Franco Zeffirelli, regizorul celebrului ”Iisus din Nazareth”: „Singura stea a filmului avea să fie cea a Bethleemului”.

Actorul pentru Iisus ne fusese ”trimis”.

Menirea filmului a fost de a dărui acestei lumi zbuciumate a zilelor noastre un strop de credință. Cine nu poate primi Învierea în sufletul său, nu poate accepta nici creștinismul

de  LUCIANA POP

Cea mai apreciată dintre adaptările biblice, „Iisus din Nazareth”, drama regizată de italianul Franco Zeffirelli, a împlinit 40 de ani. Patru decenii în care un film de referință a schimbat și a marcat destine, apropiindu-i pe mulți de Dumnezeu și de Sfanta Evanghelie.  Este ceea ce și-a dorit încă de la început cineastul italian care, în cartea „Il mio Gesu”, ( „Iisus. Povestea unei capodopere”) apărută în același an cu prima difuzare a filmului, 1977, descrie odiseea realizării unei producții impresionante. Continue reading “Franco Zeffirelli, regizorul celebrului ”Iisus din Nazareth”: „Singura stea a filmului avea să fie cea a Bethleemului”.”

,,Un Paște mai profund“ – Judecata lumii acesteia

by Daniel Branzei

Autoexilat la Efes din cauza persecuție pornite împotriva creștinilor la Ierusalim, iar apoi exilat forțat de romani pe insula Patmos (acel exil al exilului), apostolul Ioan își scrie Evanghelia, epistolele și Apocalipsa ca pe niște invitații târzii adresate prioritar evreilor (marea lui dragoste, ca și în cazul lui Pavel) pe care-i cheamă la împărăția lui Isus Christos cel Înviat.

Intenția lui se vede limpede dacă reușești să treci peste stratul superficial al narațiunii și să pătrunzi în stratul profund al mesajului teologic transmis. Continue reading “,,Un Paște mai profund“ – Judecata lumii acesteia”

Adrian Papahagi: Adevărul integral se găsește la Iisus Hristos, învățătorul desăvârșit.

Care e datoria intelectualului?

Să caute adevărul, binele și frumosul (care cel mai adesea coincid). Să fie deștept (dar nu deșteptul proștilor). Să nu scrie și să nu vorbească pentru bani, glorie sau putere (chiar dacă are și el dreptul să trăiască, să fie admirat și chiar să fie ales sau numit în funcții publice). Să nu se lase furat de formulă. Să nu devină sclavul opiniei publice. Să nu devină mascota unor cauze, fie și bune. Continue reading “Adrian Papahagi: Adevărul integral se găsește la Iisus Hristos, învățătorul desăvârșit.”

Caroline Mahendran, învățătoare de școală duminicală la Biserica Sion (una din bisericile atacate din Sri Lanka), mărturisește…

„Astăzi, la școala duminicală am abordat subiectul morții și învierii Domnului Isus și apoi i-am întrebat pe copii, câți dintre ei ar fi gata să moară pentru El. Toți și-au ridicat mânuțele. Câteva minute mai târziu am coborât cu ei ca să participe la slujba din biserică. Imediat a avut loc explozia și jumătate din copilași au murit pe loc…”

Tragedie în biserici din Sri Lanka

Cu tristețe constatăm că, în fiecare an când vine perioada sărbătorilor pascale, creștinii din diferite zone ale globului plătesc cu viața Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Hristos. Continue reading “Caroline Mahendran, învățătoare de școală duminicală la Biserica Sion (una din bisericile atacate din Sri Lanka), mărturisește…”

Simion Ioanăș: Intrarea lui Hristos în Ierusalim sau sărbătorirea oamenilor cu nume de flori?

Este extraordinar cum poate să fie omul sau satana de inventiv, când e vorba de a învăța adevăruri divine dintr-un eveniment Scriptural. Presa din România și majoritatea românilor, vuiește că mâine e mare sărbătoare de „Florii”, anume sărbătorirea celor cu nume de flori.

