.

Nimic din ce am făcut sau am simţit nu m-a putut aduce aproape.

Eforturile mele au eşuat, şi eram plin de teamă,

Şi atunci am aflat că Hristos era singura cale,

Că trebuie să vin la El şi să rămân în El,

Şi Dumnezeu mi-a spus aşa.

Şi acum „Casa mea e Dumnezeu“, şi m-am adăpostit acolo,

Dumnezeu face faţă încercărilor din viaţa mea pământească,

Dumnezeu mă înconjoară şi mă apără de furtuni şi de lupte,

Dumnezeu ia povara grijilor mele zilnice.

O, Loc Minunat! O, Cămin divin şi minunat!

Şi eu, cel mic al lui Dumnezeu, sunt ascuns în siguranţă acolo.

Doamne, acum că eu locuiesc în Tine şi Tu în mine,

Fă-mă mort faţă de tot ce e străin de Tine;

Ca atunci când mă odihnesc în Căminul meu nespus de minunat,

Sufletul meu să vadă întotdeauna şi numai

Pe Dumnezeul meu în orice lucru şi în orice loc;

Casa mea e Dumnezeu.

                                                                             autor necunoscut

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 26.31-46

Plin de încredere în sine însuşi, Petru se declară gata să moară împreună cu Domnul, dar, cum vom vedea, nu va merge prea departe.

Apoi Isus, după ce i-a îndemnat pe ucenici să vegheze şi să se roage împreună cu El, merge singur în grădina unde trebuia să dea dovada supremă a devotamentului Său în împlinirea voii Tatălui. Această voinţă, care n-a încetat să fie plăcerea Fiului, implică acum două lucruri grozave: El să fie părăsit de Dumnezeu, lucru nespus de trist pentru inima Preaiubitului Său, şi, de asemeni, să poarte povara păcatelor, suferind moartea ca plată pentru aceasta, lucru care-L tulbura profund pe Omul desăvârşit. Astfel, sufletul îi este cuprins de tristeţe şi de nelinişte (v. 37). El realizează tot ceea ce reprezintă acest drum al crucii, de la care Satan încearcă să-L abată în acest ceas, angajându-şi pentru aceasta toate eforturile. Dar El primeşte paharul din mâna Tatălui Său: „Facă-se voia Ta!” (v. 42).

În harul Său, Dumnezeu ne-a permis să asistăm la această luptă a Mântuitorului din Ghetsimani şi să auzim rugăciunea Lui spontană şi dureroasă. Să ne păzească Domnul să avem, precum cei trei ucenici (care totuşi erau cei mai apropiaţi de El), inimi aţipite şi indiferente la suferinţa Lui! Gândind la această suferinţă, El să ne deschidă inimile, umplându-le de recunoştinţă şi de adorare!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 97

URA CEA BUNĂ

Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul!     Psalmul 97:10

Dumnezeu urăşte păcatul, la fel şi noi trebuie să-l urâm. In definitiv, păcatul a adus toată nenorocirea în lume. Păcatul distruge vieţi, desparte familii şi duce la moarte. O, da, păcatul L-a străpuns pe cruce pe Salvatorul. Cu toate că El era fără de păcat, Domnul Şi-a asumat vinovăţia noastră şi a plătit preţul cerut. Nu e de mirare că psalmistul, în citatul de azi, spune celor ce iubesc pe Domnul să urască răul! Cezarul Romei l-a arestat pe unul din părinţii Bisericii şi a cerut sfaturi cum să-l facă pe acest conducător creştin să se lepede de credinţa sa în Dumnezeu. Cineva i-a sugerat că s-ar putea ca el să cedeze dacă l-ar închide într-o celulă murdară, izolat de toată lumea, dar cineva a obiectat: „Nu, n-ar folosi la nimic. Se va bucura de ocazia de-a fi singur, ca să mediteze la Dumnezeul lui”. „Ameninţaţi-l cu execuţia!” a propus un altul. „Nu, a replicat altul, nici acest lucru nu foloseşte la nimic. Se va bucura de moarte, crezând, aşa cum crede şi acum, că va merge la Cristos atunci când moare”. „Ei bine, atunci ce ne-a mai rămas să-i facem acestui om?” a întrebat împăratul. Unul dintre cei ce l-au arestat a răspuns: „Există un singur lucru care-l va face să sufere. Pentru a-i produce dureri, faceţi-l să păcătuiască. El nu se teme de nimic în afară de păcat”. Cât de mult a trebuit să-I placă Domnului o asemenea mărturisire! Nu se poate aduce un compliment mal înalt unui creştin. Psalmistul a scris: „ Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul!” Este singura ură care este bună!   R.W.D.

