Anihilarea kryptonitei – Îndepărtarea lui Acan pentru ca Adunarea să fie în unitate

În cartea Anihilarea kryptonitei,  autorul JOHN BEVERE se dovedește din nou că este un evanghelist practic și relevant, care ne arată cum să depășim păcatul prin harul lui Dumnezeu care ne împuternicește. Postez capitolul 3, acum, iar capitolul 4 peste puțin timp,  excelent prezentate și de mare folos  pentru creștinii sinceri; și asta îndeosebi când stăm sub imperativul Cinei Domnului sau al  disciplinării trupului lui Cristos, și, în același timp,  când dorim eliminarea rapidă a aluatului vechi din noi înșine sau/și din biserica Domnului, deoarece această “substanță” lucrează în mod periculos  precum boala de cancer în om.

***

UNA

Să ne întoarcem la cuvintele adresate de apostolul Pavel bisericii pe care o iubea:

Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă și bea, își mănâncă și bea osânda lui însuși dacă nu deosebește trupul Domnului [dacă nu onorează trupul lui Cristos]. Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi și nu puțini dorm [de aceea mulți dintre voi sunt slabi și bolnavi, iar unii chiar au murit]. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați [de Dumnezeu în felul acesta]. (1 Corinteni 11:28-31)

În acest capitol ne vom concentra atenția asupra următoarei expresii a lui Pavel: „dacă nu onorează trupul lui Cristos”. Sunt două aspecte de mare interes pe care vreau să le subliniez: în primul rând, Pavel nu se adresează unor credincioși, la nivel individual, ci tuturor celor din această biserică, și anume comunității creștinilor din orașul Corint.

În ultimele câteva decenii s-a pus un mare accent pe relația noastră personală cu Isus Cristos. Desigur, acesta este un aspect foarte important și real al  creștinismului. Însă ceea ce nu s-a accentuat în aceeași măsură a fost realitatea colectivă a faptului că noi alcătuim un singur trup. Mai simplu spus, noi suntem cu toții una în Cristos. Este important să ținem cont de ambele adevăruri, fără a-l neglija pe vreunul dintre ele.

În al doilea rând, traducerea NKJV redă cuvintele lui Pavel puțin diferit. Ea spune că motivul pentru care mulți sunt slabi, bolnavi și mor înainte de vreme este acela că „nu discern trupul Domnului” (versetul 29). Analizarea ambelor versiuni ne conturează în fața ochilor o imagine mai clară a mesajului comunicat.

Pentru a înțelege mai bine, trebuie să ne întoarcem la capitolul anterior din 1 Corinteni, unde Pavel vorbește despre izbăvirea poporului Israel din Egipt și despre răstimpul petrecut de el în pustie. În mijlocul acestei discuții, apostolul lămurește scopul pentru care le-a adus corintenilor în atenție această istorie: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor [au fost scrise ca să ne avertizeze pe noi, cei care trăim la sfârșitul veacului]” (1 Corinteni 10:11). Pavel nu se mulțumește să ne dea o lecție de istorie, ci mai degrabă enunță un avertisment de actualitate, pentru a ne proteja de o judecată anume.

Vorbind despre experiența trăită în pustie de poporul Israel, apostolul începe ilustrând relația de legământ pe care o avea acesta cu Dumnezeu. Pavel afrmă că toți au fost conduși de Duhul lui Dumnezeu (norul), toți au fost eliberați din Egipt (un simbol al lumii), toți au fost botezați (noi am fost botezați într-un singur trup), toți au mâncat aceeași hrană spirituală și toți au băut din aceeași apă spirituală (Cuvântul lui Dumnezeu); accentul se pune în mod evident în pasaj pe cuvântul toți. Apoi Pavel rezumă ideea spunând că stânca aceea care călătorea cu ei era Cristos. Mesajul lui este limpede: ei alcătuiau un singur trup și toți aparțineau singurului Dumnezeu adevărat, care Își ține legământul. Aceasta se corelează, în mod sigur, cu ceea ce suntem noi ca trup al lui Cristos.

Pavel continuă apoi cu o declarație dureroasă: „Totuși, cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu [Dumnezeu nu a fost mulțumit de cei mai mulți dintre ei], căci au pierit în pustie” (10:5). Dumnezeu ne iubește în mod profund, mult mai profund decât putem noi înțelege. Adevărul este că nu putem face nimic pentru a-L determina să ne iubească mai mult sau mai puțin. Acestea find spuse, este important totuși să evidențiem faptul că noi suntem răspunzători de cât de  mulțumit este El de noi. De aceea Pavel afrmă în alt pasaj din Scriptură că ținta  noastră este să Îi fm plăcuți Lui (2 Corinteni 5:9). Acesta ar trebui să fe obiectivul suprem pentru voi, pentru mine și pentru fecare credincios.

