Kryptonita cea contagioasă

După ce am postat anterior  capitolul 3 din cartea Anihilarea  kryptonitei, de John Bevere, acum avem în față capitolul 4, scris cu deosebit aplomb și cu un bun impact pentru creștinii sinceri, prezentând și de această dată identificarea păcatului și cum să-l evităm prin harul lui Dumnezeu care ne împuternicește.

***

Kryptonita cea contagioasă

Felul în care a conceput Dumnezeu trupurile noastre constituie un model care ne ajută să înțelegem viața pe care o trăim împreună, ca Biserică. (1 Corinteni 12:25, MSG)

Gândiți-vă la trupul vostru și la modul în care sunt legate între ele toate părțile lui, chiar și cele care nu se află una lângă alta. Degetul vostru mic de la picior este conectat de nasul vostru, ficatul vă e legat de genunchi, gura de șira spinării și lista continuă. Nu există vreo parte a corpului care să poată supraviețui separată de celelalte. Altminteri, nu ar fi parte din trupul vostru.

Dacă o parte suferă, nu suferă alături de ea toate celelalte? Dacă un om e doborât de gripă sau de un virus, boala îi afectează întregul trup, făcându-l să își piardă pofa de mâncare și vlaga; bolnavului îi va f greu să gândească limpede și se va plânge de felurite dureri. Pe de altă parte, dacă un mădular al trupului este onorat, toate celelalte se bucură. Dacă unui om i se face un masaj, tensiunea din tot corpul scade, find înlocuită de plăcere, findcă întregului trup îi place ceea ce se întâmplă.

Noi, ca biserică, suntem una. Poporul Israel, care este exemplul nostru, a fost una, iar păcatul săvârșit cu bună știință de Acan nu l-a afectat doar pe el, ci întreaga comunitate. Israelul a fost invincibil în lupta împotriva cetății Ierihon, dar numai după câteva zile, oștirea aceluiași popor s-a dovedit slabă, a avut parte de o   înfrângere răsunătoare, a bătut în retragere din fața dușmanului și a suferit pierderi  de vieți omenești. Figurativ vorbind, poporul a ajuns sub influența  kryptonitei spirituale. Aceasta a fost și experiența bisericii din Corint? O analiză  atentă ne oferă răspunsul.

După cum am arătat pe scurt înainte, Cina Domnului era sărbătorită în Biserica  primară destul de diferit de modul cu care suntem obișnuiți astăzi. În cazul credincioșilor de atunci era vorba despre o masă, pe când în cazul nostru este vorba mai mult despre o ceremonie. Astfel, în contextul de atunci, conduita lor specifcă abordată de Pavel nu seamănă cu niciuna dintre situațiile pe care le putem întâlni astăzi. Cu toate acestea, rădăcina purtării lor este cea care contează.

Situația specifcă întâlnită acolo consta în faptul că anumiți indivizi din biserica din Corint nu așteptau sosirea tuturor membrilor ei. Cei care ajungeau mai devreme se ospătau și beau, probabil consumând mâncarea și vinul cel mai bun, în vreme ce alții, care soseau mai târziu, erau nevoiți să se mulțumească doar cu rămășițele. Mulți cercetători ai Scripturii și istorici cred că oamenii neglijați erau cei mai săraci sau cei care aparțineau clasei sociale de jos. Citiți acum cuvintele lui Pavel:

Fiindcă atunci când stați la masă, fiecare [unii] se grăbește să-și ia  cina adusă de el, înaintea altuia, așa că unul este flămând, iar altul este beat… Căci cine mănâncă și bea, își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu deosebește trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi și nu puțini dorm [și unii chiar au murit]. (1 Corinteni 11:21, 29-30)

Uitați-vă la cele două cuvinte pe care le-am scris cu caractere italice în pasajul de mai sus: unii și mulți. Este clar că Pavel vorbește despre păcatul unora (versetul 21), însă urmările îi afectează pe mulți, făcându-i să fie neputincioși, bolnavi și chiar să moară înainte de vreme (versetul 30). Situația aceasta nu diferă cu nimic de   incidentul în care a fost implicat Acan; mai mulți oameni care nu au fost   neascultători cu bună știință față de poruncile divine au avut parte de consecințele  judecății pricinuite de neascultarea unuia singur.

