Fericirile (4)

Biblia deschisaFerice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

Evanghelia lui Matei, 5. 6

Scopul vieții  determină  ceea ce se întâmplă în viața oamenilor. Majoritatea lor caută fericirea și de aceea  trăiesc  într-un anumit fel în care speră că vor fi fericiți.

Oamenii caută fericirea în posesiuni  și în afirmarea de sine. Însă  mulți  o caută și în imoralitate. Dar toate acestea, fie mai curând, fie mai târziu, n-o realizează, și un gust amar le umplu sufletul lor.

 Celebra familie Rockefeller  are ca mod de gândire și manifestare ideea de a arăta că ei pot să aibă ce vor și că pot și determină viitorul multora. Nici cei de la începutul lumii nu au fost mult diferiți în mentalitate; ei au zis:  „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume“. (Geneza, 11.4)

Fericirile, spuse ucenicilor de către Domnul Isus, arată un fapt paradoxal, pentru a fi pe calea bună, a fericirii, trebuie ca mai întâi să se întâmple ceva care să ne oprească din alergarea noastră după fericire. Continue reading “Fericirile (4)”

Întreabă despre înviere!

Catedrala Greco-Catolică din BlajDar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.

Luca 20.38

Pe Urmele Mântuitorului Isus

Luca 20.27-40

În fața textului din Evanghelia lui Luca, 20.27-40, observ cât de lipsiți de logică sunt cei care vin cu întrebări nesincere înaintea Domnului Isus.

Și mă gândesc că ar fi necesară o lecție de logică sau cel puțin câteva noțiuni.

De logică s-au ocupat mari gânditori și filozofi eleni: Democrit, Socrate, Platon, Aristotel.   Logica este un cuvânt derivat din termenul elen λόγος – logos (cuvânt, idee, rațiune, ordine).  Heraclit din Efes utiliza cuvântul „logos” cu înțelesul de ordine necesară, proprie atât cosmosului, lumii materiale cât și gândirii omenești în forma ei superioară. Filosofii stoici elini au dat cuvântului „logos” un sens idealist, înțelegând prin logos rațiunea cosmică, divină. Mai târziu filosoful Filon Iudeul a utilizat cuvântul „logos” desemnând prin el rațiunea divină ca forță mijlocitoare între Dumnezeu și lume. Continue reading “Întreabă despre înviere!”

Fericirile (3)

Pastorul Isus„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul.”

Evanghelia lui Matei, 5. 5

.

TEMA fericirii i-a preocupat pe  mulți scriitori și gânditori ai lumii, din toate timpurile.

Poetul antic din Roma, Quintus Horațiu (65 î.Hr. – 8 î.Hr.), cu peste două  mii de ani în urmă, se apropie să dezlege misterul: “Unii călătoresc până la capătul Pământului ca să caute fericirea când de fapt aceasta se află chiar lângă ei. O inimă mulţumită este fericită.

Dar psalmistul Sfintei Scripturi  aduce o definiție și mai aproape de inima noastră: “sufletul îmi este liniştit şi potolit ca un copil înţărcat care stă lângă mama sa” (Psalm, 131)

Însă o definiție inexplicită a fericirii o găsim în versurile  poetului Anton Pann (1790-1854): “Dacă nema putirința, ce mai chichirez gâlceava?“, cu alte cuvinte “Stai blând, nu te certa, de ce  să-ți strici fericirea și liniștea?Continue reading “Fericirile (3)”

Unde vei ajunge dacă vei muri la noapte?

CimitirDoamne…Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

Psalmul, 90.12

.

Dacă  privim  statisticile pentru Speranța de viață a oamenilor vedem că este limitată în jurul vârstei de 70 de ani. Dar incidența morții bântuie din prima zi de viață, în toate zilele lăsate omului să-și trăiască sub Soare scurta-i viață.

Când ești copil crezi că bătrânețea e atât de îndepărtată că  nu va veni niciodată. Dar când poți înțelege viața, etapele ei, te-ai aștepta ca adolescentul, tânărul, viitorul om în toată firea,  să ia măsurile cele mai bune cunoscând că trecerea sa în lumea de dincolo va veni ca un hoț, pe neașteptate.

Totuși, după câte am văzut, mulți oameni începând cu vârsta de 55 de ani încep să-și găsească un loc în Cimitir unde își și construiesc o “locuință” de veci, după posibilități și după buna lor plcăcere. Unii pun o placă comemorativă pe care așează, eventual, o  fotografie personală, perioada în care a trăit  în această lume, poate o sintagmă, un vers, care să-i reprezinte. Restul, din punct de vedere spiritual, al împăcării cu Dumnezeu-Judecătorul, rămâne nefăcut, “Dumnezeu cu mila” –  zic ei. Continue reading “Unde vei ajunge dacă vei muri la noapte?”

Ce faci să-ți onorezi Stăpânul?

Eliezer & RebecaAvraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru. Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui:  „Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea; şi te voi pune să juri pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc, ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului meu, Isaac.”

Geneza, 24.1-4

UMBLAȚI PRIN CREDINȚĂ!