Vă dați seama ce ar spune Mântuitorul cu privire la sărbătoarea aceasta falsă, dacă ar fi printre noi pe acest pământ? Adică omul a rămas din tot acest eveniment biblic cu nimica, cu o beție și-un chef zdravăn în cinstea unuia care are nume de floare! Continue reading “Simion Ioanăș: Intrarea lui Hristos în Ierusalim sau sărbătorirea oamenilor cu nume de flori?”

PERU – Poteraș Ionuț: Un spital construit prin credinţă

Klaus-Dieter John este un doctor misionar care toată viaţa s-a luptat pentru a-și vedea credinţa în Dumnezeu în acțiune.

„Trebuie să recunosc faptul că credinţa a fost un lucru dificil pentru mine,” a spus el pentru CBN News. „Cea mai mare dorinţă a mea a fost să văd dacă Dumnezeu lucrează cu adevărat…Biblia spune că dacă ne rugăm, atunci El va răspunde. Am vrut să văd dacă acest lucru se întâmplă şi în cazul meu, aşa că toată viaţa mea a fost un experiment cu Dumnezeu, cu rugăciuni născute din disperare.” Continue reading “PERU – Poteraș Ionuț: Un spital construit prin credinţă”

Dumnezeu și umanitatea faţă în faţă la Învierea Domnului nostru Isus Cristos

by Paul Dan

“…şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat -o în Hristos, prin faptul că L -a înviat din morţi, şi L -a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I -a pus totul sub picioare…” Efeseni 1:19-22

Apogeul umanității a fost atins pe vremea lui Cristos

Secolul 21 este prin excelență tehnologic. Ne place tehnologia dar secolul cel mai important rămâne secolul 1, când Domnul nostru a trăit, a lucrat, a murit și a înviat. Progresul tehnologic de astăzi este legat direct de Învierea Lui. Lumea fără creștinism astăzi ar fi fost ca pe vremea lui Noe, primitivă, plină de răutate și pornită la autoexterminare.  Continue reading “Dumnezeu și umanitatea faţă în faţă la Învierea Domnului nostru Isus Cristos”

Cum să trăim când nu mai putem crede?

by Wilhelm Busch (1897-1966)

În urmă cu mai mulţi ani a trăit în Norvegia un profesor renumit, pe nume Hallesby.

Am mai apucat să-l cunosc. Un om minunat. Un adevărat norvegian, distins şi grav. Şi el a ţinut timp de o săptămână meditaţii biblice la radio. Pot să mi-l imaginez aievea cum stă în faţa microfonului când spune:

Se poate prea bine ca în seara aceasta să vă culcaţi liniştit în patul dumneavoastră şi să vă treziţi mâine dimineaţă în iad. Aş vrea să vă avertizez!

Aceste cuvinte au iscat o mare furtună, căci şi norvegienii se încadrează la rubrica „oameni moderni” – şi aceştia joacă un rol fantastic în ziua de azi. Continue reading “Cum să trăim când nu mai putem crede?”

Simion Ioanăș: Apostoli cu haine rupte

by Simion Ioanăș

Apostolii Barnaba și Pavel, când au auzit lucrul acesta, și-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului și au strigat: „Oamenilor, de ce faceți lucrul acesta? Și noi suntem oameni de aceeasi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte la Dumnezeul cel Viu, care a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele.

(Fapte 14:14-15)

Gândurile mele nu se referă la oricine, ci la apostolii Domnului, la cei care au fost în contact direct, martorii lui Hristos. Cred că ei erau cei mai îndreptățiți omenește să „se dea mari”, să accepte închinare de la ceilalți, să accepte bani,  să se considere superiori și să construiască față de ceilalți o poziție ierarhică de diferențiere și de superioritate. Însă se pare că apostolii Domnului, nu semănau deloc cu liderii (nu slujitorii) religioși de astăzi, care pretind că sunt superiori, și-au construit ierarhii, primesc mulți bani și unii acceptă și închinare. Continue reading “Simion Ioanăș: Apostoli cu haine rupte”