Renașterea – O necesitate vitală

You must be born againTrebuie sĂ vĂ naȘteȚi din nou

 Ioan 3:7

Degenerarea este subiectul care stă la temelia mântuirii, și trebuie să fim foarte atenți  cercetând dacă suntem într-adevar născuți „din nou”, fiindcă mulți dintre cei care își imaginează că sunt, nu sunt. Fii sigur că numele de creștin nu înseamnă caracterul unui creștin, și faptul că te-ai născut într-o țară creștină ăi îți spui creștin nu este de ajuns – să te naști din nou este o taină pe care mintea omenească nu o poate pricepe. Continue reading “Renașterea – O necesitate vitală”

Preludiul marilor îndurări

Inchinarea prin RugaciuneAsa vorbeste Domnul Dumnezeu: „Iata în ce privință Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel, și iată ce voi face pentru ei.”

Ezechiel 36:37

Rugăciunea este vestitorul îndurării. Intoarce-te la istoria sfântă, si vei vedea că nici o mare îndurare nu a venit peste lume fără să fie vestită de rugăciune. Ai experimentat acest adevăr si în viața ta.

Dumnezeu ți-a acordat multe favoruri nesolicitate, dar marile rugăciuni au fost întotdeauna preludiul marilor îndurări. Continue reading “Preludiul marilor îndurări”

FII EDIFICAT: Mântuirea vine de la Domnul

One WayMântuirea vine de la Domnul.

Iona 2:9

Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu. Doar El poate trezi sufletul „mort în greșeli și  păcate” (Efeseni 2:1), si doar El îl poate menține în viața duhovnicească. “EU sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul” (Apocalipsa 1:8). „Mântuirea vine de la Domnul“.

Dacă eu sunt credincios în rugăciune, Dumnezeu m-a făcut așa. Continue reading “FII EDIFICAT: Mântuirea vine de la Domnul”

Deprinde-te să-i fii plăcut lui Dumnezeu

contentment_philippians_4_11În totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu sătul si flămând, să fiu în belsug si să fiu în lipsă.

Filipeni 4:11

 Aceste cuvinte ne arata ca multumirea nu este o înclinatie naturala a oamenilor. Invidia, nemulțumirea și plângerile sunt la fel de firesti pentru om ca buruienele pentru pamânt. Nu avem nevoie să semănăm spini si pălămidă; răsar fără să ne obosim, fiindcă sunt obișnuite și nepretențioase. La fel, nu avem nevoie sa învățăm oamenii să se plânga; se plâng fără să li se spună nimic. Dar lucrurile de preț trebuie cultivate. Continue reading “Deprinde-te să-i fii plăcut lui Dumnezeu”

Crește în har prin încercări

depressionArata-mi pentru ce Te certi cu mine.

 Iov 10:2 

Suflet Încercat, poate că Domnul face asta ca să-ți dezvolte darurile. Unele dintre talentele tale nu ar fi descoperite niciodată dacă nu ai trece prin încercări. Nu știi că credința ta nu pare atât de mare vara cum arată iarna? Dragostea este adesea ca un licurici, care nu luminează dacă nu este întuneric deplin. Speranța este ca o stea –  nu se vede la lumina soarelui bunăstării, fiindcă străluceste numai în întunericul necazurilor. Durerile sunt metalul întunecat în care Dumnezeu monteaza diamantele talentelor copiilor Săi, ca să le facă mai strălucitoare. Continue reading “Crește în har prin încercări”

O balanță binecuvântată a vieții cu Christos

2 Cor 5.14 Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Christos, tot așa, prin Christos, avem parte de belșug de mângâiere.

 2 Corinteni 1:5 

Gândește-te la acest raport binecuvântat. Dumnezeu are o balanță; pe un talger, așează încercarile poporului Său; pe celălalt, mângâierile lor. Când talgerul încercărilor se golește, la fel se întâmplă și cu cel al mângâierilor; de asemenea, când talgerul încercărilor este plin, cel al binecuvântărilor este la fel de greu. Când se adună nori de furtună, stâlpul de foc este mai Strălucitor Continue reading “O balanță binecuvântată a vieții cu Christos”

Văd ceilalți că umbli cu Isus?

In furtunaȘi au priceput că ei fuseseră cu Isus.

Faptele Apostolilor 4:13

 Creștinul trebuie să fie un portret viu al lui Isus Christos. Cu toții am citit povestiri frumoase și elocvente despre viața lui Isus, dar cea mai bună povestire este biografia Sa vie, scrisă în faptele și cuvintele poporului Său. Dacă am fi ceea ce pretindem că suntem, și ce ar trebui să fim, am fi portrete ale lui Christos. Continue reading “Văd ceilalți că umbli cu Isus?”

Fii smerit, dar în belșug

Philippians-4.12Știu să trăiesc în belsug.

Filipeni 4:12 

Mulți dintre cei care știu „să traiască smeriți”  nu au învățat „să traiăscă în belșug“.(Filipeni 4:12)

În vârful muntelui, frunțile li se înalță și sunt gata să cadă, Creștinul  își neglijează . profesiunea de credință mai degrabă în prosperitate decât în vremuri de lipsă. Este periculos să fii prosper. Crucea lipsei este o încercare mai ușoară decât topitoria prosperității. Continue reading “Fii smerit, dar în belșug”

„Eu te voi învăța calea”

King David.David a întrebat pe Domnul.

2 Samuel 5:23 

Când a întrebat, David tocmai luptase cu filistenii și câștigase o mare victorie. Filistenii veniseră cu o mare oștire dar, cu ajutorul Domnului, David îi pusese pe fugă.  Observă totuși că, atunci când au venit a doua oară, David nu s-a repezit să lupte cu ei fără să-L întrebe pe Domnul. Odată ce fusese victorios, ar fi putut să spună că mulți alții „voi învinge din nou; pot să fiu sigur că, dacă am învins o dată, voi învinge din nou. De ce să mă mai obosesc să-L întreb pe Domnul?” David nu a făcut așa.

Câstigase o bătalie prin puterea Domnului; nu voia să se aventureze în alta până când nu era asigurat de ajutor. El a întrebat: „Să mă sui împotriva lor?” și a așteptat până când a primit răspunsul. Învață de la David să nu faci nici un pas fără Dumnezeu. Continue reading “„Eu te voi învăța calea””

Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi

Adevarul si CaleaÎi veți pune numele Isus.

 Matei 1:21

 Când iubim o persoana, iubim tot ce îi apartine. De aceea, atât de prețioasă este persoana Domnului Isus în mintea oricărui credincios, încât ei consideră că tot ce îi aparține are o valoare inestimabilă. „Smirna, aloia și casia îți umplu de miros plăcut toate veșmintele” (Psalmi 45:8), spune David, de parcă orice veșmânt al Mântuitorului ar fi fost atât de binecuvântat de prezența Sa încât nu se poate să nu-L iubești. Continue reading “Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi”