Seminar despre putere (3)

Simion Mehedinți „Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!”

Apocalipsa 19.1

.

  1. Puterea caracterului stă în iubire. (Simion Mehedinți)
  2. Dacă te supără ceva din afară, durerea nu se datorează cauzei în sine, ci dimensiunii la care apreciezi tu situația; în acest sens, tu ai puterea de a anula totul. (Marcus Aurelius)
  3. Omul este regele creației prin puterea lui de a distruge. Omul nu poate crea decât pe seama crețiunii. (Paul Ambroise Valery)
  4. Numai durerea încheagă gândurile și le dă puterea de a pătrunde. Fulgii de zăpadă cad leneși la pământ, sloiul de ghiață izbește. (Titu Maoirescu)
  5. Nici o putere nu poate fi de acord să negociezi ceea ce consideră a fi însăși condiția existenței ei.  (Henry A. Kissinger)
  6. Nu ți se oferă niciodată o dorință, fără a ți se oferi și puterea de a o face să devină realitate. (Richard David Bach)
  7. Înfricoșată este puterea unei idei când pune stăpânire pe sufletul unui om. (Gala Galaction) Continue reading “Seminar despre putere (3)”

Traducerea Bibliei în limbile triburilor și popoarelor lumii, o problemă stringentă (urgentă și majoră)

The route   “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.   Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”

Evanghelia lui Matei, 28.19-20

.

.Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile!

Adunați împreună în jurul dorinței de a vedea Cuvântul lui Dumnezeu tradus în toate limbile oamenilor, traducătorii Societății Wycliffe (de la John Wycliffe – 1330-1384, precursor al Reformei, inițiatorul primei traduceri complete a Bibliei în limba engleză) sunt răspândiți în aproape 40 de țări de pe glob. Continue reading “Traducerea Bibliei în limbile triburilor și popoarelor lumii, o problemă stringentă (urgentă și majoră)”

De tine depinde ce faci cu paharul de apă!

Femeia SamariteancaDă-Mi să beau”, i-a zis Isus.

Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” 

Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii.

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.

Evanghelia lui Ioan, 4.7-10

.

Întâlnirea cu Isus, ce descoperire îți face?

Oricine poate constata că oamenii sunt înclinați să creadă și să spună  despre anumiți oameni, despre unele lucruri, despre diverse istorii, opere, religii sau filozofii și despre multe fapte – că le cunosc  în mod sigur, însă,  la o cercetare mai atentă  devine clar că sunt departe de adevăr în afirmațiile făcute cu ușurință.

În secolul 21, odată cu explozia de informatică,  oamenii se cred și mai  cunoscători, în mai toate domeniile, fie al muncii, al sănătății, sportului, științei, religiei și istoriei, nimic nu pare a nu le fi la îndemână. Căci, pentru un capăt de pod, de acces la o noțiune  sau un subiect oarecare, au la îndemână o tabletă sau un celular de ultimă generație care îi ajută și, din liberi cugetători  se văd  competenți cunoscători ai tuturor lucrurilor care există sub soare. Continue reading “De tine depinde ce faci cu paharul de apă!”

Moaștele sfântului Nicolae …

Bisericii Sfântul Gheorghe cel NouBinecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni!

Un Psalm al lui Solomon

.

Libertatea.ro, prin competenții săi redactori, Ionela Săvescu, Dana Neagu, în data de  31 Ianuarie 2013 publică un articol interesant vis-a-vis de moaștele Sfântului Nicolae.

Biserica “Sfântul Gheorghe cel Nou” din Bucuresti este într-o situație delicată și  divergentă în afirmațiile preotului Emil Cărămizaru. Preotul susține ceva care nici nu poate dovedi,  cum  că moaștele care atrag poporul ortodox în biserica sa sunt din trupul unui sfânt Nicolae. Pe de altă parte,  ziarul “Libertatea” din ziua precedentă, a făcut publice și în România  cercetările pe care le-au făcut antropologii italieni, care spun că toate moaştele Sfântului Nicolae sunt în Italia. […]

Continuarea în Revista ARMONIA

Un act imperativ (6)

Vorbiti între voi

Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

Epistola către Efeseni, 5:19

.

.
Vorbiți între voi!

(pasul 4)

În dosarele de divorț, de dinainte de ’89, la rubrica “cauza” se știa că exista notat indubitabil un aspect cu oarece tentă psihologică, “nepotrivire de caracter”.  Sincer vorbind, o găseam și potrivită și abuzivă în același timp, descrierea prin acest simplă dar profundă sintagmă, din moment ce frecvența acestei cauze se ridica la peste 90%, după opinia mea, de altfel neavizată. Continue reading “Un act imperativ (6)”

Mărturia nașterii din nou a preotului Dumitru Cornilescu – traducătorul Bibliei “Cornilescu”

Preot Dumitru CornilescuDumitru Cornilescu

.

