Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele!

goverse-Luke-18-1-NIV-111313Rugați-vă întotdeauna.

Efeseni 6:18

Câte rugăciuni am spus din momentul în care am învățat să ne rugăm! Prima noastră  rugăciune a fost o rugăciune pentru noi însine; L-am rugat pe Dumnezeu să aibă milă de noi si să ne ierte păcatele. El ne-a auzit. Dar după ce ne-a îndepărtat păcatele ca pe un nor, nu ne-am oprit. A trebuit să ne rugăm pentru harul sfințitor, constrângător si restrângător. Am continuat să cerem o reînnoire a credinței, împlinirea făgăduințelor, izbăvire din ispite, putere în nevoie și ajutor în ziua încercării. Am fost nevoiți să mergem la Dumnezeu ca niște copii cerșetori.

Mărturisește, copil al lui Dumnezeu: nu ai fost în stare să obții nimic pentru suflet în altă parte. Toată hrana sufletului tău a venit din cer, si toată apa pe care ai băut-o a izvorât din Stânca Vie – Isus Christos Domnul. Sufletul tău nu s-a îmbogățit niciodată prin el însusi; a depins în fiecare zi de bunătatea lui Dumnezeu. De aceea, rugăciunile tale s-au înălțat mereu spre Harul infinit. Nevoile tale au fost nenumărate; de ceea, cererile au fost multe. Pe cât de variate au fost rugăciunile tale, pe atât de nenumărate au fost binecuvântările. Nu ai motive să spui „iubesc pe Domnul, caci El aude glasul meu, cererile mele(Psalmi 116:1)?

Fiindcă pe cât au fost de multe rugăciunile tale, pe atât de multe răspunsuri ai primit. Dumnezeu te-a ascultat în ziua necazului, te-a întărit si te-a ajutat, chiar si atunci când L-ai dezonorat îndoindu-te si tremurând în fața scaunului milei. Amintește-ți asta, și umple-ți inima cu recunostință față de Dumnezeu, care ți-a ascultat cu atâta bunavoință sărmanele rugăciuni. 

Binecuvânteaza suflete pe Domnul, si nu uita nici una din binefacerile Lui” (Psalmi 103:2).

(DIMINEATA)

*

Rugati-va unul pentru altul.

Iacov 5:16

Ca o încurajare pentru rugăciunile de mijlocire din toată inima, amintiti-vă că aceste rugăciuni sunt cele mai placute lui Dumnezeu, fiindca rugaciunile lui Christos au acelasi caracter. In toata tămâia pe care Marele Preot o asează pe altarul tămâierii, nu este nici un grăunte pentru El însusi.

Mijlocirea Sa este cea mai primită  –  si cu cât mai asemănătoare este rugăciunea noastră, cu atât este mai plăcută. In vreme ce cererile pentru noi sunt acceptate, mijlocirile în favoarea altora au mai mult din roadele Duhului Sfânt –  mai multă dragoste, mai multa credință, mai multă bunătate frățească  –  sunt grăsimea jertfei noastre, cel mai bun dar oferit lui Dumnezeu prin meritele lui Isus Christos. Aminteste-ti, de asemenea, ca rugăciunea de mijlocire este foarte raspândită. Câte minuni a produs! Cuvântul lui Dumnezeu o dovedeste din plin.

Credinciosule, ai o armă puternica în mâini; foloseste-o bine, și foloseste-o constant. Foloseste-o cu credință, si vei fi un binefăcător pentru frații tăi. Când esti ascultat de Rege, vorbeste-I despre mădularele suferinde ale trupului Său. Când esti în fața tronului Său, si Regele îti spune „orice veti cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23), nu cere numai pentru tine, ci pentru toti cei care au nevoie de ajutor.

Daca ai har si nu mijlocesti, harul tău este ca un grăunte de mustar. Ai har doar cât să-ti scoti sufletul din puț, dar nu poti ajunge la adâncime. Altfel, ai purta în barca ta toate nevoile celorlalti, si te-ai întoarce de la Domnul încărcat de binecuvântări pe care ei nu le pot obtine.

Sa-mi uite bratele puterea

Si limba pentru veci sa amuteasca,

Sa se opreasca inima si vrerea

De voi uita-ndurarea Ta cereasca!

(SEARA)

_________________________

C.H. Spurgeon – Meditatii de Dimineata si Seara, primite prin Email

Advertisements

One thought on “Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.