OAMENI CU DOUĂ FEȚE – Din cuvintele lui Ion Plugarul

Chiar şi oamenii răi laudă pe faţă statornicia. Hoţului îi place să aibă de-a face cu omul cinstit, pentru că acesta este mai lesne de înşelat. Când ştii cu cine ai de a face, cunoşti şi calea prin care te poţi apropia de el, cine însă cu lupii, urlă ca lupii, iar cu oile, behăie ca oile, nu este privit bine de nimeni, afară doar de Diavolul.
RăutateaCu toate acestea, este foarte răspândit obiceiul de a purta două feţe sub aceeaşi pălărie. Mulţi fac casă bună cu găinile şi apoi împart cu coana vulpe. La mulţi parcă nu li s-ar topi untul în gură, dar le iese foc din gură, când aşa le vine la îndemână. Citeam deunăzi în jurnale un anunţ pentru haine cu două feţe. Croitorul, care le vinde, va ajunge om bogat. Este încă la modă şi astăzi: să ţii cu iepurii şi să alergi cu copoii. Statornicia este în lumea aceasta tot aşa de rară ca şi parfumul într-un coteţ de câini. Continue reading “OAMENI CU DOUĂ FEȚE – Din cuvintele lui Ion Plugarul”

Seminar despre naștere (1)

Ioan 3.16Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată făptuit, aduce moartea. 

Iacov 1:15

Meditează pentru  viață! 

  1. Nașterea este începutul morții. (Thomas Fuller)

  2. Moartea este a vieţii în aceeaşi măsură ca şi naşterea. (Rabindranath Tagore)

  3. A împiedeca naşterea înseamnă a te grăbi să ucizi. (Tertulian)

  4. Să ne căutăm aşadar destinul, de vreme ce tot ne-am născut. (Valeriu Butulescu)

  5. Ura naște ură, iubirea naște iubire. (George Danciu)

  6. Unii sunt îngropaţi la o sută de ani, dar sunt morţi de la naştere. (J.J.Rousseau) Continue reading “Seminar despre naștere (1)”

Seminar despre morală (3)

poarta-sarutuluiA fi un om moral, implică să ai credință și curaj.

 George Danciu

1.Simplitatea este principala condiţie a frumuseţii morale. (Lev Tolstoi)

2.Compasiunea este baza moralităţii. (Arthur Schopenhauer)

3. A păstra sănătatea este o datorie morală şi religioasă, sănătatea este baza tuturor virtuţilor sociale şi ele nu mai pot fi utile atunci când nu suntem bine. (Samuel Johnson)

4. Cele mai grele trei lucruri din lume nu sunt nici faptele eroice, nici reuşitele intelectuale, ci actele morale ca acela de a răspunde urii cu iubire, de a-i îmbrăţişa pe cei respinşi şi de a spune “am greşit”. (Sydney Harris)

5. Scepticismul nu înseamnă numai incertitudine intelectuală, ci şi morală. (Thomas Carlyle)

6. Bătrâneţea trebuie să fie o situaţie morală. (Nicolae Iorga)

7. A crede în predestinare este opacitate, înseamnă că nu-ţi mai iei răspunderea actelor tale, fiindcă nu mai eşti tu implicat. Ori întreaga noastră morală, şi întreaga teologie este bazată pe ideea liberului arbitru. Liberul arbitru înseamnă nepredestinare. (Constantin Bălăceanu-Stolnici)

8. Conduita morală nu înseamnă pur şi simplu exigenţa de a renunţa anume la plăcerile vieţii, ci mai degrabă interesul plin de solicitudine pe care-l depune cineva ca să făurească o soartă mai bună pentru toţi oamenii. (Albert Einstein) Continue reading “Seminar despre morală (3)”

Seminar despre întuneric (1)

valeriu_butulescu_caracter_1850Eu [Isus] am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. – Ioan.12:46

1. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu. (Ps.18:28)

2. Întunericul nu trebuie să-l luminăm ca să-l putem vedea. (Lucian Blaga)

3. Fericirea întunecă, durerea lămureşte. (Nicolae Iorga)

4. Educaţia este mişcarea din întuneric spre lumină. (Allan Bloom)

5. Crestinului nu-i place întunericul, el caută totdeauna lumina. (George Danciu)

6. Caracterul este ceea ce eşti în întuneric. (Dwight Moody) Continue reading “Seminar despre întuneric (1)”

Seminar despre popularitate (1)

Nicolae Iorga.Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, în ce priveşte slava Domnului, şi a venit să-l încerce prin întrebări grele.”

