Geneza conflictului spiritual

CĂDEREA ÎN PĂCAT

George Danciu

Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.Geneza, 2.15

Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. (…) îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele. Epistola către Romani, 13.12;14

Acoperirea –  de care avem nevoie

Dumnezeu a creat lumea noastră, extraordinară,  și întreg Universul, cu galaxiliile care-l alcătuiesc.  Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. (Geneza, 1.31).

Așezându-l pe om în Gradina Continue reading “Geneza conflictului spiritual”

Minuni, ca excepții de la regulă, în Genealogia Sfântului Prunc

Cartea neamului lui Isus Hristos

 George Danciu

Există două genealogii, paralele, care redau firul istoric nevăzut, asemeni firului cărămiziu întins de Rahav în cetatea Ierihon pentru a-si salva casa, la intrarea poporului evreu în ţara promisă, când a legat ca semn de recunoaștere și protecție funia de fir cărămiziu la fereastra prin care i-a coborât pe cei do Continue reading “Minuni, ca excepții de la regulă, în Genealogia Sfântului Prunc”

Ieși din țara ta și din casa tatălui tău

 George Danciu

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Evanghelia după Ioan, 17.3

Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Epistola 1 Ioan, 2.3-4

Asculți doar de Acela pe care îl cunoști

Întotdeauna am avut o altă părere decât a multora, într-o anumită privință Continue reading “Ieși din țara ta și din casa tatălui tău”

Creatie literară, psalmii

Creație și Cuvânt

Sorin Sabou

Psalmul 19 este unul dintre cele mai frumoase poeme scrise vreodata în toata literatura universala (C.S. Lewis). Acest poem cauta sa surprinda cititorul cu cele mai subtile lucruri pe care le pune Dumnezeu în calea lui.

Avem o trecere de la macrocosmos la microcosmos, o trecere de la trecerea vremii la cercetarea inimii pentru ca omul sa poata identifica Continue reading “Creatie literară, psalmii”

ASIGURARE DE VIATA VESNICA

Pregătirea pentru marea întâlnire

Rodica Boțan

A murit de câteva zile un prieten vechi de familie. Toate amintirile pe care le am legate de el si sotia lui sunt îmbibate de râs si de voie buna, de picura voioșia din ele. Toate amintirile de care vorbesc au pulsul mărit al pasiunii pentru viață si majoritatea se petrec pe fundalul unei muzici divine, pline de ritm si culoare si în jurul meselor pline de bucate din cele mai alese, în partasia fratilor si surorilor de credință.

Pe vremea când eram săraci,  proaspăt veniti din România Continue reading “ASIGURARE DE VIATA VESNICA”

IDENTITATEA PUSĂ PE ÎNVĂȚĂTURA APOSTOLICĂ

ELEMENTE  ESENȚIALE

Sorin Sabou

Învățătura apostolilor, Legătura frățească, Frângerea pâinii și Rugăciunea


Fapte 2:42 este un text important pentru a înțelege trăsăturile definitorii ale lucrării bisericii.
Chiar de la început, în viața bisericii se pot identifica aceste trăsături: învățătura apostolilor, legătura frățească, frângerea pâinii și rugăciunea.

În privința proclamării și a credinței Continue reading “IDENTITATEA PUSĂ PE ÎNVĂȚĂTURA APOSTOLICĂ”

Iubirea Care S-a Jertfit

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

                     Evanghelia după Ioan, 3.16

George Danciu

Despre nefericita întâmplare, repovestita mai jos, citisem cândva-demult!

Iubirea unei mame

Într-un sat, o tânără mamă își lăsă copilul micut acasă în pătuț, doar pentru câteva minute, timp în care ea va da fuga la magazin să cumpere pâine. Lipsind numai puțin Continue reading “Iubirea Care S-a Jertfit”

Multumesc oamenii pentru mine?

Ziua multumirii

În ce conditii am multumi lui Dumnezeu pentru oameni? De Ziua multumirii în acest an să căutam răspunsul la aceasta întrebare. Multumirea adusă lui Dumnezeu de Apostolul Pavel pentru Filimon ne ajută să vedem în ce fel cineva poate ajunge să multumească pentru noi. Cunosti pe cineva care multumeste lui Dumnezeu  pentru tine? De ce o face?

       Termenii generali ai relatiei dintre noi trebuie să fie dati Continue reading “Multumesc oamenii pentru mine?”

Thanksgivind Day

Valoarea unui cuvânt

Duminică după amiaza am fost cu sora mea si familia ei la Biserică la San Ramon. Când fratele pastor Ioan Pascut a citit textul de predică, era exact același care îl avusesem de dimineață la Biserica mea. Numai că încă odată am realizat cât de nesecate sunt izvoarele de inspiratie ale Bibliei. Am sa povestesc Continue reading “Thanksgivind Day”

Busola – Gândirea și Iubirea

Cuget și Exist

              George Danciu

Crestinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

                                                                              PETRE ȚUȚEA

De-a lungul secolelor, încă de la începuturile existenței sale, omul a crezut despre el ba una, ba alta. I-a fost grau să creadă realitatea imediată. Când René Descartes (1596 – 1650) a spus simplu Cuget, deci exist!, oamenii n-au prins  profunzimea  cuvintelor sale.

Descartes  a avut o lumină a mesajului divin. Acum, beneficiind și de alte pârghii Continue reading “Busola – Gândirea și Iubirea”