Somnul care te desparte de Cer

Cerul si PamantulCerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.

O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii…

Psalm 19

by Alexandru Fintoiu

Ieri am învăţat încă o dată că somnul raţiunii naşte monştri şi că, dacă venim cu pernele de acasă la slujbele din biserică e cât se poate de posibil să nu mai rămână nici fulgii din noi, mai degrabă din ele.

Diavolul are o gură mai mare decât balena lui Iona, ştie să vorbească bine, iar în jurul intrării n-are dinţi ci firme strălucitoare şi atrăgătoare, iar când înghite nu îţi mai dă drumul pentru că are nevoie de oameni care să facă focul la cazan Continue reading “Somnul care te desparte de Cer”

Imaginea unei femei credincioase

Mama si copilul„Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncaţi pâine dospită.(Exod, 13.3)

.

    Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot

Luca, 17.32

Despre zilele din urmă, acestea pe care le trăim noi azi, a vorbit Domnul Isus și apostolii Săi, atenționându-ne și îndemnându-ne la veghere și la sfințenie. “Fiți sfinți, căci Eu sunt Sfânt.”, fiți sfinți în toată purtarea voastră, adică puși deoparte pentru Domnul, pentru Împărăția Lui, deosebiți-vă de lume  “Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan, 2.16-17) Continue reading “Imaginea unei femei credincioase”