De ce au murit acești oameni din Vechiul Testament și nu s-au putut bucura de promisiunile pe care li le făcuse Dumnezeu? Pavel consemnează cinci păcate care au dus la căderea lor: pofa lacomă (dorința înfocată după ceva ce nu venea de la Dumnezeu sau care era în afara purtării Lui de grijă), închinarea la idoli, imoralitatea sexuală, ispitirea lui Dumnezeu și cârtirea.

Câteva versete mai târziu, Pavel scrie:

Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecați voi singuri ce spun. Paharul binecuvântat pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtășirea cu trupul lui Cristos? Având în vedere că este o  pâine, noi, care suntem mulți, suntem un trup; căci toți luăm o parte din aceeași pâine. Uitați-vă la Israelul după trup: cei ce  mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtășire [uniți] cu altarul? (1  Corinteni 10:15-18)

Deci Pavel aduce din nou în discuție împărtășirea cu trupul și sângele Domnului sau Cina Domnului și ne arată imaginea de ansamblu a problemei specifce pe care o menționează în capitolul 11 din 1 Corinteni: aceea că ucenicii de acolo nu   discerneau  trupul Domnului. Pavel recunoaște faptul că noi suntem mulți,  numeroși indivizi diferiți, fecare cu o relație personală cu Dumnezeu, prin Isus Cristos. Însă, la alt nivel, în ochii lui Dumnezeu noi suntem una. Acesta este elementul esențial al spuselor lui Pavel. Noi suntem un trup în Cristos; suntem uniți, cum fusese și poporul Israel.

Acum trebuie să ne întrebăm: „Judecata în urma căreia au venit slăbiciunea, boala și moartea prematură a fost îndreptată spre fiecare individ în parte care păcătuia sau trupul lui Cristos din Corint ca întreg suferea aceste consecințe din pricina purtării unora dintre membrii lui?” Nu mă înțelegeți greșit; vreau să accentuez cu tărie faptul că există consecințe personale pentru păcatul practicat cu bună știință, însă aici trebuie să ne păstrăm atenția îndreptată spre adevărul pe care ni-l descoperă Pavel. El se adresează credincioșilor ca trup, ca biserică și ca popor ai cărui oameni sunt una.

În cazul acesta, este vorba despre trupul lui Cristos din orașul Corint.

Pofta transpusă în faptă a unui singur om

Să ne întoarcem la israeliții a căror istorie constituie un exemplu pentru noi, trecând însă peste o generație, la cea condusă de Iosua. Această grupare de oameni credincioși a trecut cu îndrăzneală Iordanul și a înaintat pe teritoriul Țării Promise. Prima lor sarcină a fost de a nimici uriașa cetate a Ierihonului. Fără îndoială, era o sarcină descurajatoare, însă Dumnezeu avea cu siguranță să Își arate din nou măreția puterii Sale. Dumnezeu i-a dat instrucțiuni specifce lui Iosua, una dintre ele find următoarea:

Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire… Feriți-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire… Tot argintul și tot aurul, toate lucrurile de aramă și de fier să fie închinate Domnului și să intre în visteria Domnului” (Iosua 6:17-19)

Toată prada luată din Ierihon trebuia să ajungă în visteria Domnului. Îi aparținea în   întregime și nimic din ea nu era câștigul vreunuia dintre israeliți.

A urmat atacul și israeliții au fost invincibili. Au ucis cu sabia tot ce avea viață în cetate: bărbați și femei, tineri și bătrâni, vite, oi, capre și măgari. Apoi au ars cetatea și tot ce era în ea, cu excepția aurului, argintului, aramei și ferului, care au fost  păstrate pentru visteria Domnului. În mod uimitor, niciun israelit nu a fost ucis sau rănit.

Trebuie să ne amintim că cetatea aceasta s-a numărat printre cele iscodite de generația anterioară, iar veștile aduse lui Moise fuseseră acestea: „Dar poporul care locuiește în țara aceasta este puternic, cetățile sunt întărite și foarte mari” (Numeri 13:28). De data aceasta, copiii generației anterioare care au ajuns la maturitate au fost cei care au atacat această cetate fortifcată și au dărâmat-o fără să sufere   pierderi de vieți omenești. Poporul Israel a fost împuternicit în mod supranatural pentru realizarea aceasta. Însă iată ce aflăm mai departe:

Copiii lui Israel au păcătuit [au încălcat instrucțiunile] cu privire la lucrurile date spre nimicire. Acan… a luat din lucrurile date spre nimicire. Și Domnul S-a aprins de mânie împotriva copiilor lui Israel. (Iosua 7:1)

Observați că Scriptura nu spune: „Acan a încălcat instrucțiunile”, ci copiii lui Israel au încălcat instrucțiunile”! Interesant este și faptul că textul afrmă mai departe că „Domnul S-a aprins de mânie împotriva copiilor lui Israel”, nu  împotriva lui Acan. Israelul era una, iar atunci când un membru al comunității păcătuia, încălcând instrucțiunile lui Dumnezeu legate de pofă, responsabilitatea era pusă pe seama întregului Israel. Consecința tragică devine evidentă la scurt timp după aceea. Următoarea cetate împotriva căreia s-au îndreptat israeliții a fost Ai. Era o așezare mult mai mică, așa că iscoadele i-au zis lui Iosua: „Degeaba mai faci să meargă tot poporul; două sau trei mii de oameni vor ajunge ca să bați cetatea Ai; nu mai osteni tot poporul, căci oamenii aceia sunt puțini la număr” (Iosua
7:3-4).

În bătălia de la Ierihon luptaseră aproximativ șase sute de mii de războinici. Puteți deduce cât de neînsemnată era cetatea Ai prin comparație. Cu toate acestea, iată ce citim în continuare:

Aproape trei mii de oameni au pornit, dar au luat-o la fugă dinaintea oamenilor din Ai. Oamenii din Ai le-au omorât aproape treizeci și șase de oameni; i-au urmărit de la poartă până la Șebarim și i-au bătut în vale. (Iosua 7:4-5)

Este vorba despre același popor care nimicise fără să piardă nici măcar un om cetatea mult mai însemnată și mai puternică a Ierihonului? Acum vedem niște  războinici slabi, în retragere, care au suferit o înfrângere răsunătoare. Au fost expuși efectelor kryptonitei.

În mod tragic, treizeci și șase dintre ei și-au pierdut viața, în vreme ce în bătălia pentru Ierihon niciunul dintre israeliți nu a fost slab, nu a bătut în retragere, nu a fost rănit sau ucis!

Să analizăm situația: Acan a păcătuit, dar, cu toate acestea, lui și familiei sale nu li s-a întâmplat nimic. Pe de altă parte, după bătălia de la Ai, șaptezeci și doi de tați și mame nu și-au mai văzut fii întorcându-se de pe câmpul de luptă, iar treizeci și șase de soții au rămas fără soți și o mulțime de copii nu și-au mai văzut tații. Cele  petrecute nu s-au datorat vreunei fapte săvârșite de ful, soțul sau tatăl lor; ei nu păcătuiseră. Cauza a constat în ceea ce făcuse un alt bărbat dintr-o altă familie!

Poporul Israel a rămas acum ca paralizat de frică. Iosua și toți mai marii poporului au căzut cu fața la pământ. Vă puteți închipui scena? Erau cu toții nedumeriți, consternați și au început să strige: „Doamne Dumnezeule, pentru ce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mâinile amoriților și să ne prăpădești?” (Iosua 7:7)

Ascultați răspunsul lui Dumnezeu: „Scoală-te! Pentru ce stai astfel culcat pe fața ta? Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu” (Iosua 7:10-11).

Dumnezeu nu spune: „Între voi este un om care a păcătuit!” Nu, ci El declară din nou: „Israel a păcătuit!” Nimeni nu știa că Acan păcătuise. Nimeni nu fusese informat. Iosua află cine era vinovatul și îl confruntă pe Acan, care răspunde:

Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel și iată ce am făcut: am văzut în pradă o manta frumoasă de Șinear, două sute de sicli de argint și o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit și le-am luat” (Iosua 7:20-21).

Iosua și mai marii poporului au pedepsit de îndată nelegiuirea lui Acan, după care citim: „Și Domnul S-a întors din iuțimea mâniei Lui [și Domnul nu a mai fost mânios]” (Iosua 7:26).

Un exemplu

Acest incident din Vechiul Testament ilustrează mesajul lui Pavel către biserica din Corint. El scrie: „Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi, și nu puțini dorm [și unii chiar au murit].” Vom descoperi în capitolul următor că păcatul comis de cineva va afecta întreaga biserică, nu doar pe cei implicați efectiv în săvârșirea lui.

