Mărturisire sau moarte

de Andrei Croitoru

1 Corinteni 11:30-32Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.”

Cazurile drastice de disciplină, din adunarea din Corint, ne fac să înțelegem că Cina Domnului nu este doar o „pomenire”, o comemorare sau o simplă amintire. Cina Domnului este pomenire dar, din nefericire, cei mai mulți se gândesc doar la un proces mental care exclude credința și hrănirea în duh cu binecuvântările procurate de Hristos.

Ar pedepsi Dumnezeu cu moartea pe cineva care nu a pomenit în mod corespunzător moartea Domnului? Nu vreau să spun că acest lucru n-ar fi grav în sine, dar nu ar fi la fel de grav dacă înțelegem că Cina Domnului nu este doar o pomenire, ci o proclamare a morții Domnului, dar și o împărtășire cu El și beneficiile morții Sale.

Dacă ne uităm cu atenție la această vestire a morții Domnului, care are loc la Cina Domnului, ne vom da seama că este ceva foarte serios, adânc și spiritual. Nu este o vestire cu gura, ci o pomenire spre împărtășire  Continue reading baptistireformati.wordpress.com

 

Advertisements

One thought on “Mărturisire sau moarte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.