Doresc în mine un principiu sfânt,

O teamă sfântă, pururi veghetoare,

O sensibilitate la păcat

Să fug de forţa lui nimicitoare.                                                  Wesley

Cine nu urăşte ceea ce este rău acela nu iubeşte ceea ce este bun.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și căpeteniile filistenilor sau adunat ca să jertfească o mare jertfă lui Dagon, dumnezeul lor, și ca să se bucure … Și au chemat pe Samson din casa închisorii și el a jucat înaintea lor … Și Samson a zis: „Sufletul meu să moară împreună cu filistenii!“. Și sa plecat cu putere și casa a căzut peste căpetenii și peste tot poporul care era în ea. Și morții pe care ia ucis la moartea sa erau mai mulți decât aceia pe care îi ucisese în viața sa.  Judecători 16.23,25,30

Judecătorii lui Israel – Samson (7) – O biruință tragică

Fără săși dea seama că Domnul Se depărtase de el și crezând că se va putea elibera ca mai înainte, Samson a fost capturat de către filisteni. Aceștia iau scos ochii, lau legat cu lanțuri de bronz și lau pus să le macine grâul în închisoare.

Această lume care La urât pe Domnul îi urăște și pe cei ai Săi. La fel ca în cazul lui Samson, lumea vrea săi facă pe cei credincioși să lucreze ca robi pentru interesele ei și să fie motive de distracție pentru ea. Cei care Lau răstignit pe Domnul nostru au șezut apoi pentru aL privi cum suferă și pentru aL batjocori. Creștinii din Biserica primară au fost condamnați la moarte, au fost făcuți un spectacol pentru lume, atât pentru îngeri, cât și pentru oameni. La fel au suferit și alți credincioși dea lungul veacurilor.

Părul lui Samson a început să crească din nou în închisoare. Samson sa rugat ca Domnul săi dea putere să se răzbune pe filisteni pentru cei doi ochi ai săi și a făcut ca templul lui Dagon să se prăbușească peste mii de vrăjmași ai săi. Tristul său epitaf a fost că el a omorât mai mulți vrăjmași la moartea sa, decât omorâse în timpul vieții sale – moartea lui a făcut mai mult pentru împlinirea scopului lui Dumnezeu cu privire la el decât făcuse viața sa întreagă.

Domnul nostru binecuvântat „umbla din loc în loc făcând bine și vindecând pe toți cei asupriți de diavolul“ (Fapte 10.38). El La glorificat pe Dumnezeu în întreaga Sa viață pe pământ. Totuși, putem spune cu tot respectul că, prin moartea Sa, El a împlinit chiar mai mult decât prin viața Sa. Prin moartea Sa noi am dobândit mântuirea veșnică. Această mântuire deplină este acum oferită gratuit tuturor celor care doresc so primească.E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului. Efeseni 5.16,17

„La timpul pierdut“

Umblând prin Italia, cineva a văzut într-un loc o cârciumă pe care era scris: „Al tempo perduto“, adică „La timpul pierdut“. Potrivit nume!

Viața noastră este o adevărată alergare prin timp. Alergăm să economisim minutele, dar probabil unii dintre noi le risipesc la cârciuma „La timpul pierdut“. Probabil, dacă s-ar face un concurs de pierdut timpul în diferite activități nefolositoare, mulți dintre semenii noștri ar urca pe cel mai înalt podium de premiere.

În spatele acestor manevre de a pierde timpul stă vrăjmașul sufletelor noastre: diavolul. De aceea, oamenii, când este vorba de a participa la o expunere pe teme biblice sau când pot citi o carte cu caracter evanghelistic, spun mereu: „Nu am timp!“.

Nu spune: sunt încă tânăr și am timp să mă ocup și de salvarea sufletului meu! Nu conta pe un timp potrivit mai târziu. Timpul potrivit este astăzi, acum, nu mai târziu! Este foarte grav să respingi chemarea Mântuitorului care stă la ușă și bate. Poate că această meditație va fi ultima chemare să-ți deschizi inima față de o mântuire așa de mare, care a fost adusă prin jertfa de la cruce. Nu pierde timpul, este poate ultima ta chemare la viața veșnică! Primește-L chiar acum pe Mântuitorul în viața ta!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IERTAREA, MILA Șl HARUL LUI DUMNEZEU (2)

Mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” (Psalmul 3:2)

Indiferent cât de grav sau cât de des ai păcătuit – Dumnezeu nu va renunța la tine. Așa ca, nu renunța nici tu! Nimic din ce ai făcut nu trece dincolo de sfera harului Sau. Poate ceilalți te vor părăsi însă nu si Dumnezeu. Regele David a căzut cum nu se poate mai jos El s-a făcut vinovat de adulter de înșelăciune si de crimă – toate păcate capitale. Dar Dumnezeu l-a iertat și l-a ridicat. David scrie despre asta în doi dintre Psalmi: „mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” – Dar, Tu, Doamne, Tu ești scutul meu, Tu ești slava mea, și Tu îmi înalți capul! Eu strig cu glasul meu către Domnul, și El îmi răspunde din muntele Lui cel Sfanț. Mă culc, adorm, și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu. Nu mă tem de zecile de mii de popoare care mă împresoară de toate părțile. Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule! (Psalmul 3:2-7). în (Psalmul 40:1-3) el scrie: „El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, și mi-a întărit pașii. Mi-a pus in gura o cântare nouă o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut, și s-au încrezut în Domnul”.

Dumnezeul care a transformat mizeria lui David într-o pocăința profunda și o mărturie peste veacuri, va face același lucru și pentru tine dacă te întorci la El.

Advertisements

One thought on “Oswald CHAMBERS: Eşti tulburat?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s