V-ați întrebat vreodată în sinea voastră de ce atât de mulți credincioși din bisericile noastre sunt slabi, suferă de boli și maladii stranii? Acești oameni dragi nu reușesc să se vindece de aceste suferințe, iar unii dintre ei chiar mor înainte de vreme. De ce sunt în adunările noastre atât de multe mame care își cresc singure copiii și au nevoie de bonurile de masă acordate de sistemul de asistență socială, luptându-se din greu să răzbată de la o lună la alta? De ce sunt atât de mulți credincioși care și-au pierdut locul de muncă și care supraviețuiesc dintr-un buget precar, find  dependenți de ajutoarele sociale?

Lista obstacolelor care par insurmontabile din pricina slăbiciunii noastre este aproape nesfârșită.

În zilele lui Solomon, nu existau oameni care trăiau din ajutoare de șomaj sau care nu aveau un loc de muncă. În cartea Fapte, vedem că nimeni nu ducea lipsă și că oamenii erau vindecați îndată de suferințele, bolile și infrmitățile lor. De ce nu vedem așa ceva întâmplându-se astăzi? Să fe din pricină că păcatul în care trăiesc unii afectează viața multor altora? Oare suntem martorii a ceea ce a trăit poporul Israel când a atacat cetatea Ai?

Este important să subliniem din nou că există consecințe personale pentru trăirea cu bună știință în păcat. Acan a avut în cele din urmă parte de judecată, însă poporul Israel ca întreg a dat peste kryptonita spirituală din pricina păcatului acestui om. Speranța mea este că, pe măsură ce ne continuăm cercetarea, conștientizarea de către voi a faptului că faceți parte dintr-un trup va spori, devenind la fel de solidă ca relația voastră personală cu Isus, precum și că veți înțelege că acțiunile voastre ca mădular pot aduce binecuvântări sau consecințe negative asupra celorlalte părți ale trupului.

Înainte de încheiere, aș vrea să accentuez din nou faptul că, atunci când ne sunt puse în față adevăruri care ne pot elibera, ele ne par adesea negative, astfel că se poate strecura cu ușurință în mintea noastră gândul: „Ce rost are să ne oprim la ele?” Dar, în cele din urmă, când adevărul este revelat, el aduce eliberare acolo unde au persistat până atunci piedicile.

După cum spunea Isus, „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32).

AC Ț I O N A Ț I
Poate ați vizionat flmul Gladiatorul și vă amintiți strigătul generalului Maximus:  „Stați împreună ca un singur om!” Iar apoi ați văzut victoriile câștigate de strategia aceasta. Nu este un secret că strategia militară cea mai efcientă spune: „Dezbină și cucerește.”

Isus știa prea bine faptul aceasta și ne-a învățat că o casă dezbinată împotriva ei însăși nu poate sta în picioare (vezi Matei 12:25). Când trupul lui Cristos este dezbinat în ce privește consacrarea față de Isus, el este slăbit ca întreg. Aceasta înseamnă că unul dintre cele mai mari lucruri pe care le puteți face pentru impactul global al Bisericii este să vă trăiți viața consacrați pe deplin cauzei lui Isus. Aceasta înseamnă să vă dedicați toate activitățile obișnuite, de fecare zi lui Dumnezeu, ca act de închinare înaintea Lui.

Dumnezeu vrea întreaga voastră viață, nu doar diminețile voastre de duminică. Dacă nu vă trăiți viața în ansamblu (cu sfera muncii, a familiei, a hobby-urilor etc.) ca pe un act de închinare adusă lui Dumnezeu, pocăiți-vă astăzi. Rugați-L pe Isus să vă descopere cum arată o viață trăită ca act de închinare înaintea Domnului. Notați ce vă arată sau ce vă spune El și cereți Duhului lui Dumnezeu să vă umple iarăși în timp ce vă dedicați Lui pe deplin.

………………………………….

BEVERE, JOHN
Anihilarea kryptonitei: zdrobeşte ceea ce îţi slăbeşte puterea /
John Bevere. – Medgidia: Succeed Publishing, 2019

Editor: Vasilică Croitor
Traducător: Veronica Oniga
Grafca: Beniamin Croitor

***

Notă

Autorul, în introducere, explică termenul kryptonită pe care l-a împrumutat din povestea lui Superman, care rămânea fără putere când intra în contact cu faimoasa substanță numită kryptonit.

Există o „kryptonită” care neutralizează puterea dată nouă de Dumnezeu și caracterul nostru de creștini? În ce constă pericolul acesta? Cum îl recunoaștem? Cum ne afectează la nivel individual și colectiv? În ce fel pune piedici efcienței noastre și abilității de a-i câștiga pe cei pierduți? Ce pierdem când ajungem sub influența lui? De ce se camuflează acest pericol cu atâta ușurință? Acestea sunt câteva dintre întrebările abordate în carte.  (John Bevere)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.