Luptati sub protectie!

ephesians6-12esv-sm“Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

Efeseni, 6:12

Viața creștinului e o luptă

Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă? În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.” (1 Corinteni, 15:30-31)

În parabola “Ispravnicul necredincios”, Domnul Isus spune căStăpânul l-a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înţelept. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.(Luca, 16:8). Sunt  unele lucruri din viața de zi cu zi, bune sau de folos, poate o anumită rigurozitate Continue reading “Luptati sub protectie!”

“Ei vor umbla împreună cu Mine”

Ei vor umbla cu MineDIMINEAŢA

Totuşi, ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.

Apocalipsa 3:4

Putem înţelege că acest text se referă la îndreptăţire. „Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb“; acest lucru înseamnă că se vor bucura mereu de simţământul îndreptăţirii prin credinţă; vor înţelege că neprihănirea lui Christos le-a fost atribuită, că au fost spălaţi şi albiţi ca zăpada.

Din nou, ne referim la bucurie şi sfinţenie Continue reading ““Ei vor umbla împreună cu Mine””

Legea antagonismului

Cel ce va biruiCelui ce va birui…

Apocalipsa 3:5

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât si în cel spiritual. Baza vieţii fizice, mentale, morale și spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii.

Sănătatea este echilibrul dintre viaţa fizică și natura exterioară. Ea este menţinută numai prin existenţa unei vitalităţi lăuntrice sufi­ciente pentru a lupta împotriva lucrurilor din afară. Tot ce există în afara vieţii mele fizice este menit să mă ducă la moarte. Continue reading “Legea antagonismului”

Christos „a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”

Cu inima zdrobitaDIMINEAŢA

Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii.

1 Corinteni 1:28

Umblă pe străzi la lumina lunii, dacă ai curaj, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Veghează atunci când noaptea e întunecată, vântul va şuieră şi hoţii se ascund în pragul uşilor, şi îi vedea pe păcătoşi atunci. Du-te la închisoare şi plimbă-te printre celule; vei observa oameni cu fruntea încruntată, oameni pe care nu ţi-ar plăcea să-i întâlneşti noaptea, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Du-te la şcolile de corecţie, şi urmăreşte-i pe cei care au demonstrat o depravare juvenilă, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Continue reading “Christos „a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut””

Împotriviți-vă poftelor

 PoftindCi fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuș și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, aduce moartea.”

Iacov, 1:14-15

O singură poftă, poate zămisli nenorocirea și moartea

Pofta, este un cuvânt la loc de cinste în lume. Până și un personaj mai puțin școlit îl parafrazează pe unu altul celebru: <<Asta-i pofta ce-am poftit.>>, exclamație în urma unei realizări care i se pare măreață, cu care se laudă, deși nu e decât una de moment, materială. Continue reading “Împotriviți-vă poftelor”

„Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi”

KJV_John_14-19DIMINEAŢA

Cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.

1 Corinteni 15:48

Capul şi mădularele trupului lui Christos au aceeaşi natură, şi nu sunt ca monstruoasa imagine pe care a văzut-o Nebucadneţar în visul lui. Capul era din aur, dar burta şi coapsele erau din aramă, picioarele din fier, şi labele picioarelor din fier amestecat cu lut.

Trupul simbolic al lui Christos nu este o absurdă combinaţie din contrarii. Continue reading “„Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi””

Cereti cu credinta, si vi se va da!

ask and you shall receiveDIMINEAŢA

“Cereţi, şi vi se va da.

 Evanghelia lui Matei 7:7

Știu un loc din Anglia unde fiecare trecător care cere este servit cu o pâine. Oricine ar fi trecătorul, trebuie doar să bată la uşa Spitalului Sfintei Cruci, şi pâinea este a lui.

Isus a iubit atât de mult păcătoşii încât a construit un Spital al Sfintei Cruci, pentru ca orice păcătos flămând să bată la poartă şi să fie săturat. Continue reading “Cereti cu credinta, si vi se va da!”

Apusul sexualității

The End of Sexby Alianta Familiilor din România

Revoluția sexuală și tristul deznodământ:  

 SFÂRȘITUL SEXUALITĂȚII

Revenim și comentam din nou astazi despre sexualitate, un subiect frecvent întâlnit în comentariile noastre săptămânale. O facem pentru că revoluția sexuală încă  e în toi și afectează fiecare manifestare socială, dar mai ales moravurile si generatia tînără.

Spre deosebire de parintii lor care discutau si tratau subiectul cu pudoare, asa cum de altfel e si bine, tinerii îl discută, dar mai ales practică sexualitatea, fără prudență și în mod riscant. De fapt, sociologii discută despre o schimbare radicală în perspectiva tinerilor asupra sexualității. Continue reading “Apusul sexualității”

Cum să cresti ca lider?

LideriVă trimit sănătate în Domnul eu, Terţiu, care am scris epistola aceasta

Romani 16:22

Pavel s-a înconjurat de oameni care erau dispuşi să-şi pună viaţa la dispoziţia lui (Romani 16:3-4). Câţiva dintre ei sunt necunoscuţi. Ai auzit vreodată de Terţiu? El a scris gândurile lui Pavel ca noi să le putem citi. Cu toţii ştim de Timotei, dar ştii de Gaiu? „Gaiu, gazda mea şi a întregii Biserici …” (Romani 16:23). Mulţi au siujit din umbră pentru ca Pavel să poată lucra în lumina reflectoarelor. Continue reading “Cum să cresti ca lider?”

Legea şi Evanghelia

Credinta prin auzireOswald Chambers

“Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate.”

lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea si infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile si pentru toată veş­nicia. Continue reading “Legea şi Evanghelia”