Bătălia de la Alamo – 2013!

Batalia de la Alamo din 1836BĂTĂLIA DE LA ALAMO 2013

by Alianța Familiilor din România

Secularismul nu e echidistant, nici un arbitru onest ori imparțial

Se pretinde a fi o ideologie neutră și imparțială, dar nu e. Favorizează indivizii și grupurile sociale care îl îmbrățișează. Statul secularist e și el parțial, discriminând în favoarea grupurilor sociale care îi împărtășește ideologia. Pentru statul secular unele grupuri sunt primus inter pares, adică “mai egale între cei egali”, ori “primele între egali”. Grupurile favorizate sunt cele bine cunoscute: ateii, “minoritățile sexuale”, cei care promovează avortul și controlul populatiei, și susținătorii multiculturalismului, printre altele. Grupurile nefavorizate sunt și ele bine cunoscute: grupurile care au puțin în comun cu secularimsul ori îi resping doctrinele, între ele mișcările traditionale, grupurile ori persoanele religioase, mișcările pentru viață, mișcările pentru familie, etc. Continue reading »

Păzeşte-ţi inima!

Inima.“Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.”

Proverbe, 4.23

Ai grijă de inimă!

Mădălina CHIȚU, în Gândul.ro, are un articol interesant și folositor, sub titlul: „Bolile de inimă, principala cauză de deces în lume“,  în care găsim și principalele cauze ale bolii de inimă.

Dar, în ce mă privește, aș dori  să cunoaștem mai mult despre inima de care vorbește Dumnezeu în  Scriptură.

INIMA  de carne, din punct de vedere anatomic Continue reading “Păzeşte-ţi inima!” →

„Familiile patriarhilor” de Petru Lascău

 familiilepatriarhilorO carte despre realizări, conflicte şi crize în familie 

Motto: „Dumnezeu este Autorul familei şi a lăsat familii drept model în Sfânta Scriptură, de la care să învăţăm.”

Se pune întrebarea dacă Biblia mai este de actualitate, atunci când ne vorbeşte despre viaţa de familie. Sunt multe persoane care consideră că modelul familiilor expuse în cuprinsul Sfintelor Scripturi aparţine altor timpuri şi de aceea, nu avem de ce să îl luăm în considerare. Este adevărat că Biblia a fost scrisă în perioade şi epoci caracterizate de alte norme sociale decât cele contemporane, însă problemele fundamentale ale omului sunt aceleaşi, iar dificultăţile întâmpinate de cei menţionaţi în Cartea Sfântă rămân identice cu cele ale generaţiei prezente. Continue reading “„Familiile patriarhilor” de Petru Lascău” →

Dumnezeu vorbește

 

Asculta„Dumnezeu vorbeşte, însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.” 

Iov 33:14

.

 Fii pregătit  să-L auzi pe Dumnezeu!

.

Oamenii cred mult mai ușor niște iluzii, închipuiri și vise, sau superstiții, care nu sunt nimic altceva decât minciuni ticluite de Cel rău și slujitorii săi, însă sunt cât se poate de sceptici și tari la cerbice în fața adevărului și-a evidenței. Dacă se svonește că s-a întâmplat cutare sau cutare lucru, omul e înclinat să creadă deîndată că chiar așa o fi fost. Se aud povești cum că ba la o Mănăstire, ba la alta, sunt icoane sau rămășițe de sfinți care aduc beneficii celor care se încred în astfel de lucruri, iar oamenii speră că ar fi posibil și adevărate ca acele lucruri moarte să le aducă binecuvânatarea dorită de ei. Dar cineva cu scaun la cap, cum se zice, despre astfel de oameni și lucruri, ar avea certitudinea că nu sunt în regulă, că nu poate materia să-l înlocuiască pe Dumnezeu –  Singurul care face minuni. Continue reading “Dumnezeu vorbește” →

Pentru sănătate, este nevoie de iertare!

radiografieRadiografia indică boala de care suferă omul

Astăzi trăim vremuri grele și rele deoarece se observă cu ușurință că societatea este bolnavă de sărăcie, în ceea ce privește starea de sănătate morală. Prin ceea ce se întâmplă lângă noi, în societate, în toate sferele de activitate, în media, vedem că nu putem deosebi ușor binele de rău, adevărul de minciună.

