“E pur si muove”

Mircea EliadePrejudecățile reprezintă rațiunea proștilor.

Voltaire

.

“Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar să-l inventăm.”

(Voltaire)

.

Galileo Galilei (1564-1642), – om de știință remarcabil, fizician, matematician, astrolog și filozof italian  -, a ajuns celebru și prin afirmațiile sale legate de astronomie și nu alta decât aceea că  Pământul se rotește în jurul axei sale și împrejurul Soarelui, însă nu vom intra aici în detaliile exacte ce și cum a spus și de ce a contrariat atât de puternic Biserica Catolică a vremii sale.

Dar, în timp ce el a rămas ferm pe poziția omului de știință, luminat,  cu argumente care nu aduceau atingere Bibliei și cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, ura Biserici Catolice și a Inchiziției crescând, l-au condamnat pe  bătrânul savant la închisoare pe viață, ca eretic.  Primind cu deminitate  condamnarea,   se zice că Galileo ar fi spus ca pentru sine (sau poate pentru eternitate) – “și totuși se învârte“. (A două zi de dimineață, sentința i s-a schimbat în “arest la domiciliu pe viață”.)

Cazul a făcut mare vâlvă de-a lungul vremii și tot ce se poate că de acolo să fi  rămas peste veacuri sintagma “E pur si muove” – “dacă o vorbă sau o descoperire  de știință,  aduce atingere și ofensă cugetului tău, treci mai departe, nu o băga în seamă”.

Și se pare că mulți preferă o astfel de gândire confortabilă, decât să lase conștiința și știința autentică să-l elibereze de orice prejudecăți.

Ce părere aveți, ne-am aștepta, nu-i așa, ca ilustrul nostru compatriot, eruditul Mircea Eliade (1907, București -1986, Chicago)  – scriitor de mare talent, celebru în întreaga lume prin lucrarea sa  excepțională “Istoria religiilor” –  să   aibă o certitudine  privind religia și credința sa (cunoscându-le pe toate din punct de vedere istoric). Dar, după câte înțeleg din opera și viața sa, nu s-a alipit de nici un crez anume, considerându-se “profesor” și nu un discipol practicant, ceea ce e cumva straniu.

Omul are în subconștient busola proprie care îl ghidează dacă o folosește cu înțelepciune, însă, dacă e un ignorant care nu ia seama  ajunge de crede că “toate drumurile duc la Roma”. Să presupunem că așa e, dar  în loc să călătorești un ceas, luând-o în direcția “buna”, va trebui să mergi câteva luni sau ani buni sau poate nu vei ajunge niciodată la destinație, dacă o iei în direcția “cealalta”.

Domnul Isus  a spus deschis oamenilor adevărul. Nu putem ajunge în Cer, la o viață veșnică, în lumină, decât mergând pe o Cale îngustă și unică:

Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.[…]   „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”  (Ioan, 14.6; 11.25-26)

Dar,  între cugetările lui Mircea Eliade, nu am găsit că ne-ar îndruma pe Calea lui Isus, dimpotrivă, s-a arătat neclar:  “Mă gândesc însă la zădărnicia setei noastre de perfecțiune, de ascensiune – atâta timp cât există o moarte ale cărei legi nu le cunoaște nimeni.

Mircea Eliade, după ce a absolvit Universitatea de Filozofie și Litere din București are o bursă de studii în Calcuta unde își ia și doctoratul în 1933 cu o teza privind  practicile yoga.

Ce am putea gândi, de fapt, când eruditul filozof român a căutat să cântărească lucrurile separându-le între sacru și profan, dar în condițiile în care nu L-a crezut pe Dumnezeu, cuvântul inspirat de Duhul Sfânt, al Bibliei.

Trist este că Dumnezeu, Care S-a prezentat lui Moise sub numele “Eu sunt“, nume sub care se prezintă și Fiul Său, Isus Hristos, atunci când apare înaintea ucenicilor pe Marea agitată, nu este recunoscut și de eruditul Eliade, că El are viața în Sine, ca  Cel care este creatorul a toate.

