Africani indiferenți pentru cer, căci își iubesc păcatul!

AFRICA“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.”

Evanghelia Ioan, 3.16; 19

.

 Ei ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi! Ce ne poate face Cel Atotputernic?”

Iov 22.17

.

PARIS REIDHEAD (1919-1992) un evanghelist  american celebru a înțeles că Domnul dorește să se ducă în Africa ca mesager al Său. Și s-a dus, mai întâi în perioada 1945-1949, în Sudan,  undeva la granița dintre Sudan și Etiopia.

A avut o activitate de pionerat în a atrge  resurse informaționale din cadrul ONU și a fondurilor guvernamentale și private și a le dirija   pentru dezvoltarea economică în lumea a treia. Eforturile sale în această direcție  l-au dus pe câmpul de misiune din  Africa, Asia, și America de Sud.

În urma experienței sale africane, Paris Reidhead face o declarație a stărilor prin care a trecut și a modului cum au răspuns acei oameni, cam sălbatici,  la oferta de pace a lui Dumnezeu.

Dacă mă întrebați de ce am fost în Africa, vă voi spune:  “M-am dus, în principal, pentru ca să îmbunătățesc dreptatea lui Dumnezeu.”

Paris  Reidhead..Nu m-am gândit că e drept să meargă cineva în iad fără să fi avut șansa să fie mântuit. Așa că m-am dus ca să le dau sărmanilor păcătoși o șansă să ajungă în cer. Acum, n-am spus-o cu prea multe cuvinte, dar dacă veți analiza ceea ce tocmai v-am spus, știți ce este?

Este umanism, prin faptul că eu mă foloseam pur și simplu de darurile lui Isus Hristos ca mijloc prin care să îmbunătățesc starea omenirii, mizerabilă și suferindă.
Și când am ajuns în Africa am descoperit că oamenii aceia nu erau săraci, neștiutori, sălbatici, care să alerge prin junglă căutând pe cineva care să le spună cum să ajungă în cer. Ci ei erau monștri ai nelegiuirii! Ei trăiau și cinsteau o sfidare categorică față de cunoștința pe care o aveau despre Dumnezeu, mult mai vastă decât mi-am imaginat vreodată că ar avea-o.

Ei meritau iadul, pentru că au refuzat pe deplin să umble în lumina cunoștinței lor, și în lumina legii inscripționate în inimile lor, cât și în mărturia naturii și în adevărul despre care aveau cunoștință.  Și, când mi-am dat seama de faptul acesta, vă asigur  că așa de mânios am fost față de Dumnezeu, că odată într-o rugăciune i-am spus că a fost un lucru mic, mic de tot pe care L-a făcut…, trimițându-mă să lucrez printre acei oameni care așteptau să le spun cum să ajungă în cer. Când am ajuns acolo, am descoperit că ei știau despre cer și nu doreau să meargă acolo. Ei își iubeau păcatul și doreau să rămână în păcat.

M-am dus la ei motivat de umanism. Văzusem fotografii cu leproși. Văzusem fotografii cu oameni bolnavi de ulcer. Văzusem fotografii cu înmormântări ale nativilor și nu mi-am dorit ca aceste făpturi umane să sufere veșnic în iad, după o viață așa mizerabilă aici pe pământ.

Dar, acolo în Africa, Dumnezeu a început să sfărâme acest zid al umanismului. Și,  într-o zi mă aflam în dormitorul meu, cu ușa încuiată, și acolo m-am luptat cu Dumnezeu.  Pentru că am realizat că oamenii despre care eu credeam că erau lipsiți de cunoștință și care doreau să afle cum să ajungă în cer, care ziceau: “Să vină cineva să ne învețe.” – de fapt nici nu doreau să-și facă măcar timp să stea de vorbă cu mine sau cu nimeni altcineva.

Nu aveau nici un interes pentru Biblie, nici un interes pentru Cristos, își iubeau păcatul și doreau să continue să trăiască în el. Și am ajuns în punctul în care, în acel moment, m-am gândit că toată treaba era o prefăcătorie și o batjocură – însă eu m-am înșelat.

Și am vrut să mă întorc acasă. Și, stând singur în dormitor, m-am cercetat sincer înaintea lui Dumnezeu referitor la sentimentele pe care le aveam în inima mea și parcă l-am putut auzi spunându-mi:

Dar, oare nu va face dreptate Judecătorul întregului pământ?

Sălbaticii sunt pierduți și ei vor merge în iad, nu pentru că nu au auzit Evanghelia. Ei merg în iad pentru că sunt păcătoși care își iubesc păcatul și pentru că merită iadul.

Dar… Eu nu te-am trimis acolo pentru ei. Nu te-am trimis acolo de dragul lor.”

Și am auzit mai clar ca niciodată, deși nu era un glas fizic, ci era ca un ecou al adevărului rostit de veacuri, care a găsit o inimă deschisă. L-am auzit pe Dumnezeu vorbindu-mi inimii, cuvintele acestea:

Eu nu te-am trimis în Africa de dragul sălbaticilor. Te-am trimis în Africa de dragul Meu. Ei meritau iadul, dar Eu îi iubesc. Eu am îndurat agoniile iadului pentru ei. Nu pentru ei te-am trimis, te-am trimis acolo pentru Mine!

Nu merit Eu răsplata pentru suferința Mea? Nu merit Eu să-i am pe aceia pentru care am murit?

Si totul s-a inversat! S-a schimbat și s-a îndreptat totul. Și, de atunci, n-am mai slujit lui Mica pentru 10 sicli și o cămașă de schimb, ci L-am slujit pe Dumnezeul cel viu!

One thought on “Africani indiferenți pentru cer, căci își iubesc păcatul!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.