1 Imparati 10:1

– Lecție despre popularitate

[Doamne] Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.” (Psalm, 138.2)

  1. Vântul popularității face mult praf să înainteze. (Nicolae Iorga)
  2. E frumoasă și amețitoare floare, popularitatea. (Ilarie Chendi)
  3. Fotbalul este popular pentru că prostia este populară. (Jorge Luis Borges)
  4. Evanghelia, deși  este puterea lui Dumnezeu care aduce mântuirea, prin credință, totuși,  ea nu este populară. (Nelu Urs)
  5. Popularitatea – o altă formă de glorie. (Victor Hugo) Continue reading “Seminar despre popularitate (1)”

O împărăție râvnită – Dar…trebuie să te naști din nou!

Nicodim si Domnul Isus

Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan, 3.3)


 

Nicodim, oamenii și Domnul Isus

La Domnul Isus a venit un om de frunte al fariseilor, un iudeu cu numele Nicodim. S-a rușinat să-L caute ziua, căci se complăcea în ideea văzută de oameni că el este un om de frunte edificat asupra vieții.

L-a întâmpinat pe Domnul cu o afirmație pozitivă:

 Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan, 3.2)

La acel moment, se întâlnesc exponenții Continue reading “O împărăție râvnită – Dar…trebuie să te naști din nou!”

Conștiința – instrumentul vital al oricărui om

 Nicolae Iorga.Totdeauna alegi – între Dumnezeu și Satana

Orice învățătură și informație care există în lume onorează sau necinstește două mari entități spirituale, fie pe Dumnezeu-Cratorul, a toate, fie pe impostorul și uzurpatorul Satana.

Fiecare dintre noi este liber, să accepte, să respingă sau să ignore, orice informație, orice practică sau orice învățătură, infinite prilejuri de-a cinsti sau dezonora Numele Dumnezeului Celui viu și adevărat. 

Fiecare va decide însă în felul său, se va orienta fie după plăcerea firii naturale înclinate spre păcat și fărădelege, fie va dori să asculte de glasul moral așezat de Dumnezeu în conștiința sa. Oricum, omul va decide, după ceea ce iubește sau dorește, alegerea îi aparține în totalitate. Însă, dacă iubește curăția de inimă, se va orienta să fie pe placul lui Dumnezeu care l-a creat și i-a dat viață, și se va lăsa călăuzit de legea morala, de iubirea, bunătatea și credincioșia lui Dumnezeu. Continue reading “Conștiința – instrumentul vital al oricărui om”

Episcop anglican – aberații de neimaginat privind Căsătoriile Gay

biserica-anglicana-din-salisburyConform Huffingtonpost, episcopul anglican de Salisbury, Nicolae Holtam, a comparat atitudinea adversarilor căsătoriilor gay cu acei creştini care au folosit Biblia pentru a susține sclavia și că este timpul să-și revadă aceste atitudini care să permită cuplurilor de același sex să se căsătorească, după cum creștinii au procedat cu sclavia și apartheidul.

Ba mai mult, într-o scrisoare adresată către Telegraph, episcopul anglican Nicolae Holtam susţine că atitudinea față de homosexualitate s-a schimbat “considerabil” în ultimii 50 de ani și că Continue reading “Episcop anglican – aberații de neimaginat privind Căsătoriile Gay”

Feriți-vă de idoli!

Harry Potter„Copilașilor, feriți-vă de idoli.”

Epistola lui Ioan, 1 Ioan, 5.21

.

ÎNDEMNUL DAT   creștinilor de către apostolul Ioan, acela de a se feri de idoli, este foarte important pentru orice creștin evanghelic, născut din nou pentru o viață nouă cu Isus.

Dar cu atât mai mult când știm  că  un sfat asemănător au primit ucenicii de la Domnul Isus în Predica de pe munte, consemnat de evanghelistul Matei :

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt; nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” (6:24) Continue reading “Feriți-vă de idoli!”

În Mâna Olarului!

Vasul pe roata olaruluiNu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta… – zice Domnul.

Iată, cum este lutul în mâna olarului aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!

Ieremia, 18.6

.

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?

.

Economia de piață lucrează după principiul cerere-ofertă, nu ai succes dacă vii să oferi ceva pentru care nu este cerere.

Harnica albină nu zboară fără rost; ea face drumuri lungi unde găsește polenul florilor, apoi revine cu materia primă din care creează mierea hrănitoare. Dar și omul își are drumurile lui, dar se pune întrebarea, ce aduce el pentru zidirea vieții?

Nicolae Iorga ne-a pus la dispoziție acest  aforism: “Nu-l întreba pe om de unde vine, ci să-ți arate ce a fost în stare să aducă de acolo.Continue reading “În Mâna Olarului!”