Fericirile (5)

Zacheu.Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!

Evanghelia lui Matei, 5. 7

Revoluția din ’89  a deschis o nouă perspectivă pentru poporul român. Însă, din primele luni,  s-a constatat dezorientarea românilor la condițiile  noului regim de la București.

Ion Țiriac, ca  unul care trăise  mai mult în afara României,  a văzut că  schimbarea românilor de la ideologia comunistă  la oportunitățile de democrație și libertate nu se va putea face de azi pe mâine, că e nevoie de dobândirea, în timp, a unei noi mentalități, de tip occidental.

În predica de pe munte, Domnul Isus oferă ucenicilor Săi un proiect care să schimbe omul din temelii și să-l așeze pe calea fericirilor, ipostază pe care  viața creștinului trebuie s-o reflecte din plin.

Privind la “fericirile” expuse de Domnul  și căutând  să vedem oameni schmbați după tiparul Lui, rămânem dezamăgiți de rezultatele acestui demers. Asta întrucât gândurile și planurile Domnului, nu sunt și gândurile și planurile noastre.  Parafrazând, pentru că fericirea “n-au căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire…” (Romani, 9.32)  Vrem fericirea, fără îndoială, dar n-o căutăm și n-o apucăm în termenii proiectului divin.

Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.”  (Romani, 10.3)

Poarta de intrare pe calea fericirilor este sărăcia în duh

Dacă fericirile ne irită și ne strică planurile noastre, nu înseamnă altceva decât că avem o problemă majoră. Dacă  ne-am  compara cu creștinii primului secol, vis-a-vis de gândirea lor, unde ne-am situa? Căci ei erau săraci în duh, își plângeau păcatul și aveau o blândețe care era cunoscută de toți oamenii.

Cei care sunt flămânzi și însetați după putere,  după fericire,  și nu sunt flămânzi și însetați după neprihănirea lui Dumnezeu, n-au nici o șansă să ajungă la fericire.

Fiecare dintre fericiri este un test pentru cealaltă fericire spusă de Domnul. Aceste fericiri, într-un fel practic, ele nu se adresează oamenilor din această lume.

Deci, cum testăm foamea și setea noastră, să vedem dacă este potrivită? Cum vedem dacă suntem flămânzi și însetati după neprihănire? Răspunsul este legat de fericirea următoare:

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!”

Practic, aceasta se observă prin faptele noastre; dacă suntem milostivi și dacă acordăm milă celor care au nevoie de ea. E adevărat că și cei răi pot fi și milostivi din când în când. Însă natura nouă,  a omului care este creștin, experimentează această calitate de a fi milos.

Oamenii de azi au înlocuit tot mai mult milostivirea cu neepăsarea. Pe cel aflat în nevoi îl tratează cu nepăsare, nu mai simt cu cei aflați în diferite lipsuri. Dacă cade cineva pe stradă, pentru că i se face rău, leșină sau are infarct, nu prea mai se grăbește nimeni să acorde primul ajutor de care are nevoie omul.

Oamenii își exprimă însă mai bine  natura lor veche, lumească: primește mult mai ușor, decât să dea ei; doresc mai mult să beneficieze ei de vorbe plăcute de încurajare, decât să le adreseze ei altora; îi preocupă mai mult să agonisească pentru ei înșiși, să tot strângă, și nu sunt preocupați să dea o mână de ajutor celor ce sunt în lipsuri.

Însă, cel care dorește să fie săturat de neprihănirea lui Dumnezeu, uită de sine, îl vede pe celălalt mai presus de sine, deoarece îl și recunoaște în acesta pe Domnul.

Dacă suntem milostivi, dacă avem milă de cei aflați în nevoie, prin aceasta se vede că suntem flămânzi și însetați după neprihănire (și vom fi săturați!).

Cei milostivi  au acest sentiment al milei, dar nu într-un mod natural, ci îl primesc în viața lor ca rezultat al cunoașterii Domnului Hristos.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan, 17.3)

Când ești plin de milă, când Îl cunoști pe Domnul, când El trăiește în tine, vei face ceea ce face Domnul:

Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.  Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!” (Matei, 9.35-37)

Când avem milă, privim cu ochii Lui. Și nu vom avea milă  pentru afirmarea eului nostru, de  “ochii lumii”, pentru că ne văd oamenii – dar și dintr-acest motiv, pentru a fi o pildă, nu pentru lauda noastră, ci pentru proslăvirea Numelui ui Dumnezeu.

Milostiv este numai acela care a experimentat deja mila Lui Isus în viața sa. Când am văzut și am înțeles mila divină, și prețul mare de sânge  plătit pentru vina mea, și când am plâns în fața acestei realități care mi-a schimbat viața, atunci înțelegem și că suntem în continuare la mila și mâna Domnului.

Pilda celor doi datornici spune cum unui datornic i s-a iertat foarte mult, o datorie enormă; dar, plecând de acolo iertat, l-a întâlnit pe un altul care îi datora lui o sumă mică și, deoarece omul n-avea resursele de-a o înapoia acum, l-a aruncat în închisoare. În acest caz Stăpânul cel mare care i-a iertat marea datorie, s-a supărat când a văzut că acesta la rândul lui nu iertase o mică datorie datornicului său. A revenit asupra primei decizii, a anulat iertarea și l-a pedepsit cu închisoarea.

E de datoria noastră să acordăm iertarea, căci și vina noastră foarte mare a fost iertată. Eu sunt milostiv deoarece am înțeles mila Domnului și vreau să fiu ca El.  Harul îl primim odată cu îndurarea Domnului.  Să răspândim și noi mireasma cunoașterii harului și îndurării Sale.