În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă. Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.   Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi, de frică, au ţipat.  Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei, 14.24-27)

La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” (Geneza, 1.1)

Cine credeți că are dreptate? Apostolul Pavel care spune inspirat de Duhul Sfânt

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.” (Coloseni, 2.8-9)

sau Mircea Eliade care nu are un răspuns la cea mai importantă chestiune,  și anume,  la întrebarea legitimă a oricărui om, dar mai ales al unui om de istorie al religiilor (al unui om de știință, al unui scriitor și gânditor de certă valoare):  ce va fi după pragul morții omului, dincolo de timp, în veșnicie?

Ne-am aștepta ca omul de știință să lase în acest sens un testament cu un răspuns valoros, de care să beneficieze cei care-i citesc și-i apreciază opera.

De ce? Pentru că pe calea filozofiei și a înțelepciunii și a științei omului nu se ajunge la descoperirile lui Dumnezeu care le primim prin revelație, prin descopririle pe care le face Duhul, omului.

Oamenii sunt într-o permanentă căutare, însă nu-L caută pe Dumnezeu din toată inima, căci atunci L-ar găsi:

Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia, 29.13)

Și, negăsindu-L,  fac supoziții care mai de care mai năstrușnice. Astăzi, oamenii încă bâjbâie pe ipoteze cum e aceea a lui Charles Darwin, a evoluționismului, că omul ar fi  evoluat din maimuță, care la rândul ei a evolut dintr-un animal mai inferior și tot așa te cobori înspre nimic…, te descalifici ca om!

Dumnezeu însă e Cel care a creat totul din nimic, căci El e Creatorul. Și omul, abia când are această revelație și crede cuvântul Evangheliei se va elibera de prejudecăți: acceptând adevărul:   Isus a zis “Eu sunt calea, adevărul și viață. Nimeni nu merge la Tatăl decât prin Mine. […] Veți afla adevărul și adevărul vă face liberi.” (Ioan, 14.; 8.32)

Mă așteptam ca pe Mircea Eliade în ultimii ani să-l preocupe ce va fi cu viața sa de dincolo de timp, însă în Memorii nu vedem că se gândește la judecata iminentă care vine după moarte … ci se gândește în continuare  .. “cum va fi  primită opera mea de oamenii care o vor citi?

Oare un om care a scris “Istoria religiilor” nu știa că “după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“? (Evrei, 9.27)

Acum 2.000 de ani Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit să ne aducă adevărul și viața veșnică.   S-a arătat contemporanilor Săi, aducându-le vestea bună a Evangheliei, făcând  și multe semne și minuni. Viitorul apostol  Filip  i s-a adresat lui Isus:

Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.

Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu, dar: „Arată-ne pe Tatăl”?” (Ioan, 14, 8-9)

Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.  Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” (Ioan, 20.30-31)

Foarte mulți oameni sunt necredincioși, mai ușor cred diferite filozofii și ticluiri ale oamenilor și nu au credință în ceea ce spune Creatorul despre El și despre ei. Nu cred ce spune El despre Sine, că El este Dumnezeu, că există din veșnicie în veșnicie, un  Dumnezeu Atotputernic, că El a creat toate și că prin puterea cuvântului Său stau toate în ființă. Iar omul, prin necredință și neascultare, se face vinovat de fărădelegile comise față de oameni și față de Dumnezeu.

Apostolul Pavel, în Epistola căre cei din Roma, le vorbeste despre puterea Evangheliei:

Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;  deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.””

Evanghelia are o putere în ea însăși, cum spune într-altă parte, căci “cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător“, pentru mântuirea celui care crede; în Evanghelie va descoperi omul neprihănirea care o dă El, Creatorul, prin credință și care te umple de credință, dacă vei urma plida lui Avrram, căci „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.

Doamne, Tată, în Numele Domnului Isus, Te rog îndură-Te de cititorii care încă nu Te cunosc ca Domn și Mântuitor, ca și Creator Atotputernic. Ajută-i să poată citi  și înțlege  Evanghelia Ta, atrage-i Tată și lucrează  în ei neprihănirea dată prin credința în Isus! Amin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.