Cine nu are probleme?!

Pasare pe arbust“V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine.

În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

Evanghelia după Ioan, 16.33

.

.

Omul care nu mai are probleme este afară din joc

(Elbert Hubbard)

.

Problema depresiei, a deznădejdii, a situațiilor fără ieșire, a îngrijorărilor, a problemelor curente de pâine, de job, de sănătate, a nevoii de iubire, sunt la ordinea zilei.

Astfel de circumstanțe sunt întâlnite de majoritatea oamnenilor. Dar să nu uităm că întotdeauna, și  în orice împrejurare,  avem două opțiuni. Prima, este  să ne îngrijorăm și să ne lăsăm copleșiți de acea situație care ni se pare de netrecut și de neîndurat, a doua, să gândim pozitiv și să ne ridicăm privirea spre Dumnezeu și să ne  transferăm problema către El.

Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru,  5. 7)

În cartea Aveți probleme? de Ken Blanchard (tradus de Rodica Botan) există o întâmplare care ilustrează pentru noi foarte bine chestiunea:

“Intr-o zi, ma plimbam și iată că-l zăresc pe prietenul meu George. Din felul cum arăta era evident că prietenul meu nu era copleșit de o stare de exuberanță și nu era prea fericit că era în viață…ca să nu spun că arăta ca si când și-ar fi târât maxilarul pe jos de trist ce era.

In mod natural -am intrebat ”Ce faci George”? Pe când fraza respectivă nu se dorea să fie mai mult decât o frază de rutină, George mi-a luat întrebarea în serios și în urmatoarele 15 minute m-a luminat cu explicatii despre cât de bine se simte. Și, cu cât vorbea mai mult,  cu atât mă simteam si eu mai rău…

In sfârsit, mi-am adunat curajul să-i spun: “Măi George, îmi pare rău să te văd în starea asta depresivă. Cum de te-ai lăsat împins atât de jos?” Dar cu asta…parcă l-aș fi atacat, …așa că se simți dator să atace și el…

Asta-i problema mea!!!”, îmi zise el. “Probleme…si iar probleme!!! M-am săturat de probleme. Dacă mă scapi de problemele ce le am, eu am să donez 5.000 de dolari la fundatia ta favorită de caritate.

Cum sunt gata totdeauna de asa oferte … nu era să las una ca asta să-mi scape, sub nici o formă. Asa că am meditat mult la propunerea lui si mi-a venit în minte o idee pe care am considerat-o excelentă.

Si i-am zis…”Ieri am fost intr-un loc unde locuiesc mii de oameni. Si din câte am văzut eu…nici unul n-are nici o problemă. Ti-ar plăcea să te duc acolo?

– “Când plecăm? Din câte spui pare a fi exact locul pe care-l căutam”… mi-a răspuns George cu convingere…
– “Dacă asa zici…prietene…sunt gata să te duc mâine la Woodland Cemetery…pentruca singurii oameni care nu au probleme pe pamântul acesta sunt…cei din cimitir, care au murit!!!”

(Sursa: Pe Gânduri)

Această povestire  pune viata într-o perspectivă reală, favorabilă pentru a înțelege situația.  Atunci când omul  n-are nici o problema, înseamnă că este pe ducă, este pe drumul către cimitir, pe dunga gropii mormântului si habar nu are.

Cine nu are probleme, e ceva dubios acolo, căci toți oamenii au probleme. Numai că cei înțelepți încheie un contract (legământ) de reprezentare și preluarea a problemelor care îl depășesc și îi creează stări de despresii de nepurtat.

Cel care poate să-ți poarte și să-ți rezolve necazurile tale este Dumnezeu, Cel care te-a și creat. El poartă de grijă copiilor Săi, celor care l-au abandonat pe Amăgitorul, pe Înșelătorul și tatăl minciunii, pe Satana, și și-au recunoscut păcatul neascultării și s-au întors la Dumnezeu prin credința în Isus Cristos.

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” (Matei, 11.28)

Dacă ești credincios și nu ai probleme și necazuri, intră în rugăciune înaintea Domnului și  spune-i Lui  noua ta problemă: ”Doamne,  ai uitat de mine? Sau sunt lepădat de la fața Ta? Mă pocăiesc de fărădelegile mele și aștept  din nou încrederea Ta și să-mi dai ceva…probleme!

Doamne, Te rog, veghează asupra vieții mele ca un Tată bun și credincios promisiunilor Sale! Amin

 

2 thoughts on “Cine nu are probleme?!

  1. Pingback: Cine nu are probleme? « Revista ARMONIA – Saltmin Media

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.