Jim Cymbala: Credință numai în puterea lui Dumnezeu

Fiecare credincios este, probabil, familiarizat cu rolul important pe care predicarea și buna învățătură îl joacă în extinderea împărăției lui Hristos ajutându-ne să ne maturizăm. Dar, în ultimii ani, am început să mă întreb dacă nu cumva înțelegerea noastră despre predicare este definită mai mult de experiența noastră de viață decât de Biblie.

În majoritatea bisericilor, un slujitor stă înaintea congregației și împărtășește un pasaj din Scriptură, de obicei într-o manieră secvențială, logică, care explică semnificația pasajului pentru ca fiecare să înțeleagă. Continue reading “Jim Cymbala: Credință numai în puterea lui Dumnezeu”

Experiența personală. Puterea rugăciunii.

by Dorina Petrescu/București, 05.10.2015

Nu mi-a plăcut niciodată nici să scriu, nici să vorbesc mult. Am avut o profesie tehnică, mi-a plăcut mai mult să meșteresc, să cos, să lucrez cu mâinile și am optat mai mereu pentru o exprimare cât mai concisă. Așa că este destul de neobișnuit pentru mine ce fac acum. Dar este ceva care nu mă lasă în pace, ceva înăuntrul meu se cere afară acum, nu mai târziu. Am senzația asta de ceva vreme, mi-am reprimat-o cât am putut, dar acum gata, trebuie să vorbesc.   Continue reading “Experiența personală. Puterea rugăciunii.”

Când Dumnezeu îți întinde Mâna …

by Dalia Teodora Ana

Fiindcă bunatatea Ta prețuiește mai mult decât viața, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvanta dar toată viața mea, si in Numele Tau îmi voi ridica mâinile. Căci Tu esti ajutorul meu si sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale. “ 

   Psalmul 63: 3,4,7.

Aș vrea  să mărturisesc cum Dumnezeu a lucrat în viața noastră, nu pentru că noi am fi meritat, ci pentru că El este bun. Și pentru că El e Domnul meu, Îi aduc închinăciunile mele și-i dau slavă!

Deși au trecut câțiva ani de atunci, am să încerc să relatez cele întâmplate cât mai exact posibil. Continue reading “Când Dumnezeu îți întinde Mâna …”

Atenționări grabnice pentru preoți și pastori

Preambul

Omul căzut în cursa Diavolului la care s-a deprins să-i facă voia, el nici măcar nu mai știe și nici nu mai e conștient de abisul în care a alunecat și în care trăiește fără grijă. Împăratul David (om după inima lui Dumnezeu), într-o zi a fost și el înfășurat ușor de plăcerile de-o clipă ale păcatului. Și abia după  un an de zile a putut primi lumina trimisă de Dumnezeu prin proorocul Natan. Și atunci s-a pocăit cu sinceritate, s-a umilit și s-a întristat de răul pe care-l făcuse împotriva Domnului. Luptele lui, din cadrul familiei sale, au venit cu ușurință din cauza că a avut mai multe soții.  Apoi fiul său, Solomon, cu toată înțelepciunea primită de la Dumnezeu a intrat și el în aceeași mare și năpraznică capcană: multele sale soții, fără număr de multe, i-au abătut inima de la Dumnezeu. Continue reading “Atenționări grabnice pentru preoți și pastori”

Pași de apostazie: Nu mai confrunți personal BIBLIA, primești doctrina de-a gata!

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni, 3:18)

Adevărul este un adevăr care avansează și se întregește mereu, din slavă în slavă, deci noi trebuie să mergem în lumina lui crescândă.

Cu nici un chip, noi, nu ar trebui să ne imaginăm că avem acum acces la tot adevărul, să zicem chiar și în sensul cunoașterii lui depline.  Da, drumul ne este deschis și putem merge pe calea lui, dar să avem încredere că vom continua să creștem spre o și mai luminoasă înțelegere necesară. Așadar să păstrăm mintea și inima noastră într-o formă și stare  de permanentă cercetare. Continue reading “Pași de apostazie: Nu mai confrunți personal BIBLIA, primești doctrina de-a gata!”

Wilhelm Busch: Oameni care nu pot să creadă

by , Text preluat din cartea  Când omul nu mai poate să creadă  (Wilhelm Busch)

 

a. Din prima grupă fac parte oamenii care-mi explică:

— Nu pot să cred, pentru că pur şi simplu nu sunt religios. Dumneavoastră, domnule Busch, sunteţi religios, dar eu nu sunt!

La aceasta pot să răspund întotdeauna numai un singur lucru:

— Nici eu nu sunt religios. Continue reading “Wilhelm Busch: Oameni care nu pot să creadă”

Regele Mihai: „Mi-am recăpătat liniştea, înţelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor”

Prin 1954-1955 am băgat de seamă că în mine e pe cale să se schimbe ceva, dar nu în bine. Devenisem morocănos, necomunicativ, parcă pierdeam în fiecare zi câte ceva din fireasca bucurie de a fi a omului. Văzusem destui inşi acrindu-se, şi m-am temut să nu mi se întâmple şi mie aşa ceva, să devin şi eu certăreţ, să mă iau şi eu cu ai mei şi cu străinii la harţă din cine ştie ce mărunţiş, ca omul când nu mai vede capătul necazurilor lui. În fine, starea mea sufletească nu era deloc bună. Continue reading “Regele Mihai: „Mi-am recăpătat liniştea, înţelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor””

Un aspect al credinței nebăgat în seamă cât trebuie

de Watchman Nee  

Izbăvirea crucii

După ce enumeră numeroasele fapte ale firii, în scrisoarea sa către Galateni, Apostolul Pavel arată apoi că „cei care aparţin lui Cristos Isus şi-au răstignit firea cu pasiunile şi dorinţele ei“ (Gal. 5:24). Iată izbăvirea! Nu e ciudat să constaţi prăpastia dintre preocuparea credinciosului şi preocuparea lui Dumnezeu? Cel dintâi e preocupat de „faptele firii“ (Gal. 5:19), adică de diversele păcate ale firii. Pe el îl munceşte mânia de azi, gelozia de ieri sau cearta de poimâine. Continue reading “Un aspect al credinței nebăgat în seamă cât trebuie”