Noi îl iubim căci El ne-a iubit mai întâi.” (1 Ioan, 4.19).
Ferice de cei care seamănă cu Dumnezeu și experimentează mila Lui Dumnezeu.

Pilda tânărului bogat  ilustrează viața unui tânăr bogat care dorește să fie îndreptățit (neprihănit) de Domnul Isus. Însă Mântuitorul îi aplică testul  fidelității, al dedicării totale. Dar tânărul acesta își iubea mai mult averea, posesiunile sale, decât ceea ce-i  oferea Domnul. Când Isus l-a pus în fața testului, să aleagă, comoara din ceruri sau bogăția acestei lumi, el a ales să rămână cu averea sa. Și a plecat întristat din prezența Domnului, sursa tuturor binecuvântărilor.

Pilda lui Zacheu îl prezintă pe un evreu care și-a dorit toată viața să fie cineva,  mare și important, cu avere. Și a ajuns de partea celor tari, chiar dacă urma să fie urât de neamul lui, căci a primit slujba  de mai marele vameșilor, în serviciul  Romei, și-i asuprea pe evrei. Dacă plata la vamă era de un dinar,  Zacheu cerea trei, și doi îi punea în punga lui.  Așa a ajuns un om foarte bogat, dar nefericit. Într-o zi aude că Isus, cel despre care vorbea cu însuflețire tot poporul, avea să treacă pe acolo. Și, deoarece era  mic de statură, se urcă într-un pom. Domnul însă îl vede și-l abordează direct:

Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.

Până atunci lui Zacheu nu-i păsase de ceilalți, și-a făcut averea pe spinarea lor. Nu avea  remușcări, nu avea scrupule, căci cunoștea bine zicala  “scopul scuză mijloacele“. Și devenise bogat, dar nu era și fericit. Și a auzit că Domnul Păcii, trecea pe acolo. Și lui Zacheu îi lipsea ceea ce oferea Domnul oamenilor: pace și bucurie în suflet.

S-a suit deci într-un dud, să-L vadă pe Domnul dacă aduce ceea ce avea el nevoie.  Dar Domnul îi cunoștea inima zdrobită de nefericire. Dar acum zgârcitul Zacheu,  strângătorul de avere, e gata să împartă cu alții avuția sa, nu numai bucatele de la masa bogată așezată  în cinstea Domnului Isus.

Dar Domnul, ce-i spune lui Zacheu, ce-i cere Domnul, ce predică îi ține? Nimic; nu i-a predicat nici Legea lui Moise; nici despre zeciuială. Însă Duhul Domnului l-a cercetat profund:

Când au văzut lucrul acesta, toţi cârteau şi ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!”  Dar Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (Luca, 19. 1-10)

Când l-a cunoscut pe Domnul, Zacheu a renunțat la averea agonisită pentru a-L câștiga pe El, binecuvântările duhovnicești (pacea, mântuirea și bucuria).

Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”  (Luca, 19. 1-10)

Două pilde, doi oameni, tânărul bogat și Zacheu. Care dintre ei a plecat mai departe mântuit, având milă față de cei  aflați în nevoie? Zacheu, căci tânărul bogat a plecat întristat, el nu a vrut să împartă avearea sa săracilor, dar a refuzat comoara din cer. Zacheu a înțeles că mila lui Dumnezeu valorează mult mai mult decât orice lucruri și valori ale lumii.

Pastorul Petru Lascău a scris  despre o  atitudine a creștinilor, aceea prin care îl divinizează pe  Samariteanul milostiv, Cel  care s-a oprit să-l ajute pe omul căzut între tâlhari. Dar că ei nu fac la fel, ci mai degrabă îl roagă ca Domnul să-l ajute pe acela, și pe celălalt, pe cei mulți aflați în lipsuri și nevoi, însă ei stau comozi și nepăsători…. “teoria ca teoria, însă practica ne omoară“. Creștinii de azi sunt superficiali față de adevărul cuvântului Scripturii: “credința fără fapte e moartă“. Cine are milă, a experimentat mila. Mila biruie judecata, aceea de acum și aceea care va veni sfârșitul acestei vieți pământești.

Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociţi.” (Proverbe, 14.21).

Mila nu trebuie să fie ceva izolat și accidental, căci cine este îmbrăcat în omul cel nou este  milos, iubind pe toți.

Lucrează cât poți, strânge cât poți și dăruiește cât poți.” –  a spus misionarul englez Willyam Carey (1761 – 1834)

Apostolul Pavel la Milet, îi învață pe presbierii bisericii din Efes:

În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” (Fapte, 30.35)

Trebuie ca creștinul să-L reflecte prin viața sa pe Mântuitorul Isus, să fie și el plin de milă și de bunătate. Dacă doar simulăm creștinismul, ne asemănăm cu tânărul bogat care a tot strâns pentru el și nu i-a păsat nici de Domnjul Isus, nici de cei săraci.

Cu cine subscrii, cu bogatul zgârcit și nepăsător sau cu Zacheu? Cu cine vrei să semeni, cu fariseii sau cu Domnul Isus? Care e destinul  ales? Ai ales să fii sărac în duh…?

Doamne, Te rog, ajută-mă să am tot mai mult caracterul Tău, mila Ta pentru cei săraci. Dorința mea este să-Ți semăn Ție tot mai mult, să am milă și bunătate față de toți oameni. Amin

One thought on “Fericirile (5)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.