Comentariul Pillar al Noului Testament declară următoarele:

Nu ar trebui să presupunem că cei bolnavi sau pe moarte erau vinovați în mod deosebit de păcat ci că, aidoma majorității urgiilor judecății divine din Vechiul Testament, pedeapsa s-a abătut fără deosebire asupra comunității ca întreg.

Un incident asemănător

În prima parte a epistolei lui Pavel, apostolul abordează un alt tip de păcat care a afectat iarăși întreaga comunitate. El spune: „Nici nu-mi vine să cred veștile despre imoralitatea sexuală prezentă între voi” (1 Corinteni 5:1, NIV). Situația concretă era legată de un bărbat care se pretindea a fi ucenic al lui Isus (copil al lui Dumnezeu, frate în Cristos și membru în trupul Lui), dar care trăia deliberat într-un păcat sexual.

Mustrarea lui Pavel nu îl privea doar pe omul care săvârșea păcatul. Comunitatea bisericii îl recunoștea ca frate și ca membru al bisericii, dar, cu toate acestea, conducerea ei nu confrunta păcatul lui, ci îl trecea cu vederea.

De ce ignorau mai marii bisericii purtarea acelui om? E foarte probabil să nu fi dorit să îl jignească abordând problema păcatului lui. Poate că era un om influent, un lider în comunitate, un sportiv faimos sau unul dintre donatorii de bază. Corintul era un oraș întins, cu multă influență și un centru al artelor. Se poate ca omul cu pricina să fi fost un actor admirat în versiunea din vremea aceea a Hollywood-ului, un muzician renumit care ajunsese în topul clasamentelor sau un solist care juca un rol cheie în echipa lor de închinare. Textul nu ne spune, dar putem presupune că, dacă omul acela pleca, progresul bisericii ar f avut de suferit.

Se poate ca la mijloc să f fost alte raționamente. Poate liderii bisericii s-au gândit că, dacă omul pleca, el nu avea să mai audă Cuvântul lui Dumnezeu. Poate că și-au spus: „E mai bine pentru el să rămână între noi și să audă Evanghelia decât să plece în lume și să nu o mai audă.” Se poate ca misiunea lor de căpătâi, ca biserică, să fi  fost aceea de a se asigura că participanții reveneau la următorul serviciu, context în  care confruntarea acelui om ar f pus piedici atingerii acestui țel. O altă posibilitate este ca ei să își fi spus: „El e doar un prunc în Cristos; să îi mai acordăm timp.” Fără
îndoială sperau că omul va înțelege în cele din urmă ce are de făcut și că se va îndepărta de păcatul lui.


Pavel spune cu fermitate conducerii bisericii din Corint că trebuia să îl scoată din mijlocul adunării pe omul acela. Iată cuvintele lui pe tema aceasta:

• Ar trebui să îl îndepărtați pe omul acesta din adunarea voastră (1 Corinteni 5:2).
• Trebuie să îl dați afară pe acest om (1 Corinteni 5:5).
• Scăpați de „aluatul” cel vechi, îndepărtându-l dintre voi pe acest om rău (1  Corinteni 5:7).
• Dați afară dar din mijlocul vostru pe răul acela (1 Corinteni 5:13).

În acest scurt capitol, Pavel cere de patru ori ca vinovatul să fe pedepsit! Gândiți-vă numai: în cuprinsul celor treisprezece versete, apostolul cere de patru ori acestui grup să îl îndepărteze pe omul cu pricina din biserică, iar la un moment dat spune cât se poate de răspicat: „Trebuie să îl dați afară pe omul acesta!” Cuvintele  apostolului sunt dure. Nu uitați că el iubea această biserică și îl iubea totodată pe omul în cauză.