Oamenii nu sunt obișnuiți să fie sinceri, conștiința le este împietrită și nu cer iertare celui pe care l-au ofensat, dimpotrivă, ei urmăresc în continuare ca să ajungă tot mai sus în detrimentul celorlalți Continuarea Revista Armonia 

Botez la First Romanian Baptist Church în Arizona – 25 August 2013

Botez  Mărturia publică a credinței, prin botez

Membrii comunității de la First Romanian Baptist Church din Phoenix, Arizona,  în 17 Mai 2013 și-au întâmpinat cu bucurie, pe aeroportul Sky Harbor din Phoenix, noul pastor sosit din Arad, Romania, în persoana tânărului Ovi Horga. O bucurie motivată de dorința unanimă de revitalizare, pe fundalul unei noi viziuni, a activității bisericii, pe toate planurile. Primele declarații ale noului pastor marcau, de fapt, începutul unei noi dimensiuni în viața spirituală a congregației: “Ca biserică, suntem în anul înviorării spirituale, pentru că ne numim FIRST, vrem să fim FIRST cu adevărat în: FELLOWSHIP, INTEGRITY, REPENTANCE, SCRIPTURE, TESTIMONY. E greu, dar știm că ceea ce e imposibil la oameni, e posibil la Dumnezeu“.  Continue reading “Botez la First Romanian Baptist Church în Arizona – 25 August 2013” →

Ce aduce biruința

La Munte„orice duh care nu mărturiseşte că Isus  Cristos a venit în trup nu este de la Dumnezeu; și acesta este duhul lui Anticrist…  acum …  în lume.” 

1 Ioan, 4.3

 

 CREDINȚA ÎN ISUS, CĂ E DOMN ȘI MÂNTUITOR …

„stăpânitorul lumii acesteia[…] n-are nimic în Mine”

Ioan, 14.30

În timpul războiului rece de după  Cel  de-al doilea război mondial, “blocurile” societății comuniste și cele occidentale au urmărit întâietatea  prin realizările lor de rezonanță.  Iar această dorință de-a fi primul, mai presus de ceilalți “competitori” e încă vie, firea omului  dorind să aibă întâietatea în multele domenii ale vieții Continue reading “Ce aduce biruința” →

“Handicapul Conştiinţei”

 HandicapulConstiinteiUn roman confesiune despre disperare şi singurătate, vinovăţie şi iertare

O carte de Ligia Seman

Recenzia de Octavian Curpaș

Cum să te eliberezi de suferinţa proprie, de ce să nu porţi cu şi în tine durerea altora, dar şi mai important, de ce nu ai dreptul să îi faci pe cei apropiaţi să se îmbolnăvească de o maladie a sufletului? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care încearcă să răspundă cartea Ligiei Seman, „Handicapul conştiinţei”. Volumul, încărcat de o durere vie, umană se concretizează ca un strigăt după ajutor ce porneşte din dorinţa recâştigării demnităţii pierdute. Un handicap fizic înseamnă neşansa de a fi stigmatizat de societate, de a nu te putea bucura de viaţă, de a te raporta în permanenţă la oamenii sănătoşi. În roman, Ana, o infirmă, dobândeşte pe lângă deficienţa trupească şi un handicap al conştiinţei Continue reading ““Handicapul Conştiinţei”” →

DANIEL CURPAȘ a murit, avea doar 22 de ani

OLYMPUS DIGITAL CAMERAÎn veșnicie, în Îmărăția Domnului Isus

Ne rugăm Bunului Dumnezeu – Tatăl Sfânt prin Domnul, Mântuitorul și Mijlocitorul nostru ISUS HRISTOS ca în marea-I îndurare să mângâie cu dragoste și alinare, prin puterea Duhului Sfânt, inima dragilor noștri ALEXANDRU și ANUȚA CURPAȘ.

În aceste momente de încercare și zidire sufletească, de întărire a credinței noastre în Dumnezeul Viu al Dragostei și Păcii, la despărțirea în veșnicia promisă de Domnul Isus Hristos celui care a fost DANIEL CURPAȘ, fiul mult-iubit, trecut în adormire la vârsta de 22 de ani, comunitatea creștină a Bisericii Baptiste „Betel” din Salonta Continue reading “DANIEL CURPAȘ a murit, avea doar 22 de ani” →

Care e răspunsul tău?

Apostolul PetruCine e Isus Hristos pentru tine?

Simon Petru, drept răspuns, i-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” – Matei, 16.16

 

Oamenii, în cunoștință de cauză sau nu, se pronunță „cu siguranță” în orice domeniu ar veni vorba, de medicină sau fotbal, de învățământ sau finanțe, de mecanica cuantică sau despre creșterea animalelor, ei sunt pregătiți a-și spune o părere de care sunt absolut convinși că nu va da greș dacă merg pe mâna lor.

Ați ghicit! Oamenii își dau cu părerea, dar ce mai, sunt chiar siguri, că, dacă se gândesc mai bine, pot avea nu doar o singură părere, bună, ba chiar mai multe, toate la fel de bune și de sigure, despre Isus. Continue reading “Care e răspunsul tău?” →