“Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.

O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii…“

Psalm 19

by Alexandru Fintoiu

Ieri am învăţat încă o dată că somnul raţiunii naşte monştri şi că, dacă venim cu pernele de acasă la slujbele din biserică e cât se poate de posibil să nu mai rămână nici fulgii din noi, mai degrabă din ele.

Diavolul are o gură mai mare decât balena lui Iona, ştie să vorbească bine, iar în jurul intrării n-are dinţi ci firme strălucitoare şi atrăgătoare, iar când înghite nu îţi mai dă drumul pentru că are nevoie de oameni care să facă focul la cazan.

Dumnezeu are o Uşă mai mică decât gura măgăriţei lui Balaam, iar în împărăţia Lui nu sunt ferestre prin care să intrăm strecurându-ne, ori prin care să privim. În jurul intrării străjuieşte o firmă pe care străluceşte adevărul şi neprihanirea. Cine vrea să ajungă acolo dă de străzi de aur şi de rai.

Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Pe cei care au intrat i-a obligat conştiinţa, ceilalţi care au fost înghiţiţi au ales ei, fără să ţină cont de ea.

Uşa cea mică din zidul mare de despărţire al păcatelor noastre este Hristos. Ea poate fi deschisă de oricine vrea şi cu siguranţă poate fi deschisă azi. Pentru mâine nu garantez că trăim.

Uşa poate fi deschisă pe pământ, nu în cer. Intri aici şi ieşi Dincolo. Viaţa cu El, în esenţă, e o urcare continuuă. De-asta noi suntem mai aproape acum decât atunci când am deschis.

Dar dacă ne ia somnul când urcăm e posibil să cădem de la etaj ca Eutih şi să se termine înainte să deshidem.

…și mi-e teamă că nu mai este nici un Pavel care să ne învieze atunci ca să mai avem o şansă.

Articol de Alexandru Fintoiu, sursa : ciresarii.ro