Poate că veți spune: „Chiar îl iubea pe omul acela? Nu se poate!” Dar noi știm de fapt că îl iubea pe acest om pentru că nimic din ce este scris în Scriptură nu poate avea altă motivație decât dragostea. Căci Dumnezeu inspiră întreaga Scriptură, iar Dumnezeu este dragoste (vezi 2 Timotei 3:16 și 1 Ioan 4:8).

Nu uitați, vă rog, faptul că pasajul nu se adresează numai liderilor din Corint, ci întregii Biserici. Pavel a cerut în mod expres ca epistolele lui să fie citite tuturor bisericilor. De ce vorbește Pavel atât de răspicat și de ferm pe tema aceasta? Răspunsul se găsește în următoarele cuvinte: „Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala?” (1 Corinteni 5:6). Vedem încă o dată că întreaga biserică avea să fe afectată, nu doar omul în cauză. Citiți
mai departe:

Măturați aluatul cel vechi [îndepărtându-l pe acest om rău dintre voi], ca să fiți o plămădeală nouă, cum și sunteți, fără aluat; căci Cristos, Paștele nostru [Mielul nostru de Paște], a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate și viclenie, ci cu azimele curăției și adevărului. (1 Corinteni 5:7-8)

Pavel revine la discutarea temei centrale a împărtășaniei. Sărbătoarea evreiască a Paștelui gravita în jurul mielului de jertfă. Însă Isus este Mielul nostru de jertfă, cel fără de cusur. După cum primul Paște a marcat eliberarea poporului Israel din robia egipteană, tot astfel moartea răscumpărătoare a lui Cristos, care constituie tema  centrală a Cinei Domnului, marchează eliberarea noastră din robia păcatului.

Evreii aveau și alte sărbători: cea a primelor roade, a Cincizecimii, a trâmbițelor, a ispășirii și a corturilor. În aceste sărbători prefgurau aspectele mai mature ale vieții noastre creștine. Mai simplu spus, Paștele era sărbătoarea salvării. Prin urmare, Pavel se referă în pasajul acesta la intrarea noastră în Împărăție. El evidențiază faptul că Paștele nu putea fi sărbătorit cu aluatul cel vechi al răutății și vicleniei. Așadar, argumentul: „e doar un prunc în Cristos” este unul defcitar, atât pentru omul cu pricina, cât și pentru noi. Deseori acesta este raționamentul folosit pentru a trece cu vederea starea unei persoane care s-a dedat la păcat, iar raționamentul acesta este înșelător și fals, întrucât în biserică nu există loc pentru trăirea cu bună știință în păcat. (Vom discuta într-un capitol ulterior despre diferența dintre „păcatul practicat cu bună știință” și „căderea în păcat”.)

În al doilea rând, observați că Pavel a spus despre trăirea în păcat a acestui om că  era ca drojdia (sau plămădeala). Drojdia este o substanță care dospește întregul  aluat și îl face să crească. Dumnezeu a avertizat cu fermitate poporul Israel, în  legătură cu sărbătoarea Paștelui: „Din cea dintâi zi veți scoate aluatul [drojdia] din  casele voastre: căci oricine va mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a  șaptea, va fi nimicit [îndepărtat] din Israel” (Exod 12:15). Cuvântul îndepărtat este  cel folosit și în instrucțiunile date de Pavel corintenilor cu privire la cazul studiat. Dumnezeu a făcut aceasta pentru a arăta atât poporului Israel, cât și nouă că, atunci  când intrăm în legământ cu El, nimeni nu se poate deda la păcat în sânul  comunității. Toți trebuie să se pocăiască de trăirea în neascultarea deliberată față de  Cuvântul Lui; altminteri, vor duce drojdia păcatului și consecințele ei în  comunitatea lor.

Comentariul Pillar al Noului Testament afrmă următoarele:

Pavel subliniază (cu ajutorul ordinii cuvintelor folosite în limba greacă) faptul că, prin intermediul unei „mici” părți din biserică, ba chiar printr-o singură persoană, răul se va răspândi în mod inevitabil, încet dar sigur, în întreaga comunitate, dacă este lăsat să își producă în mod nestăvilit efectele. Exemplul păcatului deliberat prezent în biserică poate avea efecte grave. Aidoma plămădelii dintr-o pâine, păcatul neîngrădit prezent în biserică se răspândește în întreaga comunitate și o schimbă în mod iremediabil.

