Fericirile (4)

Biblia deschisaFerice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

Evanghelia lui Matei, 5. 6

Scopul vieții  determină  ceea ce se întâmplă în viața oamenilor. Majoritatea lor caută fericirea și de aceea  trăiesc  într-un anumit fel în care speră că vor fi fericiți.

Oamenii caută fericirea în posesiuni  și în afirmarea de sine. Însă  mulți  o caută și în imoralitate. Dar toate acestea, fie mai curând, fie mai târziu, n-o realizează, și un gust amar le umplu sufletul lor.

 Celebra familie Rockefeller  are ca mod de gândire și manifestare ideea de a arăta că ei pot să aibă ce vor și că pot și determină viitorul multora. Nici cei de la începutul lumii nu au fost mult diferiți în mentalitate; ei au zis:  „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume“. (Geneza, 11.4)

Fericirile, spuse ucenicilor de către Domnul Isus, arată un fapt paradoxal, pentru a fi pe calea bună, a fericirii, trebuie ca mai întâi să se întâmple ceva care să ne oprească din alergarea noastră după fericire. Continue reading “Fericirile (4)”

Prin credinta!

CeataCu ochii pe tinta!

by Rodica Botan

Privind drept inainte, Florence Chadwick incerca sa vada ceva… dar privirea i se izbea de un zid solid de ceata. Trupul ei era amortit deja…inota de aproape 14 ore.

Deja fusese prima femeie care inotase Canalul Englez in amindoua directiile. Si acum, la virsta de 34 de ani scopul ei era sa fie prima femeie care sa inoate intre Insula Catalina si coasta Californiei. Continue reading “Prin credinta!”

Adevărul te face liber

lidia_schiopu_200Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;  veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.

Evanghelia lui Ioan, 8.32

.

de Lidia Șchiopu

Într-o seară povesteam unor femei, despre începuturile mele în lucrarea de slujire… vorbeam despre stângăciile începutului, despre bucuriile și satisfacțiile trăite dar și despre eșecuri și greșelile făcute. La un moment dat, una dintre fete îmi puse o întrebare: “nu vă este teamă să povestiți despre toate aceste lucruri?” “Teamă?”- am zis. “Ce fel de teamă? și pentru ce teamă?”  “Păi… teama că, oamenii auzindu-vă vorbind despre aceste greșeli, înfrângeri, s-ar putea să-și schimbe părerea despre d-voastră!” (A! deci asta era! Părerea celor din jur!) “Draga mea -i-am zis- Dumnezeu oricum cunoaște toate aceste lucruri… le știe. Am vorbit cu El despre ele… și El m-a iertat de cele greșite, m-a ridicat de fiecare dată și m-a încurajat să merg mai departe… Și dacă El le știe pe toate, ce importanță are că le știți și voi? Și dacă El mă acceptă exact așa cum sunt, ce contează părerea altora?Continue reading »

Întoarce-te la Creator pentru corecțiile necesare!

Adam si EvaTrebuie să vă nașteți din nou

Evanghelia “Ioan”, 3.7

.
Marele Concern “Toyota” nu demult  a întors,  în laboratoarele lor de creație (fabricare) sau de reparare,  peste câteva milioane de mașini nou construite, constatând  unele erori de proiectare și de execuție, care au crescut incidența defectării noilor serii produse.

Însă putem afirma și faptul că, în ultima sută de ani, societatea contemporană a promovat proiecte și legi care au dus în cele din urmă omul la un neașteptat faliment.

Nu e însă aici locul de a detalia, dar putem totuși aminti cum sumarizeaza Octavian Paler acest faliment, în eseul poetic “Paradoxul vremurilor noastre”:

Avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minți mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin. Avem case mai mari, dar familii mai mici,  Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp; avem mai multe funcții, dar mai puțină minte, mai multe cunostințe, dar mai puțină judecată; …Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum să ne câstigăm existenta, dar nu cum să ne facem o viață, Am adăugat ani vietii si nu viață anilor... Continue reading “Întoarce-te la Creator pentru corecțiile necesare!”

Cât de necesară este citirea Bibliei?

Citind Biblia   “Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”

Apocalipsa, 1.3

.

.

Oricine ai fi, nu Ești decât un Condamnat la Moarte, grațiat!

.

CONDIȚIA  GRAȚIERII: să citești Documentul  și să-l accepți

LUMEA – omul în general – trăiește în mijlocul unor paradoxuri care-i complică și-i dezechilibrează viața. Unul dintre ele nu este altul decât acela că el are la îndemână Biblia – cel puțin în țările așa zise civilizate – și se complace în situația de a crede că este destul de informat despre ceea ce scrie în ea ca să o mai și citească!

După ani buni de studii, criticul literar James Chapman a realizat un top al celor mai citite 10 cărți din lume din ultimii 50 de ani, luând  în considerare titlurile publicate și vândute în cele mai multe exemplare. Cum era de așteptat, pe  cel mai  onorant loc s-a situat  BIBLIA.