CUM M-AM ÎNTORS LA DUMNEZEU
ŞI CUM AM SPUS ŞI ALTORA

.

O istorie adevărată

.

Spre traducerea Bibliei

Eram la seminar şi învăţam pentru a deveni preot. Nu ştiam ce înseamnă să ai un Mântuitor personal. Dintr-o pornire lăuntrică îl iubeam fără să-L cunosc.

Câteodată mă gândeam la viitoarea mea slujbă, dar nu puteam vedea cum va fi. Într-o zi am primit de la directorul seminarului un catalog cu foarte multe cărţi religioase din străinătate. Am rămas uimit când am văzut atât de multe cărţi creştine, întrucât pe vremea aceea, la noi în ţară, erau foarte puţine. Continue reading “Mărturia nașterii din nou a preotului Dumitru Cornilescu – traducătorul Bibliei “Cornilescu””

Ce te satură?

Pâinea Viețiicăci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.

Evanghelia lui Ioan, 6.33

“mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie o pune într-o pungă spartă!”

Hagai, 1.6

 

 Înmulțirea pâinilor. Isus umblă pe Mare. Pâinea vieții.

Evanghelia lui Ioan, 6 

Omul caută permanent să-și astâmpere  și să-și sature ceva ce aparține  ființei sale, foamea și setea ca hrană pentru trup, sau să  umple golurile și aspirațiile  sufletului  său.

Cineva neîncercat ar crede că o anumită mâncare sau băutură, o vacanță într-o zonă exotică, poate o casă după dorințele sale, un telefon sau o tabletă de ultima generație, sau căsătoria, copilul pe care nu-l are încă, timpul de odihnă care-i lipsește,  ceva de felul acesta îi va satura așteptările pentru care tânjește cu nesaț. Sau poate a avea cărțile care-i lipsesc, lucrările de artă pe care le dorește, poate a fi un Eminescu sau un Picasso sau un Brâncuși, i-ar  satisface aspirațiile, dar în mod sigur că nu. Continue reading “Ce te satură?”

Bucuria creștinului

BucuriaTotuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse;

ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.

Evanghelia lui Luca, 10.20

.

Ce te bucură pe tine?

În epoca comunistă, împrejurările și orizontul oamenilor era cu totul diferit de cel pe care-l avem acum în România sau în America, ca de altfel în multe alte țări și locuri, căci  diferă  doar nuanțele de la un loc la altul.

Dacă înainte de ’89 – când nu eram creștin, ca majoritatea oamenilor din țările comuniste  – bucuria ne-o puteam găsi în procurarea unor alimente uzuale care lipseau cu lunile din frigiderul românului (salam, cașcaval, conserve de carne, unt) sau cumpărarea unei cărți de top pentru români (Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda, Arta conversației de Ileana Vulpescu, Ordinea cuvintelor de Nichita Stănescu, Frații Karamazov de F.M. Dostoievski, Ploaia de Maugham Somerset), astăzi, dpdv al unui creștin autentic, renăscut la o viață nouă ca cetățean al cerului, bucuria o privesc prin lumina care vine de sus de la Tatăl luminilor. Continue reading “Bucuria creștinului”

Desțeleniți-vă un ogor nou!

Pictura LA ARAT “Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu îndurarea.

Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire.”

Osea, 10.12

 

Ești preocupat de înnoirea ta?

 

În 12 ianuarie 2007, jurnalistul Gene Weingarten  de la Washington Post a inițiat un experiment  în  statia de Metrou “L’Enfant Plaza” din Washington, DC.

Talentatul și apreciatul violonist american Joshua Bell (n.1967),  a avut de interpretat un rol, un concert solo la vioară,  dar în postura incognito,  aceea a  unui om  necunoscut,  de condiție îndoielnică,  îmbrăcat  nepretențios și ascuns sub o șapcă de baseball. Continue reading “Desțeleniți-vă un ogor nou!”

Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne şi zidiţi Casa!

Pe MUntele Domnului“Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!

Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Domnul.”

Hagai, 1.7-8

.

Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!

.

Înainte de  descoperirea microscopului,  care a ridicat mult cercetarea micro-bacteriană,  medicii și oamenii de știință  nici nu bănuiau cel puțin  în ce mediu murdar și  toxic  își desfășoară  activitatea de asigurare a sănătății.

Atunci când un simplu spălat pe mâni, cu apă și săpun,  a redus foarte mult incidența bolilor și a morții printre pacienții spitalelor,  a însemnat o adevărată revoluție în domeniul sanitar. Dar, câți dintre oameni au crezut îndată ce au auzit despre aceste lucruri   simple și binecunoscute azi? Continue reading “Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne şi zidiţi Casa!”