Aș contrazice comentariul cu privire la una dintre afrmațiile sale. În timp ce m-am documentat cu privire la drojdie, am aflat că aceasta nu dospește aluatul încet, ci mai degrabă cu repeziciune. Însă este adevărat, fără doar și poate, după cum arată comentariul, că drojdia dospește cu certitudine comunitatea.

Aceasta înseamnă oare că ar trebui să îi împiedicăm să vină în adunările noastre pe toți cei care trăiesc în păcat? Fără îndoială că nu! În adunările noastre ar trebui să fe mulțimi de necredincioși, dar nu ca membri ai bisericii și nici nu ar trebui să îi lăsăm să creadă că sunt membri dacă nu s-au pocăit de trăirea deliberată în păcat și dacă nu și-au dăruit întreaga viață lui Cristos. Pavel arată foarte lămurit faptul acesta.

V-am scris în epistola mea să n-aveți nicio legătură cu curvarii. Însă n-am înțeles cu curvarii lumii acesteia [cu necredincioșii care se dedau la păcate sexuale] sau cu cei lacomi de bani sau cu cei hrăpăreți sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieșiți din lume. (1 Corinteni 5:9-10)

Nouă, celor care Îl urmăm pe Cristos, ni se poruncește să mergem în lume, să îi câștigăm pe cei pierduți și să îi invităm să ni se alăture în adunările noastre, să audă Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu o versiune compromisă ori limitată a adevărului  despre starea lor spirituală. Noi suntem chemați să întindem mereu o mână celor  necredincioși, să luăm masa cu ei, să ne împrietenim cu ei, să îi iubim și să îi slujim, întocmai cum a făcut Isus.

Însă Pavel spune ceva cu totul diferit cu privire la oamenii care se declară  credincioși:

Ci v-am scris să n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că își zice „frate”, totuși este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau bețiv sau hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați. (1 Corinteni 5:11)

Este limpede că Pavel nu vorbește despre un credincios care „cade în păcat”, ci mai degrabă despre unul care se crede credincios, dar care „s-a dedat la păcat”. De ce vorbește atât de apăsat apostolul despre cazurile acestea? Abordarea lui este o dovadă a dragostei sale adevărate pe care o purta bisericii. El nu voia să vadă Biserica în ansamblul ei suferind în timp ce credea că îl proteja pe „credinciosul” care continua să trăiască în păcat.

Gândiți-vă la subiectul acesta în felul următor: dacă cineva suferă de o boală foarte contagioasă, una care se poate transmite pe calea aerului tuturor celor aflați în preajmă, cum acționează comunitatea? Îl pune pe cel bolnav în carantină. Măsura aceasta protejează restul comunității, ca nu cumva să contracteze boala. Altminteri, ea se va răspândi cu iuțeala focului și întreaga comunitate va avea de suferit din pricina bolii și a consecințelor ei. În ce ar putea consta aceste consecințe, pe scară largă? În posturi rămase vacante, scăderea productivității, întreruperea serviciilor
publice și afectarea economiei, ca să numim doar câteva.

Pavel spune apoi următoarele despre persoana dedată la păcat:

Am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii [pentru nimicirea naturii lui păcătoase], ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus. (1 Corinteni 5:5)

Pe acest frate îl pândește marele pericol de a fi pierdut pe veci, dacă nu se schimbă. De aceea am folosit mai înainte cuvintele „credea că îl proteja”. Adevărul este că omul care păcătuiește deliberat se află într-o mare primejdie dacă i se îngăduie să rămână în comunitate, întrucât el va crede că este într-o relație bună cu Dumnezeu și va descoperi că este pierdut doar în ziua judecății, când va fi prea târziu pentru a îndrepta situația.