Însă e bine să avem în vedere și faptul că oamenii știu că e de bon ton ca în orice bibliotecă să nu  lipsească Biblia, cartea cărților, după cum la români nu poate lipsi nici Poezia lui Eminescu, în caz contrar te-ai descalificat din start. Majoritatea românilor “culți’  sunt de acord cu aceasta, dar câți dintre ei  se și pun pe citit și adâncit  opera acestor autori de neînlocuit și sctrict necesari (Dumnezeu și Eminescu)? Continue reading “Cât de necesară este citirea Bibliei?”

Mărturisirea Evangheliei prin Duhul Sfânt (1)

Tânără la pârâul de apă    “Şi când va veni Duhul, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.”

Ioan, 16.8

.

.

Ce se întâmplă

atunci

când Duhul Sfânt

este la lucru

.
IONEL PLEȘA, un pastor și evanghelist de renume, cunoscut românilor de pretutindeni prin emisiunile TV  în care Îl prezenta pe “ISUS – Lumina lumii“, într-o împrejurare  povestea cum a fost călăuzit și îndrumat de Duhul, într-o zi de sâmbătă.

Pe vremea aceea pastorul locuia în orașul transilvan Mediaș și ducea lumina Evangheliei lui Isus în mai toate locurile unde era invitat. În acea zi de sâmbătă,  Dumnezeu l-a înștiințat prin Duhul, să meargă în localitatea Daneș ca să vestească Cuvântul Mântuitorului unor localnici care îl așteaptă,  înainte de amiază. Continue reading “Mărturisirea Evangheliei prin Duhul Sfânt (1)”

Înțelepții îl caută pe Împărat

Magii se inchina George Danciu & Nelu Urs

…iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim  şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”  […] Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.

MATEI, 2.1-12

DUPĂ CUM E OBICEIUL și practica dreptului în America, am fost înștiințat de către biroul șerifului să mă prezint la Judecătoria orașului pentru a urma procedura de a fi ales (sau nu) intre jurații unui proces. Și, în câteva zile, a urmat procedura standard. Dar, ceea ce vreau să spun acum nu se referă la chestiunea de care am pomenit, ci la un mic dar foarte semnificativ  amănunt pe care l-am observat  în sala de judecată – prezența plina de prestanță a magistraților.

…Tot în acele zile pe o felicitare am văzut o propoziție care te pune pe gânduri: Continue reading “Înțelepții îl caută pe Împărat”

Ce îți descoperă Duhul?

Interestie de cai

Evanghelia lui Ioan, 16.8

Şi când va veni Duhul va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.


Trăim într-un uriaș paradox:  procentual, numărul celor care cred în Dumnezeu a scăzut mult în ultimele decenii,  în timp ce pe de altă parte s-a mărit numeric grupările religioase din întreaga lume.

Multele denominațiuni religioase au la bază  o dorință legitimă, deoarece ponderea mare a necredincioșilor au o mare foame și sete spirituală  care, însă,  nu poate fi astâmpărată decât de ceea ce înseamnă comuniunea spirituală cu Dumnezeu (cu cuvântul Sfânt al Bibliei, cu Isus Hristos, cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeu Tatăl  – în rugăciune, cântare , laudă și părtășie). Continue reading “Ce îți descoperă Duhul?”

Jertfa mulțumirii ardă pe altar!

“Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt. Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”

                          PSALM 50, 14-15

Domnul a zis lui Moise: … „Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ţi aduci arderile de tot şi jertfele de mulţumire, oile şi boii.

EXOD 20(22;24)

OMULUI NEEDUCAT îi lipsește sentimentul mulțumirii. Acest sentiment trebuie cultivat și învățat încă din anii copilăriei. E e o stare pe care omul n-o primește pe cale naturală, el trebuie s-o deprindă, să învețe și  să conștientizeze,  să cântărească pentru ce anume  și cum trebuie să aducă mulțumiri. Continue reading “Jertfa mulțumirii ardă pe altar!”

Sărbătoarea Paștilor Domnului!

George Danciu

Predica pastorului Nelu Urs din 8 Aprilie 2012 – Hickory, NC

prăznuieşte sărbătoarea Paştilor în cinstea Domnului Dumnezeului tău.”                                                                                                                                                Deuteronom, 16.1


O SĂRBĂTOARE A BUCURIEI!

.

Introducere în teologia despre moarte și păcat

Probabil în această săptămână am meditat mai mult ca în altele, la suferința și răstignirea lui Isus, la moartea și așezarea Sa într-un mormânt pecetluit de romani, dar poate că ne-am gândit și la moartea noastră, eveniment prin care trece orice om din această lume Continue reading “Sărbătoarea Paștilor Domnului!”