„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”
Evanghelia lui Matei, 5. 8
.
PSALMISTUL a identificat exact de unde vine lumina oamenilor și a declarat cu deplină convingere: “Prin lumina Ta vedem lumina“, deoarece “la Tine este izvorul vieţii” (Psalm 36.9)
Diferențele de vedere și de opinie ne aparțin în totalitate și sunt o cauză a faptului că nu suntem în întregime cu inima curată și nu-L putem vedea pe Dumnezeu – Adevărul.
.
Ferice de cei cu inima curată
Poate vă întrebați, de ce Domnul Isus nu a spus “Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!” și apoi să treacă imediat la această fericire „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!“?
Pare mai logic, omenește vorbind, să urmeze așa, după ce moștenești împărăția cerurilor să-L vezi pe Dumnezeu, nu-i așa? Căci așa spune de fapt cuvântul lui Dumnezeu, că într-o zi Îl vom vedea pe Dumnezeu – “ochii mei Îl vor vedea și nu ai altuia“, are credința Iov. Continue reading “Fericirile (6) – PART 1” →