Greutățile pe care le va avea de înfruntat un astfel de om, în afara protecției lui Dumnezeu, îl vor face, foarte probabil, să își vină în fire și să se întoarcă la Isus cu toată inima și cu tot sufletul, după cum i s-a întâmplat și celui în cauză (amintit de Pavel în a doua epistolă trimisă corintenilor). Difcultățile au modul lor de a ne trezi, cum s-a întâmplat și în cazul fiului risipitor. El s-a întors acasă când a văzut roadele căilor sale păcătoase. Dacă tatăl i-ar fi încuviințat starea și ar fi continuat să îi  trimită bani, fiul nu și-ar fi conștientizat starea de răzvrătire.

Precum în cer…

Să revenim la punctul principal. Am văzut lămurit în ultimele două capitole că noi alcătuim un singur trup în Cristos, calitate în care putem benefcia cu toții de pe urma contribuției fecărui individ în parte sau putem suferi ca urmare a trăirii deliberate în păcat a unuia dintre mădulare.

Adevărul acestor afrmații nu poate fi ignorat. Efectele evitării acestei discuții au stăruit, din păcate, mult prea multă vreme în trupul lui Cristos. Consecințele acestea nu vor dispărea dacă noi continuăm să trecem cu vederea aceste probleme.

Haideți să fm curajoși și să le confruntăm direct. Cerul întreg ne aclamă! Noi  suntem chemați să fm Biserica biruitoare, trupul lui Cristos care, aidoma lui Isus, este de neoprit. Boala, sărăcia, lipsa de resurse și toate celelalte lucrări ale  vrăjmașului ar trebui să se plece înaintea Bisericii Domnului.

Noi suntem chemați să domnim în autoritatea Lui și să fm plini de o putere supranaturală, pentru a ne pune vrăjmașii sub picioare, ceea ce vom și face dacă nu ne temem să confruntăm problemele difcile care ne-au lovit.

Trebuie să îndrăznim să credem că pasul acesta se poate face pe pământ, precum în cer!

A C Ț I O N A Ț I
Subiectul acesta este atât de important dar, din păcate, rareori găsim biserici contemporane care evidențiază cum se cuvine aceste adevăruri. Gândiți-vă la următoarele aspecte: în primul rând, Dumnezeu vă cheamă să trăiți o viață eliberată de păcat, consacrată în întregime Lui. În al doilea rând, când credincioșii nu fac lucrul acesta, efectele nu se resimt doar în viața lor, ci și în cea a întregului trup al lui Cristos.

Faceți-vă timp să cugetați la toate acestea. Nu lăsați aceste adevăruri să rămână doar niște idei bune, pentru ca apoi să vă vedeți de drum. Stăruiți asupra lor. Meditați la ele. Rugați-vă cu ele în gând și cereți-I lui Dumnezeu să vă vorbească în legătură cu ele. Lăsați-le să prindă rădăcini în mintea voastră și să devină pentru voi la fel de importante cum erau pentru apostolul Pavel.

………………………………….

BEVERE, JOHN
Anihilarea kryptonitei: zdrobeşte ceea ce îţi slăbeşte puterea /
John Bevere. – Medgidia: Succeed Publishing, 2019

Editor: Vasilică Croitor
Traducător: Veronica Oniga
Grafca: Beniamin Croitor

***

Notă

Autorul, în introducere, explică termenul kryptonită pe care l-a împrumutat din povestea lui Superman, care rămânea fără putere când intra în contact cu faimoasa substanță numită kryptonit.

Există o „kryptonită” care neutralizează puterea dată nouă de Dumnezeu și caracterul nostru de creștini? În ce constă pericolul acesta? Cum îl recunoaștem? Cum ne afectează la nivel individual și colectiv? În ce fel pune piedici efcienței noastre și abilității de a-i câștiga pe cei pierduți? Ce pierdem când ajungem sub influența lui? De ce se camuflează acest pericol cu atâta ușurință? Acestea sunt câteva dintre întrebările abordate în carte.  (John Bevere)

 

 

2 thoughts on “Kryptonita cea contagioasă

  1. Pingback: FIȚI VOI ÎNȘIVĂ SCHIMBAREA – Un nou început

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.