Despre îndeletnicirea de poet, Nichita Stănescu spune “Poetul ca şi soldatul / nu are viaţă personală.”,  căci,  dedicându-se acestei sensibile profesiuni, poetul asemeni unui soldat, nu mai are viață personală, de-acum el trăiește dependent de “inspirația”  care îi  este și stăpân.

Bine, în altă împrejurare  literară, probabil în volumul RESPIRĂRI, N.S. vorbind despre poet, leagă acest substantiv de metafora “moașă comunală”, indicând că poetul e cineva care trebuie să fie de folos în mod vital și de urgență, pentru mai multe nevoi ale omului. Continue reading “Ce faci să-ți onorezi Stăpânul?”

Săptămâna de rugăciune pentru Bisericile Creştine Baptiste din România – 2013

Inchinarea prin Rugaciune Tema săptămânii de rugăciune:

 – din România și SUA

  Eu şi casa mea

 .
Familia este una dintre cele mai mari binecuvântări de care au parte oamenii aici pe pământ.

De fapt, după legământul cu Dumnezeu in baza jertfei Domnului Isus, legământul de căsătorie este al doilea ca importanţă. În familie experimentăm cele mai frumoase și intime relaţii interumane posibile aici pe pământ.  Dar, de la căderea omului în păcat, familia este pentru mulţi oameni locul neînţelegerilor, al  certurilor și violenţei. Sfânta Scriptură ne învaţă că Dumnezeu, Cel Care a întemeiat familia, vrea să o binecuvinteze, iar diavolul vrea să o distrugă. În faţa atacurilor celui rău, fiecare familie are nevoie de protecţia și ajutorul lui Dumnezeu pentru a-şi împlini menirea şi pentru a se bucura de binecuvântarile Creatorului.

În săptămâna aceasta, inspiraţi de Cuvântul lui Dumnezeu, ne vom ruga în mod special pentru familie Continue reading “Săptămâna de rugăciune pentru Bisericile Creştine Baptiste din România – 2013”

Un act imperativ (5)

În Mâna Domnului “Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.

        Evanghelia lui Ioan, 12:25

.

Fiți plini de Duh!

.

Să ne lăsăm în Mâna Domnului –  pasul 3

.

În articole pe internet și în cărți cu tentă psihologică, ale celor care vizează succesul sau fericirea, citim de idei-soluții precum aceea că puterea entuziasmului va putea schimba nu doar starea negativă într-una pozitivă, ci, în final va da rezultate economice. Forța și puterea gândirii pozitive va aduce fericirea pierdută și va rezolva și situația economică precară prin care trece. Dar, la auzirea unor vești care te puneau pe gânduri, ceva la fel spunea și o femeie în vârstă, dând din mână înapoi acel gând: “A, nu trebuie băgat în seamă; întotdeauna a  mai fost și așa ceva, dar a trecut!Continue reading “Un act imperativ (5)”

Seminar despre binecuvântare (1)

Crucea care aduce Lumina vietii “Dumnezeu ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.

 Efeseni, 1.3-14

Apostolul Pavel  în Epistola către Efeseni, în primul  capitol, aduce argumente teologice referitor  modului în care creștinii sunt binecuvântați,  prin voia lui Dumnezeu   “după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale.” (3; 11)

Binecuvântarea creștinului deoarece  Epistola se adresează “către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus aparține  inițiativei și planului lui Dumnezeu.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. (Efeseni, 1.3)

În acest capitol  se derulează cea mai importantă serie ale binecuvântărilor lăsate de Dumnezeu pentru creștini, o sumarizare remarcabilă Continue reading “Seminar despre binecuvântare (1)”

Alegeți-vă un loc potrivit, pentru viață!

 SUCCESUL    PIEDICĂ ÎN CALEA UNOR RELAȚII BUNE

Text adaptat, la predica pastorului Nelu URS

Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi.

GENEZA, 13.8

Multe sunt cauzele deteriorării relațiilor dintre oameni și a relației dintre om și  Dumnezeu: răutatea, neomenia, neascultarea, necredința, mândria, gelozia, invidia, nepăsarea, iubirea de sine, iubirea de bani, lipsa iubirii aproapelui, nemulțumirea, îmbuibarea…

Să  privim în Geneza 13, unde este relatat un pasaj important din viața patriarhului Avraam,  după ce se înapoiase din Egipt, unde a ajuns  din pricina unei foamete care bântuia țara. Continue reading “Alegeți-vă un loc potrivit, pentru viață!”

O mamă demnă de numele ei

George Danciu

Text adaptat după predica pastorului Nelu Urs  – Hickory, NC – 13 Mai 2012

Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot.LUCA, 17.32

Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

                                                                                       MATEI, 15.28

NEVOIA DE MODELE

Oamenii își aleg diferite modele, dintre oamenii cunoscuți și care le-au atras privirea și s-au și bucurat de aprecierea lor, în  funcție de ceea ce au văzut sau ceea ce cred despre ele. Modelele, ipotetice sau nu, pot fi persoane publice, din artă  sau din sport, din sfera politică sau din mass-media, din mediul lor de instruire sau din societatea din care fac parte Continue reading “O mamă demnă de numele ei”